SÂNZIENELE - FARMECUL PUTERII FEMEII

CORONIŢA DE SÂNZIENE

De mică învăţasem să îmi fac coroniţe din toate florile câmpului, în ordinea înfloririi lor după voia LUI. Cele mai dragi? Toate. Uneori adăugam un bujor sau un trandafir. Doar câte unul, prins ca o nestemată în mijlocul frunţii. Sau îmi făceam coroniţe din frunze, iar fire lungi de iarbă îmi alunecau pe spate. Puneam gingaşele flori de mac să–mi fie orbitoarele lumini care să anunţe că exist. 

Nu ştiu ce gând se strecura în mine pentru a împlini aceste adevărate ritualuri, dar copilăria, apoi adolescenţa, mi­-au fost marcate de ele. Şi, mai încoace, de câte ori am avut ocazia, le-­am împletit. Nu rupând orice floare. Nu pot face asta. Spun o rugă şi ştiu că Zâna Florilor mi le dăruieşte.

Cred în poveşti cu toată fiinţa mea. Florile parcă se apleacă sub degetele mele şi se desprind cu uşurinţă. Nu le doare!

Florile de SÂNZIENE! Legendele despre EA le ştiu de mică, de la Bunicu'. O venera. Mângâia florile Ei cu gestul, cu vorba, cu privirea… Erau ca nişte domniţe scoborâtoare din stele. Iar când îmi aducea într­-o anumită dimineaţă o coroniţă, parcă strălucea el. Mult timp nu am înţeles de ce nu mă lăsa tocmai din florile de sânziene să-­mi fac singură coroniţă, dar m­-am obişnuit cu ideea că aşa trebuie, să mi-­o aducă el de prin cine ştie care loc vrăjit. Apoi, într-­o bună zi, mi-­a spus că e timpul să îmi fac singură prima mea coroniţă. Eram deja adolescentă, eram în vacanţă şi nu mă mai săturam ascultându-­l vorbind sau tăcând, în lungile noastre plimbări pe dealuri, pajişti, prin lanurile de grâu cu maci.

Era noaptea magică a Sânzienelor, a Doamnelor, urmaşe ale Marii Doamne, coborâtoare din stele, cum aveam să aflu mai târziu, pe pământul nostru, pentru a ne fi îndrumătoare de neam prin cele şi prin cei pe care avea să îi iniţieze.

M-­am pregătit minuţios pentru magica noapte atât de aşteptată. O noapte de basm, caldă şi plină de miresme care te cuprindeau din toate părţile. Am ajuns într­-o poiană luminată de raze puternice de lună. Bunicu a început o rugă, parcă adresându­-se unei fiinţe apropiate, dar faţă de care avea un imens respect/adorare. „Roagă-­te şi tu”, mi-­a şoptit blând. 

„Iană–Sânziană, dăruieşte­-mi cununa de aur!”, am spus, fără a-­mi mai aminti ruga învăţată dinainte. Am privit întrebătoare spre Bunicu, în ai cărui ochi am văzut aprinsă o flacără de mândrie: „Doar sunt nepoata lui preferată!”, am gândit, neînţelegând atunci altceva.

Am început să culeg florile galbene şi fragile, care  aveau o putere ca de oţel în ele. Firele se unduiau uşor sub degetele mele şi, am împletit cununa pe care Bunicu', cu un gest sacru, mi­-a aşezat­-o pe cap. Am simţit cum o pulbere de aur se revarsă din creştetul meu, prin tot corpul. Am rămas tăcuţi amândoi în magia care ne cuprindea din ce în ce mai puternic, fără putinţă de împotrivire.

Simţeam tot mai clar cum sunt purtată spre alte tărâmuri, în alte spaţii şi timpi, spre o depărtare pe care am purtat-­o în adâncurile mele deatunci, de care începeam să devin conştientă datorită… coroniţei.

,, O mare de fiinţe alcătuite din cele mai frumoase vibraţii aurii este înaintea mea. Văd marea de capete dintr­-o sală imensă, de fapt un spaţiu imens, ale cărei margini doar bănuiesc că există. Nimeni nu întoarce capul spre mine, dar, cum înaintez, se deschide o cărare care se reface la loc după ce trec. 

Ajung în primul rând. În faţă este un spaţiu cu o putere mult mai mare. Apar trei Fiinţe dintr-­o lumină care îi învăluie şi îi cuprinde treptat pe toţi.

 Ştiu, fără să­-mi spună nimeni, că trebuie să păşesc spre ei. De fapt, ei mă atrag prin forţa lor în centrul spaţiului. Alunec ca o boare şi rămân în măreţia care începe să mă cuprindă. 

Un cerc de Lumină începe să se contureze deasupra noastră, cuprinzându-­ne în razele care coboară din EL. Ploaie de aur, cu cele mai fine şi mai strălucitoare lumini pe care mi­-a fost dat să le văd vreodată. Pătrunde blând în mine transformând total fiinţa care am fost până acum. Mai trăisem stări asemănătoare în timpul rugăciunilor şi meditaţiilor făcute cu Bunii şi Marii Învăţători. Dar acum, parcă e totalitatea tuturor acelor clipe. De fapt, mult mai mult. 

Reverberaţiile din jur se transformă în sunete care se adună ca o uriaşă sferă, cuprinzându-­ne în ea. Apoi explodează, îndreptându-­se spre toate lumile Creaţiei. Rămân nemişcată în vibraţia sunetelor. Ele se înalţă spre Lumina de deasupra cercului în care suntem, revenind apoi ca o stare de împlinire asupra tuturor. Cele trei fiinţe de lumină mă cuprind într­-o contopire în care  devenim un tot din care se desprinde doar o UNICĂ fiinţă, asemănătoare şi totuşi diferită de mine. Am fost UN întreg, suntem şi acum, dar în două fiinţe.

Sunete vii de uimire se înalţă spre cerul de deasupra. Înţeleg că, pentru această clipă, am fost pregătită îndelung. Dar menirea mea aveam să o aflu în curând, cu o bucurie imensă când mi­-ai spus: 

„Vei fi prima întrupare a FEMEII pe Pământ. 
Zeiţa Femeie apoi Femeia sacerdotesă, Iniţiatoarea. Vei deveni iniţiatoarea Iniţiaţilor. În misiunea Ta, vei primi ajutor de la Cel care s­-a format odată cu tine, pentru o nouă devenire pe planeta care vă este dată în grijă. Voi veţi hotărî ce aveţi de făcut, prin respectarea Legilor divine ”.

Glasul  pătrunde adânc în mine. Nu voi uita niciodată menirea care mi­-a fost dată spre Împlinire. Cercul de Lumină de deasupra capetelor noastre mereu va exista, cunună care ne este şi ne va fi veşnic legământ. Veşnic! Acesta va fi primul simbol pe care îl voi dezvălui celor de pe planetă.

Mii de fiinţe de lumină mă vor însoţi. Vor fi timpuri când cei de pe planetă le vor vedea în toată splendida lor frumuseţe. Apoi, grupul lor se va restrânge în temple, unde tot vor fi adorate. Îi vor iniţia pe cei desprinşi din EL, care vor uita mai repede cine sunt, ce menire au.

La unele fiinţe, puritatea şi frumuseţea lor va deveni motiv de mândrie şi de orgoliu. Aşa se vor înveşmânta în straie groase, grosiere, trebuind apoi să înveţe să le transforme în veşmânt de lumină prin multe treceri, prin multe vieţi pe pământ. Prin multe dureri şi pierderi, prin despărţiri de cei cu care coboară ca parte a lor pe planetă. Toţi şi toate desprinşi din noi, cei DOI ­- UNU dintru acest Început al Începuturilor. 

Ne vom regăsi într­-un Final, într-­o deplinătate care va cuprinde planeta atât de iubită. Mereu vor fi spirale de lumină, de legătură cu TOTALITATEA FIINŢEI.

Mulţi o vor simţi singuri, din când în când, mulţi vor vrea şi vor învăţa să devină pe deplin conştienţi de ea. Învăţături care se vor transmite mereu şi mereu".

                                                 ☼☼☼

În jurul meu, apar fiinţe gingaşe, a căror bucurie se revarsă în mine, parcă întregindu­-mă. „Sânzienele!”, şoptesc şi retrăiesc clipele de până acum, de pe pământ, ca parte desprinsă din Marea, Divina Întrupare a Cerului, a Femeii coborâtă şi prin mine aici, pe pământ, în deplinătatea splendorii EI.

„Noi am ales să nu fim niciodată întrupări, tu, da! Şi te iubim pentru asta, pentru Puterea de care dai dovadă. Ne cutremură durerea dorului din tine. Este mai mult decât putem noi trăi, dar înţelegem. 

Vibraţia noastră nu se mai poate transforma, ea este limita noastră, aşa, ca în acestă noapte, unica din an. Şi pentru ea am făcut mari eforturi, dar de dragul celor ca tine, lângă care vrem să fim. Dacă am coborî în materie, ne­-am dezintegra.” Unele au făcut-­o fără Voia Divină, iar acum sunt… Flori, sunt disipate în multe flori. Fiecare floare cuprinde/are o mică vibraţie dintr­-o zână­sânziană. Nu ştie nimeni dacă vor putea vreodată redeveni Fiinţe de lumină. De asta se spune că totul este viu pe planetă. 

Când cineva rupe o floare şi nu se roagă înainte, o rupe cu tot cu vibraţia din ea. Şi ne doare pe toate. Atunci când auzim ruga, ridicăm vibraţia din acea floare, şi ea rămâne în spaţiul planetei, luminând. Durerea provoacă perturbaţii atmosferice uneori, cum spuneţi voi. Când e prea mare cantitatea de durere provocată, atunci şi revărsarea de durere e pe măsură. Dar oamenii nu mai ştiu asta şi se înspăimântă de cutremure sau de ploi torenţiale sau de tsunami.

Tu eşti cea din grupul nostru care a ales întotdeauna să FIE pe pământ. 

Ai retrăit în noaptea asta formarea TA, ca şi a noastră, a tuturor. Suntem toate EA, fiecare în parte, dar şi ca întreg. Chiar în această viaţă, vei avea multe de îndurat, de învăţat, dar îţi vom dărui din bucuria noastră mereu. De asta ai fost adusă aici, în această noapte. Cândva, va mai fi una, dar doar dacă vei fi împreună cu EL. 

Atunci, menirea ta va fi aproape de împlinire. Vei fi conştientizat multe din cele ce le­-ai aflat în această noapte, dar pe care o să le uiţi. Ele vor rămâne în tine, în memoria celulelor tale. Ele îl vor atrage cândva şi pe EL. Până atunci, vei învăţa pas cu pas ceea ce ţi-­ai propus. Îi vei învăţa şi pe alţii. Partea umană, magnetismul planetei, va fi un mare învăţător în a te detaşa. Grea durere provoacă această detaşare, înţelegere, care le va fi dată multora, dar puţini vor avea puterea de a o pune în practică. 

Vei vibra cu sufletul multora, unii vor vibra mai puternic cu al tău. Atunci vei trăi clipe de fericire. Dar fugare. Nu vor fi împlinirea pe care o ştii, aceasta va veni doar când vei fi pe deplin pregătită. Şi EL, la fel. Are multe de împlinit. Va şti şi el mereu că te caută. E la fel de puternic şi de minunat ca şi tine. Vă vom ocroti pe amândoi, aducându-­vă din când în când aminte unul de altul. De întâlnit, sigur vă veţi întâlni. Această informaţie nu ţi­-o vom şterge, ca să-­ţi fie mai uşor, ca să poţi să te ridici din clipele grele, umane. Dar încrederea în ea îţi va aparţine întotdeauna. În această viaţă, ai multe de conştientizat şi apoi de dus la împlinire, pentru tine, dar şi pentru alţii. De aceea, te vom ajuta mereu în ceea ce ţi-­ai dorit când ai depus jurământul.

                                                       

                                                           ☼ 

CUNUNA! Mă trezesc din visare, ducând repede mâna spre Cununa de pe cap. Simt atingerea florilor ca pe cea mai mare şi mai deplină confirmare că visul nu a fost doar un vis.

Bunicul mă urmăreşte atent. Nu întreabă nimic. „Acum ştii”, spune el. „Mai târziu, vei şi înţelege”, spune blând, apropiindu-­mi capul de pieptul lui.

 „Toate au un timp al lor, căruia nu i te vei putea împotrivi”, îmi spune cu o umbra de durere în glas. O lacrimă curge din ochii lui, vestind timpurile care au să vină.

☼

Zânele sunt şi au rămas pentru mine ca o mărturisire din gândirea necunoscută a lui Dumnezeu pe care noi oamenii vrem a o cunoaşte.

 Cântec fără de cuvânt pe care doresc să îl cuprind în mine, să învăţ că nu sunt singură ci în acord cu natura fremătând de bucuria Ei: Cartea din care învăţ să citesc atunci când devine realitate descoperită între două secunde din inima mea, asemeni iubirii.

Zânele sunt parte din farmecul Femeii. Poporul Cheyenne vorbeşte despre Femeia Stea care a coborât din Ceruri pe Pământ. Sau în alte legende se spune că ea a apărut în manifestare dintr-­o lacrimă a Zeului care a căzut pe pământ şi a format un lac. La suprafaţa apei a îmbobocit un lotus, care deschizându­-se, a revelat­-o pe zeiţă.

 Dar la noi?! Aici Ea a devenit şi Zâna Zânelor care strălucesc în jurul ei sporindu­-i frumuseţea atunci când îi mărturiseşte LUI iubirea.

Iar zânele lacurilor, şi pădurilor şi florilor şi a tot ceea ce este scris  în Cartea Vie a Vieţii, sunt aşa, mereu, sub Binecuvântarea Ei  şi a Lui, asemeni îngerilor.

De zâne trebuie doar să te bucuri, aşa cum te bucuri de Dumnezeu. Altminteri ele te pedepsesc învăţându-­te ce trebuie să faci.

Zânele – Gândul frumos al lui Dumnezeu plin de Iubire, pe care ÎL vedem doar cu ochi de copil. Iar natura fiind parte din Creaţie , în care El însuşi este cuprins, cele care ne însoţesc în cunoaştere sunt zânele. 

Ele nu ne spun nimic, doar se joacă cu noi, cântă cu noi, ne iau în dansurile lor vijelioase  ca o părere de adiere de crezi că armonia este nemişcare de la un capăt la celălalt al nemarginilor, tu plutind asemeni unui vis.

Sunt Iubire!

☼☼☼

http://www.orfeu2000ki.ro/reiki_jurnalul_unui_maestru/1270.htm 

                              SÂNZIENELE - FARMECUL PUTERII FEMEII

,, Viaţa între miracol şi dezamăgire" .

Ziua când cerurile se deschid – SÂNZIENELE – a fi aproape de ELE este o Binecuvântare. Ştim toţi, simţim asta, că prezenţa lor este tot mai clară. Dar ne-au fost inoculate fricile faţa de ele. CINE sunt Ele, ce au insemnat şi, mai ales, ce inseamnă acum. Retragerea acum mult timp, în alte dimendiuni a celor care au fost aici ne ajută pe noi să depăşim etapa în care suntem.

– SÂNZIENELE

În magia nopţii unice a sânzienelor, neam de iele, credinţa feminină devine PUTERE !

In această noapte / zi, întuneric şi lumină , ceea ce s-a început de Rusalii se desăvârşeşte, Frumoasele, Zâne ale răscrucilor, ale magiei, păstrătoare a secretelor întunericului, ale celei care este stăpâna magiei puternice, magiei temute, ale celei ,,de nenumit”. Sărbătoarea fecioarelor dar şi a femeii în ipostaza de iubită, de ocrotitoare şi mamă.

De peste 5000 de ani femeia şi-a retras an de an, gândul în ea. Fecioară, Femeie şi Mamă- cele trei aspecte din care în ultimii 2000 de ani, a rămas doar rolul Mamei şi Nemuritoarele duhuri ale farmecului.

- Câteva date istorice privind creştinismul, a cărui început a fost stabilit / statornicit de Sf.Dionisie Exiguus,în ,,Cartea Paştelui” în anul 525,matematician şi atronom plecat şi trăitor ca ortodox , la Roma, sub domnia a 10 papi..Calculul celor mai importante sărbători creştine se face tot după aspectele lunii, solstiţii şi echinocţii.

Păstrarea în calendar, la sărbătorile cele mai importante, a dualităţii, un aspect puţin privit aşa până acum. Afirmaţiile că s-au păstrat vechile sărbători doar pentru a nu îndepărta….sunt prea …voalate. Suportul lor energetic era imens

Istoria Triplei prezenţe a Zeiţei de-a lungul timpurilor. Una dintre cele mai misterioase lumini venită dintr-un trecut magic devenit păgân –  purtând pașii căutătorului către o lume străveche, dar niciodată apusă…Mituri, legende, basme, preluări prin care rolurile se transmit şi se transformă după cum e … mersul astrelor, ştiinţă atât de cunoscută la începuturile transferului de Putere, ştiinţă faţă de care s-au impus restricţiidin motive lesne de înţeles.

Magia dar şi pragmatismul gândirii, separarea indusă până acum de cei care au avut interese proprii, de grup mai mic sau mai extins. Ceea ce s-a obţinut prin acuze, inducere de frici, defăimare ( înainte erau blesteme acum sunt comunicate de presă) a fost o societate a luptei aproape fără scrupule, înlăturate fiind bucuria vieţii şi iubirea.

Dar…. Este timpul când CREDINŢA FEMININĂ revine! Şi asemeni străbunelor , asemeni Primei Femei, femeile nu au nevoie nici acum de ziduri care închid

în ele o lume străveche, dar niciodată apusă.

CREDE şi Totul este posibil după voia inimii divine ! aşa cum iubirea ştie deatâta timp.

,,Noaptea Sânzienelor...

        Între cer şi pământ,
        iubite de Lună şi vânt,
        plutesc peste plaiuri
        alaiuri de zâne cântând.

        Cunune-mpletesc
        din razele Lunii,
        din florile-alese
        proaspăt culese,
        din roua de seară.
        Cunune-mpletite.
        Soarele şi Luna,
        de-or purta cununa
        fi-vor numai Una.

        Apoi, în pădurea bătrână,
        zâne la fântână,
        aşează pe ape
        iubiri arzătoare,
        din raze de floare.

        In noaptea minunată,
        se-arată atunci odată,
        din dragoste-ntrupat,
        stejarul fermecat.
        Razele Lunii,
        i-au despletit cununa,
        şi zânele-i ţeasă
        din lumina-aleasă.

        La rădăcina lui te-aştept,
        zburător purtat de vise.
        în miez de noapte un sărut,
        pe buze îţi voi pune.
        In braţe să mă ţii…
        în ochii-ţi să mă pierd…
        … până-n zori de zi…
        Şi zâne să ne cânte,
        pe aripi să ne poarte,
        de mână să ne ţinem,
        iubind în miez de noapte
        în noaptea fermecată.”.

                                               Iana-Ziana_Sânziana

Ielele, Rusaliile ...PREGĂTESC oamenii și natura pentru venirea SÂNZIENELOR.  Nu cred că este un păcat prea mare să gândești așa, obișnuiți fiind să primim cu resemnare fricile în suflet.
De ceea ce nu cunoaștem suntem înfricoșați asemeni copiilor, de către alții care nu au înțeles sau, de către cei care au înțeles și au vrut să păstreze numai pentru ei PUTEREA. Uneori dând la o parte această Putere ( care oricum NU a acceptat să se lupte cu nimeni, ceea ce.... înfurie teribil !(sic)). 

Da! ielele ,,pedepsesc”. Au puterea aceasta, recunoscută. Știm și pe cine pedepsesc. Că au apărut și fabulații, la fel de adevărat, de e greu să dis.cerni adevărul.
Le ducem amintirea în noi, asta e sigur. Altminteri nu am tresări atât de dureros în fragilitatea ființei noastre. Iar Milostivele-trecute în leagăn de legende coborâte  din stele, țes treptat, noi legături invizibile multora până acum. Ceea ce nu știi, nu RE-CUNOȘTI! dar atunci când privești țintă prin văl, el se ridică ușor, an de an, devenind din ce în ce mai străveziu. 

NEDEIA înseamnă RUGĂ! RUGA= RUG de flacără prin care sufletul aprinde cerul! EA, DOAMNĂ a ceriului, însoțită de alaiul care trimite înainte pulbere de aur așezând-o pe gingașe tulpini și care ne ,,acoperă” ori de câte ori le mângâiem- ceea ce mi se pare că este o reală BINECUVÂNTARE pentru noi toți, uitată însă. Ne-a rămas doar plăcerea de a ne înmiresma cu amintiri. 

Doamnă în fața căreia tot și toate iși tine răsuflarea, stihiile tac iar sufletul devine TĂCERE de Taină. Doar nerostirea din noi păstrâdu-i farmecul. 

Femeile pământene dintru începuturi au știut multe. Femeile din toate timpurile au devenit păstrătoare iar femeile din azi încep să-și cunoască propriul mit. Știu! multe am vrea să ....ni se predea ca la școală! nu se poate. Chiar dacă vom ,,înțelege ” într-o secundă de binecuvântată ardoare, capacitatea energetică trebuie să fie mare pentru a păstra adevărul clipei și, mai ales, a deveni purtătoarele lui.  Conștiente mereu!

Ne apropiem degetele de  flacăra unui chibrit dar până la o anumită distanță, altminteri ... Așa și cu ,,apropierea” de ELE. Și nu ELE sunt de vină.Noi, în nesăbuința proprie, ne pârlim. Așa cum iarba rămâne arsă pe locurile unde HORESC ( HORA are semnificații ezoterice -bine de studiat măcar) acolo e o URIAȘĂ sursă de energie, pe care încă nu o putem suporta. Se spune-după măsurătorile făcute, că acele locuri par a fi iradiate. Și sunt! Nu avem vibrația de a ne ÎNTÂLNI cu ELE. Daaar... că nu ne-au uitat - e la fel de adevărat! 

MAREA CRĂIASĂ vine în fiecare an cu alaiul EI de sânziene.

                                             Iana- Ziana_ SâNZIANA 

Florile de sânziene galbene - care au perioadă scurtă de inflorire( oare ,,întâmplător” (?) este premersă de venirea  Rusalelor) nu apar în toate tinuturile. In unele locuri sunt înlocuite de sânzienele albe, pentru a fi protejate. Ele devin așa ,,gândul” trimis înainte prin care noi în magica noapte , putem trăi o clipă de veșnicie, mai aproape sau nu, alături uneori de divinele noastre înaintașe. 

A avea un fir de sânziană devine obligatoriu. E  un SEMN de recunoaștere.  Așa cum a ,,găsi” pe cineva, căutăm amprenta matricei lui energetice, un fir de sânziană conține matricea trimisă pe pământ, devenind fir de legătură, cale de străbătut. Cale de sărbătoare. 

Tăvălitul prin IN (inițial așa era), mai apoi prin lanurile de grâu cu maci și albăstrele ( toate plante cu Puteri magice), cuprinde mai multe aspecte: fizic dar și metafizic. Dacă ne gândim numai la plăcerea simțurilor nu este suficient. Impregnarea cu energii subtile era la fel de reală și ...mai stimulatoare pentru cunoscătoare. Rămâneau în permanență ,,pe lungimea de undă” a Marii Zeițe Sânziana. 

Elementele materiale ale aparițiilor divine au surclasat de multe ori elementele spirituale sau le-au...inversat! 

CREDINȚA deschide un canal de comunicare care trebuie susținut permanent dacă nu, se întrerupe. E explicația mea simplă și care mi se pare firească. Nu e nici o magie. Sau....e cea mai puternică MAGIE din câte există.  Fiecare va privi din punctul lui de vedere.Dar CREDINȚA trebuie să fie constantă, o nedeie continuă, nu azi da și nouă zile ba! Ca să nu avem nemulțumiri după. 

Ritualurile transmise ,,la vedere” dar care conțin și elemente din ritualurile secrete sunt cele de ursită și soartă, de purificare și noroc. 

Una din cele mai puternice amulete este de a lăsa un obiect afară în această minunată noapte. Trebuie luat însă ÎNAINTE de apariția soarelui. Și purtat tot anul. Obiectul trebuie ,,menit” pentru ceea ce vrem să se împlinească. Clar -fără înflorituri de prisos. Nedeia (ruga), o adresăm DIRECT ,  IANEI-ZIANEI_ SÂNZIANEI. 

Ritual de SÂN-ZIANĂ

Una este ce se practică ca ritual sau serbare, la vedere, în această perioadă ( și nu numai) și altceva este ritualul sacru, ancestral. Sunt conținute multe simboluri  în mișcări( pași de dans sau anumite gesturi), îmbrăcăminte, obiecte ritualice, timpi anume pe care doar unii le recunosc. De ce nu se spun?! DE CE nu se fac publice?! pentru ...PROTECȚIA NOASTRĂ! Nu e glumă. 

Dacă am ȘTI doar teoretic, am fi PREGĂTIȚI să facem față ENERGIEI, pe care în micul nostru orgoliu (mascat sau nu, chiar și inconștient), spunem /credem că DA ?!  încă nu!
Așa cum un sportiv de performanță se pregătește ani de zile, și înainte întotdeauna face încălzirea , cu atât mai mult a obține ,,performanțe” energetice înspre cele spirituale, ne pregătim constant, consecvent.

Poate trece BRUSC o cantitate enormă de energie prin noi fără a fi transformați în torță, uneori fizic?! Dar prin nervii noștri poate trece?! elasticitatea, rezistența lor, curățenia lor e suficientă?! Mintea poate înțelege, dar și ea tot treptat. E ca atunci când ne uităm într-un tratat de medicină noi fiind ingineri ( e doar un exemplu ). trebuie să o luăm cu învățatul de la cele mai elementare noțiuni, pentru a ajunge la cele mai complexe. 

Un uriaș adevăr: la nivel mental avem acces la INFORMAȚIILE păstrate în matricea infoenergetică a Pământului. CUM le va folosi fiecare în practică, aici deja apare apartenența la un neam, școală, organizație, curent sau sistem mai mult sau mai puțin ezoteric. Pentru că genetic primim accesul la PRACTICĂ !!!

Când CONȘTIENTIZĂM ceva, acel ceva capată consistență în manifestare.

Vreau să determin , în primul rând , CONȘTIENTIZAREA acestei magice nopți. Înseamnă enorm. ENORM! Un simplu gând și...va aduce Cerurile mai aproape. Nu știu CUM va fi pentru fiecare, dar SIGUR va fi.

                                                             ***

Micul ritual de a avea apoi tot anul, un obiect personal încărcat cu această URIAȘĂ energie a NOPȚII MAGICE DE SÂNZIENE.

Puteți să vă gândiți la un obiect personal de protecție, sau de vindecare trupească, sufletească. Pregătiți-vă cumpărând un buchet de sânziene. Foarte mulți nu avem de unde culege câteva fire.Unii nici nu mai știu cum arată  aceste splendide flori. Dar sigur se găsesc în piețe aduse ca leac.

Anul acesta e un TIMP mai special. Se serbează Rusaliile – Pogorârea Duhului Sfânt, solstițiul de vară, Moșii, Luna e și ea prezentă în toată frumusețea Ei. Zile una după alta....Minunat!!!

La ora 22 începe această magică noapte. Fiecare ORĂ are însemnătatea ei. Multe s-au pierdut dar important este să ne apropiem cu sacralitate, cu sfințenie. Și vom fi din ce în ce mai aproape de înțelesurile care sunt în adâncul memoriei sufletului fiecăruia. 

Așa că este bine să fim prezenți la începutul acestei sărbători la care participă întru nuntire și serbare, ce este in cer și pe pământ, întru veșnică amintire Forțele Născătoare și Făptuitoare.

Florile de sânziene se așează afară și obiectul ales deasupra ( în lipsa lor puteți totuși, folosi un ștergar ). Și  cum Luna este prezentă, aveți grijă ca obiectul să primească din plin razele ei.

Nu am să scriu o invocație anume. Eu încep cu :

,,Iană_Ziană_ Sânziană,cer de foc ,

Deschide-mi Calea gândului spre Tine....

Te cer să-mi fii aproape,

În zi și noapte”

Nu este obligatoriu să căutați cuvinte. Ele sunt demult în noi. Descătușarea lor vine firesc, dacă dorința asta ne este și spun atunci tot ceea ce am în suflet și inimă.

Știu, există o imensă emoție în asemenea clipe. Lăsați-o să fie și .... manifestați-o! Fără fâsticeli, îndoieli. 

.... Lăsăm obiectul ( sau obiectele, maxim trei) până dinaintea zorilor. Nici o rază de soare nu trebuie să le vadă. Se șterge așa memoria din ele, precum și noi ,,uităm” visele dacă privim pe geam, când ne trezim.
Ritualul este PERSONAL. Nu îl facem pentru alții.

Dimineață SE MULȚUMEȘTE !

Este un Ritual personal. De COMUNICARE,  a cărui valoare poate fi înțeleasă și simțită în timp. La anu....va fi și mai puternic, și mai profund.

                                                          ***

Cine mai are norocul să ajungă acolo unde sunt Florile de Ziană, se poate spăla dis-de-dimineață, cu Roua de pe ele.

Se poate sări peste un FOC , care se aprinde special în această noapte, din lemne adunate special și numai pentru aceste clipe. Este purificator.

Sunt multe informații despre practicile încă păstrate din veșnicia memoriei de neam. Doar practicându-le, vom avea surpriza înțelegerii tainelor din ele.

Așa să fie!!!

                                Puterea din Rusalii

Așa fosta scris să primesc înlănțuirea nopții de Rusalii la malul Mării. De acum înainte vom măsura timpul tot din șapte în șapte zile ,,de după” trecerea Lor: duminica 1, 2, 3….. până la a XXVIII-a după Rusalii. Parcă viul biologic își sună dansul clipelor fiind în Puterea lor.

Pământul acesta e binecuvântat spre păstrare: a tainelor, a înțelepciunii, a Puterilor. Acel ,,adânc de memorii” care se zbate dureros în noi. Nerespectând darul din cumpenele cerului nu avem cu ce ne hrăni și întări.

Multe nu se pot încă rosti decât de la suflet la suflet.

Șapte frați , Sân Toaderii și Șapte surori - Rusaliile parcă sunt cerneri de amintiri stelare dintru începuturi când vorbeam direct cu dumnezeirea. Când sfatul înaltelor fețe își avea altarele de odihnă pe pășunile străjuite de glasul munților care încă nu se ridicaseră strajă neamului.

Au trecut orologii de vremi iar bătaia lor a rămas în timpanele vremelnic ascunse de alte înțelesuri, care au venit cu adormiri de soartă. Ielele însă revin, an de an doar/doar ne-or găsi amintirea trează, să aibă cui se destăinui.  

Cumpăna razelor lasă înserarea să cadă în mare. Aerul calcă apa care  trimite unde în bariera de alge-pavăză  nisipului unde căldura încă nu s-a aciuat.

Jocul lor revarsă duh de lumini pregătind sosirea Crăiesei Sânziana. Frații lor trec în magie de dans ritualic și ca să nu le dea de gol, își ascund fețele cu nelipsita năframă. Vai de cel ce o smulge de pe chipul fără întruchipare. Este osândit pe loc. Lege păstrată în sfințenia tainei.

Încerc să gust din clipa prezentului pentru a-mi fi aducere de amintiri din memoria trecutului. Luna e doar jumătate din Puterea ei care  învață trezia din om să se adune înlăuntrul lui. Grea deprindere.
 Prin sfărâmarea sufletelor am construit atâtea obstacole care ne-au făcut să uităm că magia este în starea și în cuvântul bine rostit.

Las liberă neliniștea sufletul din mine care vede străfulgerările de deasupra mării. Și e doar prima oră înspre noapte. Dansul lor amețitor va fi vârtejul prin care cerurile la ceas de zori se vor deschide și alaiul Frumoaselor va ieși din iele însele dăruindu-se dansului,  aninând razele soarelui în hora lor.

Taina zilei  nu e pierdută prin spaimele care au săpat neguri de înfiorare în noi. Pârjolul ierbii e doar semnul Puterilor de care nu ne putem încă apropia. Iar cei care o fac, dau în rătăcire a minții nemaiputând vre-odată să le uite, rămânând aninați de amintirea săpată în suflet.

În dansul străveziu dinafara lor se va dezlănțui Puterea trecutului pentru a ne fi pavăză până la împlinirea sorocului.

Mi-e dor să-mi potrivesc ritmul pașilor în ritmul lor. Înțelesurile din Iele curg amintiri care văd cum caută făpturi pentru a deveni mărturie necuprinsului cărora le sunt martore.

Surâd fulgerului de amintire care a lăsat urme de spaime tocmai pentru a fi ocrotite în neprihănirea lor. Pe oricare cale numai să nu te poți apropia de Iele.
Dar văz-duhul vorbește sufletului care îl privește căutând deslușire de înțelepciune. Duhul  redă văzului vederea pierdută. Înțelepții le-au scris și rescris, după hramuri de vremi, multele prefaceri scormonind în litera moartă a hrisoavelor trecute din visterie în visterie.

Cu pelin și apă de la nouă izvoare lasă tămăduirea să fie adusă de frații lor. Doar înspăimântarea pricinuită de alții ne picură otrava slăbiciunilor și fricilor (pelinul stabilizează plinul vieții și înlătură propriile dizarmonii, nu trebuie să ni le transmită nimeni). Apa vie tămăduiește neîndurările noastre de a lăsa viața să se bucure în noi. Înviindu-ne după măsura înțelegerii pe care o avem.

Pentru Dorul din noi au venit și anul acesta pentru ca văz.duhul să le mai culeagă odată din taine și să umple norii care vor potoli arșița din suflete, încă un timp. Zânele neamului meu au nume împărătesc din izul florilor.

Cu cât vederea ta privește frumusețea cu atât vei fi binecuvântat!

Dorul Sân-Zienei

          Sărbătoarea SânZienei, a sfintei și dumnezeieștei Doamne, Făptura făptuitoare a neamului nostru dintru Începuturi.

          Când am ajuns prima data la Sarmizegetusa, până a intra în sanctuar, a trebuit să colind desculță zidurile împrejmuitoare, spre mirarea însoțitorilor mei, dar – mărturisesc sincer, și a mea. Trebuia să îmi iau hrana din acele locuri, să recunosc urmele pașilor de demult. Starea fizică fusese înfioarătoare în zilele dinainte dar numai așa aveam să pot ajunge acolo unde îmi era dat. Desculță ca pășirea să știe a primi.

         Când ești fericit, când biologicul din tine simte, este viu, sufletul se supune plăcerilor lui. Când însă suferă o decomprimare, sufletul te întărește.

Pășeam pe pietrele vechilor ziduri și simțeam cum mă înalț, cum regăsesc îmbrățișarea văzului din văz.duh. Iar flacăra din mine privea minunile acelei zile, încălzindu-mă treptat, jucându-se cu adierile vântului care mă pornea pe aleile strămoșești. Primul gest a fost de a mă culca în interiorul Marelui sunet a Universului, a Ceasului care avea să își împreune minutele din ani , rotindu-se ca o volută pe cerul din mine, pînă am privit steaua care mă veghea dintotdeauna.

          Am descoperit-o cândva în ochiul de apă la marginea căruia străbăteam orele nopților. Cerul privise de multe ori în ochii mei dar nu alesesem nici o clipire care să îmi șoptească din taina ei. Însă atunci, din adâncul apei s-a ridicat o sclipire care a fulgerat scurt. Iar și iar până fascinația din mine a fost deplină. Era EA, unica. Zeci de nume i-am dat de atunci. Dar toate erau din ,,semnele Ei de Putere” –cum aveam să înțeleg mult mai tîrziu. Fiecare nume îi numea încă un dar și treptat aveam să îl înțeleg.

        Iar toate acestea sunt scrise în CARTEA Ințelepciunii, cea  în zece file care se poate citi numai așa: dintr-o dată toată și pagină după pagină. Iar la noi Solomarul este ultima întruchipare după ce marea predare s-a în.făptuit, rămânând așa la vedere  însă și ridicându-se pentru a ne veghea. Coboară doar în anumite ceasuri pentru a ne dărui din Putere. Și , în înspre sfârșit, învățăm…

        Atunci după prima noapte când am înțeles m-am legat cu robia urei de steaua ziditoare. Exteriorul, biologicul aparținând țărînei , simțea eliberarea venită din interior. Poți învinge definitiv numai din, din interior. Ura, mânia, trufia, supărarea, pot fi alungate?! Nu. Ele se întorc. Energia din ele poate fi transformată așa cum au învățat alchimiștii. Privirea aceea venea de departe, din ținutul meu și uram doarîndepărtarea. Pe care am învățat treptat să o străbat. 

          Drumul a fost lung doar în mine. Așa am înțeles și un alt nume, de dinainte de a mă înțelege prin Înfăptuirea mea. Pe Iisis -  CeaDeSus. Cînd sclavia pământului părea că va fi veșnică ea l-a reînviat pe Osiris și a născut întruchipare din El. Legendele au multe șoapte  când asculți cu auzul interior. Vin de departe, atît cît îmi ridic gândul care să mă conducă. Iar orologiul de la Sarmis-Getuza, săpat în memorii aduce mereu îndepărtările aproape. Pentru că dacă se șterg, piere și viața pe Pământ.

Iarba mi-a cuprins trupul și văzul din mine a devenit duh care a privit unica stea. Știam cine este. Îi șoptisem înainte zeci de nume, dar atunci nu o mai numeam. S-a alunecat vie înlăuntrul meu.          Am înțeles că nu o căutasem niciodată pentru că întotdeauna știusem cine este. Nu îmi aminteam eu cine eram: o licărire din Ea. Așa a fost mereu: CeaDeSus și licărirea Ei de pe Pământ. Și sunt multe, multe licăriri care … dorm.

        Asta privisem dintotdeauna: licărirea de sus care se năștea flacără din mine. Din adâncurile unde se ascunsese.

Acolo, am ridicat privirea care s-a petrecut pe boltă iar Steaua a doua oară s-a oglindit în irișii mei. Harta stelară spre drumul de acasă s-a imprimat la prima privire asupra acestei lumi. Acum a fost altceva.

       Pot închide ochii și steaua să apară acolo unse află de milioane de ani. Nevederea din mine era acoperită de umbrele pâlpâirilor care și ele pot vrăji, dar numai biologicul trăitorilor. Însă vraja aceasta e puternică și trebuie să înveți Arta Magiei din interior. Vrăjitoria este pentru înspre afară, Magia este a interiorului. Doar  acolo e tărâmul Adevărului.

        În fiecare bărbat se oglindește o unică sclipire. Dar ea trebuie să își amintească cine este și, să învețe să stăpânească legătura de Putere. Femeia încă se repede la bărbat să îi amintească prin vorbe. Nu așa va trezi oglinda Ei din El. Femeia pământeană doar visează visul ascuns în ea. Și suferă de dor. 

        Bărbatul așteaptă doar ca Ea să își amintească. Nu își dorește mai mult. Pentru asta au venit aici. În timpul ăsta el poate ridica edificii, poate pleca la războaie. Își ocupă timpul cu multe. Dar gândul lui mereu este înspre ea, să devină Femeia din icoana sufletului din El. Cum e jos așa este și sus. Dorul Iubirii !