Translate

Focul sacru şi spiritele focului





,, Fiecare măsoară aceeaşi realitate cu alte unităţi de măsură.Proprii. În conformitate cu cunoaşterea, înţelegerea şi înţelepciunea sa. Cu cât măsurăm cu mai multe unităţi de măsură, cu atât vom înţelege mai profund" ...e o idee, un motto pe care îmi permit să îl scriu pentru a determina mai bine comunicarea şi acceptarea  între noi.


La toate marile sărbători rămase, înscrise în memoria neamului, se aprind Focuri Sacre, Focuri Vii.
In tradiţia populară românească, anul se află sub patronajul a doi mari sfinţi, sfântul Gheorghe –  patronează primele 6 luni ale anului şi sfântul Dumitru – patronează ultimele 6 luni ale anului. 

Se spune în popor că "La Sângiorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii." Se crede că sfântul desfrunzeşte pădurile şi deschide porţile iernii, usucă multe din plantele pământului şi face astfel incât căldura să se ascundă în pământ. Până când,  Sfântul Gheorghe va infrunzi natura, va da drumul căldurii şi va incuia porţile iernii. 

Există tradiţia aprinderii Focului lui Sâmedru. Sunt focuri mari, frumoase , ce se aprind si au puteri speciale numai în această zi de sărbătoare. Focul din ziua sfântului Dumitru este considerat ca fiind sacru şi purificator. El este investit totodată cu funcţii de protecţie impotriva relelor şi a necazurilor celor grele, având un rol apotropaic.
Atunci când văpaia focului isi pierde din intensitate si se domoleste, tinerii dănţuiesc in jurul lui, sar peste foc, chiuie, cântă şi joacă.

Acest obicei le aduce speranţa şi credinţa că îşi vor găsi aleasa/ alesul hărăzit de Dumnezeu într-un timp cât mai scurt. Una peste alta, se crede că vor fi sănătoşi şi voioşi tot anul următor şi că Dumnezeu îi va feri de boală, foc şi nenorociri. Mai mult, în văi se aruncă roţi de foc, făcute din paie aprinse, cu scopul de a “descuia” iarna.

Una din cele mai frumoase, dar mai puţin cunoscute legende, este cea a Hestiei. Tânăra prinţesă, recunoscută de toţi ca noua regină după moartea mamei, refuză să se căsătorească cu fiul Soarelui şi de a-l urma în cereştile spaţii, deoarece nu se îndura să îşi lase poporul, în plină iarnă, în peşterile îngheţate. Făcându-I jurământ că îi va fi şi rămâne de-a pururi Mireasă, l-a rugat să îi aducă o fărâmă de Soare, de la Tatăl Său. 
Ceea ce Mirele ceresc a făcut. Cu rugămintea ca acest foc să fie păzit de-a pururi, să nu se stingă niciodată. 
Fecioare vestale, an după an, veac după veac , au păzit nestingerea Focului Viu. Totuşi de câteva ori, a fost stins, fecioarele trădate şi omorâte. Chiar şi legenda lor ştearsă din memorii, locul fiindu-le luat treptat, aparent,  de păzitorii feciori sau bărbaţi. Ele au rămas însă, păzite fiind, în Tainele noilor forme de manifestare a vremurilor.

Focul Viu s-a reaprins de multe ori din anumiţi arbori trăzniţi de Fulgerul ceresc. 

Aşa sunt legendele, miturile care ne farmecă şi ne încălzesc prin amintirile din ele, sufletele, reaprinzând multe în inimile noastre. Păzitoarea Vetrei Sacre a rămas însă sufletul Zeiţei Nenumite, care de multe ori a coborât pentru a aduce Lumină între noi, în beznele prin care am ajuns să încercăm a descâlci, mirajele începuturilor vremurilor şi a trecerii timpurilor.

Încrederea din ritualurile încă practicate, de a fi uniţi prin/în,  prezenţa şi prin încercările ( săriturile), din aceste zile,  sunt frumoase amintiri din Tainele de demult. 

Doar fragmente disparate prin obiceiuri, legende sau basme, dar din care se pot reconstitui multe. 

Câteva trimiteri: legenda lui Iisis, care pentru a avea Puterea focului vieţii şi a-l învia pe Osiris, alcătuieşte din tină şi sudoarea Soarelui un şarpe care îl muşcă şi îl imbolnăveşte. Drept recompensă însă pentru a se însănătoşi, deoarece nimeni din cereştile spirite nu au putut să il vindece, Soarele este nevoit a-şi spune secretul numelui. Iar Iisis, preluînd astfel şi Puterea Focului ceresc, devine ea însăşi nemuritoare, reocupându-şi locul primordial. Inviindu-l şi pe Osiris.

Apoi titanul Prometeu, care fură focul din fierăria zeului Hefaistos/ Vulcan ( avem şi noi multe localităţi, mai ales în munţi , cu acest nume), readucându-l oamenilor  şi fiind pesepsit apoi. Legenda e cunoscută de toţi.

Avem însă şi salamandrele , care întreţin arderea Focului în Inima Naturii. Le-a fost dat în grijă  focul, arderea şi căldura  Vieţii dar  şi reprezintă  Lumina din interiorul oricărei formă a vieţii. Aşa au fost percepute  de  Marii Intelepti, de Iniţiaţi care au lăsat această reprezentare pentru noi. Ele slujesc energia Focului, întreţinându-l şi îl răspândindu-l pretutindeni – la final voi reda un citat din Rudolf Steiner, pentru a fi o înţelegere mai cuprinzătoare, mai multe aspecte.

Salamandrele sunt entităţi subtile asociate elementului foc. Li se atribuie puterea de a trăi în mijlocul focului, fără a fi mistuite de el. Se mai spune că pot stinge focul, din pricina răcelii lor, de aceea sunt invocate în caz de incendii devastatoare ale pădurilor sau ale sufletelor.

Phoenix-ii sunt  de o frumuseţe fără putinţa descrierii, doar a admiraţiei şi fascinaţiei în faţa lor, înzestraţi fiind cu puterea de a renaşte., ei sunt fără timp măsurat al vieţii. Cântecul  Phoenix-ului,  sădeşte în sufletele muritorilor dragostea de nemurire, aspiraţia spre eternitate. 

Phoenixul este prin prezenţă sau prin cântec, aducător de fericire mai presus de firea umană, fiind unda prin care sufletul urcă spre cereştile ţinuturi. Reprezintă  focul creator şi distrugător, în care întreaga lume îşi are originea şi în care se va resorbi, după ce veacurile îşi vor fi încheiat menirea, chiar şi cenuşa va dispare.

Fiind  entităţi ale focului, salamandrele şi phoenix-ii au cunoaşterea  misterelor vieţii, pe care o revelează celor pregătiţi. Fiind ,,în materie”  ele sunt pasionale, mistuitoare,posedând puterea de a dărui nemurirea şi învierea. Sunt în strânsă legătură cu polul, cu centrul lumii, dar şi cu Soarele. Fiinţe de o mare frumuseţe, ele amplifică dragostea de viaţă celor cărora li se arată, având capacitatea de a vindeca, de a readuce forţa vitală în fiinţele umane obosite, bolnave sau rănite. Corespund punctului cardinal Sud, verii, roşul fiind culorea reprezentativă pe plan fizic sau oranj pe plan spiritual.
Sunt Carele de foc din legende, care simbolizează vehiculul înălţării. 
                                          **********

O introducere mai lungă, dar cred că necesară şi binevenită multora. Acum…despre spiritele focului, energii din acest Foc Sacru, Viu, cu care treptat facem mulţi cunoştiinţă, datorată cunoaşterii ancestrale ale unora, bine tăinută dar şi folosită. Sunt, ca de obicei multe alte aspecte pe care le va descoperi fiecare, dacă doreşte cu ardoare. Sunt multe paliere de manifestare şi percepţie pe care treptat le vom cunoaşte.

Fiindu-i dat în stăpânire şi răspundere, Femeia are cunoaşterea folosirii lui. De la folosirea în prepararea hranei necesare traiului, la ritualuri prin care este recunoscută ca stăpânind această Putere şi folosi această Forţă. Sunt popoare vechi, ca ţiganii ( o spun cu toată consideraţia faţă de această denumire), care stăpânesc Spiritele focului, prin cele care sunt considerate de drept stăpânele acestei Puteri magice: vrăjitoarele ( că îngheaţă şi apele, la fel de adevărat, dar nu face obiectul acestei scrieri). Femeile ,,ştiu”, bărbaţii ,,au învăţat”. Asta este important de reţinut. 

Simbolurile Sacre (am tot scris despre ele), cele mai cunoscute şi cu care se lucrează ca Puteri şi în ReiKi, sunt Şarpele de Foc şi Dragonul de Foc.
Cine învaţă să devină stăpânul spiritelor focului, acela este considerat pe drumul desăvârşirii proprii şi îi este  recunoscută puterea de vindecare a sa şi a altora.

Cum ştim că avem ,,trimise" sau ,,acumulate"spiritele focului?! 

Nu mai avem chef de nimic, viaţa nu mai are ,,culoare”, apoi urmează ,,amorţirea” unei părţi a corpului. Oricine poate aprinde  o scânteie în tine, de tot timpul îl  urmăreşti în gând şi te tot cerţi cu persoana respectivă, făcând fel de fel de planuri de răzbunare, dorind  să o ,,vezi” cât mai departe…de galaxia asta.  Mergeam pe stradă şi jumătate din mine era amorţită, nu mai aveam putere de comandă. Mâna, piciorul parcă nu mai erau ale mele. Le ridicam ajutându-mă de cealaltă mână şi…mă uitam! Era , oricum, o senzaţie nouă!  Doctorii dau nepunticioşi din cap în asemenea cazuri, pentru că aparatură de a detecta aceste ,,anomalii”, nu există încă pe…piaţă. Iar unde ajungeam, dădeam numai peste ţigani care se uitau ,,ciudat” la mine. Până mi-a zis cineva: ,,Mămăăă, ce ,,străluceşti?!”. În sfârşit, am înţeles: spiritele focului. Aşa că în două zile eram ,,întreagă”. ,,Ce nu te omoară ( de obicei ignoranţa, necunoaşterea şi … nepractica), te face mai puternic ( adică înveţi că ai fost un mare nătărău, şi că nu mai este cazul). 

Se desenează o pentagramă neagră la câţiva metri, se trimite Şarpele de foc din dreptul şoldului drept (am încercat să trimit şi din dreptul celui stâng, am încercat să trimit din dreptul amândorura odată. Interesant!). Se curăţă cu mânuţele energetice TOT. Corp fizic, corp vital. Toate structurile energetice. Neuitând nimic. Şi se trimite în pentagramă. Drumul fiind deschis de Şarpele de foc, spiritele focului de pe şi din, fiecare vor pleca. Nu toate odată. Unele, hrănindu-se deja din noi… trebuie să ne recăpătăm puterea de a le stăpâni şi de a le trimite. În câteva zile, vom reuşi. 

Fiecare avem o limită de rezistenţă. Unii pot fi afectaţi de 100 de spirite ale focului, pentru alţii însă, asta înseamnă normal. Unii ajung să stăpânească în ei cu sutele sau cu miile. Este bine. Aceasta înseamnă Putere personală. Că nu ai dreptul divin să le foloseşti pentru distrugere, asta se înţelege. Că poţi radia căldură şi binefacere în jur, e la fel de adevărat. Dacă tu eşti stăpânul lor şi nu ele, atunci poţi folosi această uluitoare forţă pentru a fi hrană şi binefacere, multora, dar ţie însuţi în primul rând. Întotdeauna vei avea de unde dărui. 

Spiritele focului pot aprinde şi întreţine războaiele .Cele fizice dar şi cele sufleteşti sau chiar spirituale. Devin prăpăd, ard, pârjolesc pământul dar şi pe noi, trup, suflet şi spirit. Patimi ca furia ( înăbuşită sau nu), sau chiar anumite vicii sunt datorate prezenţei lor. Că nu mai ştim cauza… Nu-i nimic, uite că aflăm. Ce va face fiecare de acum inainte, e răspundere personală.

Şi, nu uitaţi ca la final, să ştergeţi pentagrama, trimiţând spiritele focului, acolo de unde un fost chemate sau unde e nevoie de ele. Iar atitudinea interioară a fiecăruia va beneficia de o mare învăţătură pe care va fi necesar de acum înainte să o pună în practică. 

Mâna tandră, iubitoare şi ocrotitoare a unei Femei, întotdeauna va domoli orice foc. Va alina durerea fizică. Va readuce căldura sufletului, rechemându-l din cele mai aspre ţinuturi, Va şti să incanteze o Rugă pentru ca spiritual divin să coboare harul său în vieţile noastre. 

În faţa Iubirii - Flacăra Focului Viu, se ridică cereştile divinităţi în picioare, înălţând imn de adorare, predând Sabia războiului, iar iadurile se pleacă în adânc de tăcere şi supunere.


 “Orice sămânţă a unei plante este însoţită în subtil de forma ei arhetipală, forma-ideală, construită prin munca spiritelor aerului şi a apei. Toamna, când planta se ofileşte şi constituţia ei materială se dezagregă, această formă arhetipală coboară în sol, constituind pentru gnomi o rouă spirituală. În timp ce ea dormitează în pământ, gnomii o văd, o contemplă, o păzesc şi o protejează. Pământul devine sânul matern care închide în sine această formă-ideală.

Acum planta intră în sfera spiritelor focului. Aceste spirite, locuitori ai căldurii luminoase, primesc căldura pământească în momentul în care ea a ajuns la gradul său cel mai înalt, sau la calitatea ei cea mai subtilă. 

Spiritele focului, sau salamandrele transportă această căldură plantei.

Fecundarea este rezultatul întâlnirii dintre germenul masculin, împrumutat căldurii cosmice şi prezent în grăunţe, şi germenul feminin conţinut în sânul matern al pământului. 


Iată deci că adevărata fecundaţie se săvârşeşte graţie colaborării dintre gnomi (reprezentând principiul feminin) şi salamandre (reprezentând principiul masculin), iarna, când sămânţa care coboară în pământ întâlneşte forma ideală.

 Pentru plantă putem spune acum că Pământul îi este mamă, iar Cerul îi este tată. 

Gnomii primesc căldura cosmică pe care spiritele focului au concentrat-o în “ovar”, adică în sămânţa care provine din el, prin intermediul grăunţelor de polen care sunt minuscule vase aeriene ce vehiculează căldura, spiritele focului fiind deci purtătorii căldurii. 

Îmbogăţiţi cu ceea ce le-au dăruit salamandrele, gnomii însufleţesc planta în lumea subterană, împingând-o în sus. Ei sunt alimentatorii vieţii, furnizând rădăcinii eterul vieţii, care este propriul lor element.

Atunci când spiritele focului se învolburează în aer, în special atunci când transportă polenul, sunt însoţite de un intens sentiment, ce le ajută să repartizeze undele de căldură şi să concentreze eterul căldurii în “ovarele” plantelor.


În această activitate de unire a eterului căldurii- care trebuie să coboare spre sol- cu forma ideală a plantei, în scopul săvârşirii acestei opere, spiritele focului se simt aliate cu fluturii şi insectele. 


Ele se lansează din floare în floare, pe urmele lăsate de insecte, sau zboară împreună cu ele. 
Urmărind cu privirea un fluture sau o insectă simţim că aura ei are ceva special, ce nu se explică prin insecta însăşi. 

Albinele, de exemplu, au o aură limpede, scânteietoare, de o luminozitate minunată, s-ar putea spune orbitoare. Nu se poate explica acest fapt, decât dacă remarcăm că albina este fără încetare însoţită de un spirit al focului care este intim legat de ea. 

Albina zboară- pentru cei înzestraţi cu vedere spirituală - în centrul unei orbitoare aure. Ea transportă acest spirit al focului din floare în floare, din arbore în arbore. 
Tocmai prin aceasta insectele dobândesc facultatea de a străluci în universul spiritual, putând spiritualiza în întregime materia fizică ce le-a fost dată, făcând-o să radieze în spaţiul cosmic. 

Întocmai cum căldura dă strălucire focului, tot astfel insectele de la suprafaţa pământului, înflăcărate pentru această sarcină cosmică de către spiritele focului care le însoţesc, dau cea mai vie strălucire acestei substanţe fizice spiritualizate care radiază în cosmos, strălucire pe care un suflet o percepe în momentul coborârii sale spre pământ, pentru a se reîncarna.

Spiritele focului veghează activ la această materie radiantă, dar şi la focul concentrat, la căldura lui care pătrunde până în cele mai adânci şi ascunse cotloane ale pământului, pentru a trezi, prin intermediul gnomilor, forma arhetipală a plantei, care este adâncită în sol, formă realizată de spiritele apei şi a aerului.

Să nu uităm că substratul real al gândurilor, forma şi substanţa lor aparţine spiritelor focului.

Întorcându-ne la lumea insectelor, am putea crede că pulberea multicoloră de pe aripile fluturilor dispare prin moartea lor. 

Lucrurile nu se petrec deloc aşa. Această subtilă pulbere este o materie înalt spiritualizată. Ea se evaporă în eterul căldurii care înconjoară globul nostru terestru, granulele sale căpătând înfăţişarea unor minuscule comete. 

La sfârşitul anotimpului cald, când lumea fluturilor se cufundă în moarte, rămân acele sclipiri, acel joc de lumini care se revarsă în spiritele focului, acestea absorbindu-l. 

Acest joc strălucitor de lumini trece în fiinţa lor, în care se trezeşte o puternică nostalgie. Şi ele sunt cuprinse de o puternică dorinţa de a duce cerului ceea ce au cules, ce au absorbit. 

Această substanţă spiritualizată se răspândeşte astfel în torente, în regiunile superioare, radiind magnific prin spaţiul cosmic. Tocmai prin aceasta fiinţele Înaltelor Ierarhii au viziunea pământului.

 Aceste fiinţe îşi coboară privirea către pământ şi ceea ce văd în special, este această lumină provenită de la spiritele focului, care simt o voluptate imensă, ştiindu-se privite de către îngeri. Atunci ele nu se simt doar privite, ci şi acceptate de ele.

Astfel viaţa spiritelor focului dăruieşte pământului o manta de lumină, un scut de foc subtil.

Ceea ce transmit spiritele focului ca îndemn fiinţelor umane este: 


Abandonează-te voinţei divine!”

Iar despre ele însele spun:


„Noi digerăm forţa de înălţare a focului,
Ea mă eliberează în spiritualitate”.

,,Omul in raport cu animalele si spiritele elementelor"- Rudolf Steiner


5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Toate curg,se leagă, se împletesc! Tocmai am încheiat o discuție legată de ce mi se întîmpla, si deschid aici!Da,m- am născut intr- un loc al focului( era fierărie cu 40 de ani înainte să vin eu pe lime), iar tata e din alt loc cu conotații asemănătoare ( Reșița)! Le am simțit pe mine si le am dus mult in corpul fizic! Tu știi draga mea! Mulțumesc mult!

      Ștergere
    2. Toate curg,se leagă, se împletesc! Tocmai am încheiat o discuție legată de ce mi se întîmpla, si deschid aici!Da,m- am născut intr- un loc al focului( era fierărie cu 40 de ani înainte să vin eu pe lime), iar tata e din alt loc cu conotații asemănătoare ( Reșița)! Le am simțit pe mine si le am dus mult in corpul fizic! Tu știi draga mea! Mulțumesc mult!

      Ștergere
    3. Alegem ceea ce ne va face mai puternici. Știu că așa ești!

      Ștergere