FOCUL VETREI SACRE

                                        Cristale şi aur_ Mina Musariu

Căutarea spirituală implică frecvenţe specifice pe care odată ce le cunoaştem învăţăm să le menţinem, integrându-le în viaţa noastră. Începem cu vibraţia luminii ajungând să înţelegem că există ceva mai mult: dragostea.

Lumina este informaţie complexă şi profundă,

Dragostea este Creaţie.

Materia este lumină Captivă. Dar nu întotdeauna a fost aşa. Am trecut prin multe şcoli esoterice. Am practicat ghidată spre o finalitate clară: cunoaşterea neamului meu. De care nu am fost conştientă de la bun început. Recunosc!

EXISTĂ un drept de proprietate spiritual ?! Cu siguranţă că da. Multe din simbolurile învăţate, apoi Legile, Ritualurile, au început să fie tot mai clar conturate cu cât mă apropiam de căutarea înţelesurilor neamului meu care deveneau parte din mine, zi în zi.

În fiecare se află toate răspunsurile pe care le căutăm. În fiecare! Suntem purtători de informaţii. Întrebările care apar brusc în minte au acest rol, de a dezgropa adevărurile sădite adânc în fiinţă de la începuturi.

Dar pentru a putea să le scoateţi singuri la lumină trebuie să credeţi mai întâi de toate , în existenţa acestor informaţii. Iar ele apar din ce in ce mai clar, ies la vedere. Pentru că a sosit timpul lor, pentru că noi am revenit, marea majoritate, pentru a le face din nou, cunoscute.

ADEVĂRUL SACRU este relaţia omului cu divinitatea. 

Este cuprins şi revelat prin textele sacre, prin procedurile sacre (imnuri, invocaţii, rugi, - adică folosirea textelor prin adresabilitate (ceea ce a fost făcut de sacerdoţii, până acum), prin tradiţia sacră, într-un spaţiu sacru, care înainte era în natură, dar prin desacralizarea datorată omului, acum am ajuns să ne redefinim sacralitatea spaţiilor, construindu-le. Poate fi interpretat aceasta şi ca o aroganţă, sau orgoliu a omului ?! Desigur.

Cunoaşterea îţi dă putere, care corupe pe unii. Nu ei devin puternici ci... sunt dominaţi de acea putere. 
Şi se ajunge ca Puterea să devină faptă a omului nu Faptă a lui Dumnezeu prin om.

Fiecare este o individualitate şi acţionează ca atare.

 Între om și Puterea lui se află starea prin care omul se folosește de puterea sa. Iar asta se învaţă.

Refacerea puterii naturale şi sacre a omului. Asta am înţeles trăind în acest spaţiu sacru, studiind încetul cu încetul, din ce în ce mai profund, zona sufletească şi spirituală în care m-am născut, în care am revenit.

Puterea de autovindecare îi este dată omului, prin EL, prin Dumnezeul care l-a creat, şi este oriunde pe acest pământ. Aici , la noi ea a fost şi recunoscută de către marii taumaturgi ai antichităţii.

S-au pierdut înscrisurile, s-au pierdut ideogramele noastre?! Ei, asta nu! Au rămas înscrise în piatră, în lutul ars pe care mâinile strămoşilor l-au imprimat cu cele mai frumoase rugi adresate cerului drept mulţumire, le regăsim pe iile şi costumele păstrate cu sfinţenie.

De ce se credeau dacii nemuritori?! Pentru că ştiau că aşa este. Aveau certitudinea absolută că zeii există, că viaţa de dincolo e viaţa în Dumnezeu, alături de Zamolxe. Dar şi de Hestia sau de Zeiţa a cărui nume numai taina din suflet îl mai ştie .

Realitatea acestei vieţi nu era o adeziune sentimentală sau o încântare sufletească pentru că aşa ... se simţeau mai buni ( aşa cum este astăzi de cele mai multe ori, inducându-ne plăcerea de a fi mai ceva decât suntem).Ei aveau experienţa directă a divinătăţii, a cerurilor Cerului Celui prea înalt.

Şi la daci era iniţierea în misteriile cerurilor- coborâte pe pământ. Scopul acestor iniţieri era de a –l transfigura, de a da conştientizare discipolului asupra stărilor în care fiinţa umană devine nemuritoare dar nu trăind veşnic în corpul, haina umană, de care aveau mare grijă, ea fiind vehicol temporar, şi pregătindu-se pentru viaţa alături de zei.

Dar, ca şi acum, iniţierea singură nu era suficientă pentru a deveni nemuritor pentru că aşa spunea Zamolxe. Poate unii şi-ar dori asta, printr-o reţetă magică, de asta unii zic: dar eu cred, şi, de ce nu se întămplă nimic?! Păăăăăi ... fără practică, fără cunoştiinţele necesare, fără o atitudine demnă şi corectă în a respecta Legile creaţiei ... Fără a fi drepţi nu se întâmplă nimic. Sau da: dezamăgiri, nemulţumiri, vorbe otrăvitoare.

Un aspect neglijat, rar cercetat în practicile esoterice, se referă la drepturile de proprietate asupra Simbolurilor, asupra Textelor sacre. La prima vedere o asemenea idee pare absurdă. Cum să priveşti Simbolul sau Textul Sacru, ca pe o proprietate personală sau ca pe un text poetic - proprietate intelectuală?

Cu toate acestea, problematica dreptului de proprietate este abordată în toate religiile.

În Biblie stă scris că omului i s-a dat drept de stăpânire asupra Pământului, apelor şi vieţuitoarelor - acesta este un drept de proprietate. De fapt, şi cuvântul "stăpân", atribuit, fie regilor - fie zeilor, tot de aici se trage, de la dreptul de proprietate.

Când un creştin spune "Dumnezeu este Stăpânul meu", prin asta ar trebui să înţeleagă nu numai că Dumnezeu are grijă de el, ci şi că el, ca persoană, este proprietatea lui Dumnezeu. Din păcate, multe din sensuri au sărăcit în înţelesuri sau chiar şi-au deformat înţelesurile iniţiale şi au ajuns cu totul altceva.

În zona spiritualităţii, lucrurile, deşi deosebite faţă de proprietatea materială, profană, sensurile proprietăţii sunt la fel.

Redescoperirea spaţiului sacru al neamului este o aventură în care vom pleca împreună. Nu întâmplător ne-am născut aici. Nu întâmplător toată cunoaşterea acumulată până acum nu ne este sucientă. Necesară DA!

Mi-am propus să parcurgem etapă cu etapă, istoria acestui pământ, pentru a înţelege sufletul neamului care doreşte să revină. Asta se poate numai cu ajutorul fiecăruia.

Să ne întâlnim cine îşi caută cu Sufletul, Identitatea Fiinţei de Neam.


Aşa să fie !!!

Danaela