Izvorul Tămăduirii - Săptămâna Luminată

    Maica Domnului, Oranta-Catedrala Sfânta Vinere din Zalău. Pictor, Petre Botezatu

Prima săptămână după Paști este Săptămâna Luminată. Potrivit credinței populare, în acest interval, de la Înviere până la Duminica Tomei și Paștele Blajinilor, Raiul este deschis.

Este indicat să aprindeţi Lumânarea de Botez în Săptămâna Luminată, mai ales de Izvorul Tămăduirii, pentru că are puteri tămăduitoare pentru copii și familiile lor.

Lunea Albă: băieții udau fetele de măritat iar ele îi cinsteau cu băutură și daruri în Ardeal, Banat, Bucovina. Cine moare în Lunea Alba ajunge-n Rai, nejudecat.

Marțea Albă: nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Pasca rămasă și vin se dau de pomană.

Miercurea Albă: bărbații pot munci la camp, însă femeile nu au voie să muncească pentru a nu se îmbolnăvi de picioare. Se mai spune că nu e bine a lucra, altfel e rău de pureci. Acum este ziua când se ţine „nunta şoarecilor”; cine nu ţine această zi, şoarecii îi vor roade grânele, hainele şi bucatele. Ca obicei, este paparuga sau dodoloiul: se merge la pădure după flori şi buciumei (beţe de alun); se aduc acasă nouă buciumei uscaţi.

Ziua de Joi mai este numită „Joia verde”, „Joia rea” sau „Joile Domneşti”, acestea fiind zilele de Joi de după Paşti şi până la Duminica Mare a Rusaliilor. 

Această zi este ţinută mai cu seamă de femei, pentru ca grindina să nu strice holdele, să nu cheme seceta, pentru boli, şi pentru rodul pomilor. Se dă de pomană peşte, se pomenesc morţii, se pune foc sub pomi contra omizilor; în zori se face focul cu cei nouă buciumei pentru a încălzi sufletele morţilor.

 Are loc Slobozitul Păresimilor, slobozitul ritual al apei pentru morţi: o fată sau băiat, după cum e decedatul femeie sau bărbat, cară 44 găleţi cu apă, apoi se pun două lumânări încrucişate, se aprind la toate patru capetele se pun pe o troacă şi se slobozesc în fântână, pentru apa morţilor.

În ziua de Vineri, zisă Fântâniţa sau Vinerea Scumpă, se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. După Sfânta Liturghie, în toate bisericile se face o sfinţire a apei, zisa „agheasmă mică” (spre deosebire de „agheasma mare” a Bobotezei), după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

După Vinerea Scumpă se dă dezlegare la ploi. În această zi, sunt curățate și sfințite fântânile. Sărbătoarea este respectată şi pentru că alimentează izvorul ploilor, dar şi roadele, „izvoarele“ de orice fel, ale plantelor şi animalelor.

Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun că Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viată.

Sâmbăta Luminată. În această zi nu se îngenunchează, oamenii nu fac mătănii, ci doar se închină. Iisus Hristos nu îi vrea pe oameni în umilinţă, ci să fie drepți, cu suflet curat. 

Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, deoarece morţii vor fi pomeniţi luni, după Duminica Tomei, la slujba specială de Paştele Blajinilor – Rohmanilor.

Prima Duminică după Paşti, numită Duminică Tomei sau Paştile Mici sau Druştele – cele care însoțesc mireasa.

Duminica Tomii este dedicată Sfântului Apostol Toma și pomenirii celor morți. Toma a fost singurul apostol care nu a crezut în învierea lui Iisus până nu a văzut cu ochii lui. Spre deosebire de ceilalți el a început să creadă acest lucru numai după ce a atins rănile Mântuitorului.

Denumirea de Săptămâna Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime, când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte.

                                                                   ***

Tradiția spune că bolnavii care se spală în cu apă sfințită  în Vinerea Scumpă sunt vindecați de boală.

Conform obiceiurilor populare, femeile nu trebuie să facă nicio treaba casnică. În această zi nu se spală și nu se calcă. De asemenea, se spune că dacă respectăm aceste vineri scumpe, pe întreg parcusul anului, avem sufletul, cugetul, curat mereu.

”. În satul vechi, vinerea erau interzise torsul, cusutul, făcutul pânii, spălatul…, femeile satului spunând : ”cine coase vinerea își coase gura, cine toarce își toarce mațele, cine sparge ouă, face culcuș moroilor în casa lor”. Pentru  interdicții dar și ascunderea Puterii reale care ar fi dezvăluit mari taine, unii cârcotași ai satului și cei care aveau interes de a păstra cunoașterea numai pentru ei, spuneau că: ”Vinerea ar face mult rău oamenilor dacă ar putea”.

Există în mitologia românească, ca și în alte mitologii, „fântâni ale tinereții”, a căror apă. dau celui care o bea tinerețe veșnică. Sau „apa vie și apa moartă” cu care este înviat eroul: Harap Alb din basmul lui Ion Creangă. Ucis, își recapătă viața, cu ajutorul apei vii si apei moarte. 

Apa moartă reface integritatea corporală (lut: pământ și apă), iar readucerea la viață se face cu ajutorul Apei vii. În „Povestea lui Harap-Alb” fata Împăratului Roș „repune capul lui Harap-Alb la loc, îl înconjură de trei ori cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apa moartă să steie sângele și să se prindă pielea, apoi îl stropește cu apa vie, și atunci Harap-Alb îndată învie”.

Obiceiurile de la sate spun că sărbătoarea se ţine pentru mântuirea sufletelor şi că la Izvorul Tămăduirii curge singur untul de lemn, cu care se pot tămădui multe boli.

Puterea Apei acestei zile a continuat prin Maica noastră, cea dătătoare nouă de Veșnicie !!!

               Să fie Izvor de Tămăduire tuturor!