Puterea din Rusalii

 

De acum înainte vom măsura timpul tot din șapte în șapte zile ,,de după” trecerea Lor: duminica 1, 2, 3….. până la a XXVIII-a după Rusalii. Parcă viul biologic își sună dansul clipelor fiind în Puterea lor.

Măiastre, iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice, naiade, driade,  – umblă îmbrăcate în alb. Numirea lor se face după puterea pe care o au. Nu ne este dat, încă, să le cunoaștem numele.

Pământul acesta e binecuvântat spre păstrare: a tainelor, a înțelepciunii, a Puterilor. Acel ,,adânc de memorii” care se zbate dureros în noi. Nerespectând darul din cumpenele cerului nu avem cu ce ne hrăni și întări.

Multe nu se pot încă rosti decât de la suflet la suflet.

Șapte frați, Sân Toaderii și Șapte surori - Rusaliile parcă sunt cerneri de amintiri stelare dintru începuturi când vorbeam direct cu dumnezeirea. Când sfatul înaltelor fețe își avea altarele de odihnă pe pășunile străjuite de glasul munților care încă nu se ridicaseră strajă neamului.

Cu pelin și apă de la nouă izvoare lasă tămăduirea să fie adusă de frații lor.

Doar înspăimântarea pricinuită de alții ne picură otrava slăbiciunilor și fricilor (pelinul stabilizează plinul vieții și înlătură propriile dizarmonii).

Apa vie tămăduiește neîndurările noastre de a lăsa viața să se bucure în noi. Înviindu-ne după măsura înțelegerii pe care o avem.

Au trecut orologii de vremi iar bătaia lor a rămas în timpanele vremelnic ascunse de alte înțelesuri, care au venit cu adormiri de soartă. 

Ielele însă revin, an de an doar/doar ne-or găsi amintirea trează, să aibă cui se destăinui.  

Jocul lor revarsă duh de lumini. Frații lor trec în magie de dans ritualic și, ca să nu le dea de gol, își ascund fețele cu nelipsita năframă. Vai de cel ce o smulge de pe chipul fără întruchipare. Este osândit pe loc. Lege păstrată în sfințenia tainei.

Încerc să gust din clipa prezentului pentru a-mi fi aducere de amintiri din memoria trecutului. Luna e doar jumătate din Puterea ei care, învață trezia din om, să se adune înlăuntrul lui. Grea deprindere.

 Prin sfărâmarea sufletelor am construit atâtea obstacole care ne-au făcut să uităm că magia este în starea și în cuvântul bine rostit.

Las liberă neliniștea sufletul din mine care vede străfulgerările din văzduh.

Dansul lor amețitor va fi vârtejul prin care cerurile, la ceas de zori, se vor deschide și alaiul Frumoaselor va ieși din iele însele dăruindu-se dansului, aninând razele soarelui în hora lor.

Taina zilei nu e pierdută prin spaimele care au săpat neguri de înfiorare în noi. Pârjolul ierbii e doar semnul Puterilor de care nu ne putem, încă, apropia. Iar cei care o fac, dau în rătăcire a minții nemaiputând vre-odată să le uite, rămânând aninați de amintirea săpată în suflet. Puterea lor o arată doar odată pe an și e atât de mare încât corpurile și mințile noastre nu sunt pregătite să primească energiile Măiastrelor.

Înțelesurile din Iele curg amintiri care văd cum caută făpturi pentru a deveni mărturie necuprinsului cărora le sunt martore.

 Dansul străveziu va dezlănțui Puterea trecutului pentru a ne fi pavăză până la împlinirea sorocului.
Văz-duhul vorbește sufletului care îl privește căutând deslușire de înțelepciune. Duhul redă văzului vederea pierdută. Înțelepții au scris și rescris, după hramuri de vremi, multele prefaceri scormonind în litera moartă a hrisoavelor trecute din visterie în visterie.

Pentru Dorul din noi au venit și anul acesta pentru ca văz-duhul să le mai culeagă odată din taine și să umple norii care vor potoli arșița din suflete, încă un timp.

Zânele neamului meu au nume împărătesc din izul florilor.

Cu cât vederea sufletului tău privește frumusețea cu atât vei fi binecuvântat!