CĂRŢI

c

Cu închinăciune:

DUMNEZEULUI SUPREM – CREATORUL IUBIRII,


FĂPTUIRII FĂPTUITOARE A NEAMULUI MEU,

DUMNEZEIRII SÎNZÎIANA


                      Cuvântul autoarei

Trăiesc împlinirea deplină. Înainte bănuiam existenţa unei alte realităţi aflate în spatele faptelor pe care mă străduisem să le colorez cu logica mea, recunoscând-o când îmi făcea plăcere, când îmi servea, îmbăta orgoliul, fără însă a-mi submina statutul de intelectuală admirată. Ajunsesem să citesc câteva rânduri dintr-o carte şi să-mi dau seama dacă vine dintr-un spirit viu sau doar e literă moartă scrisă de un iluzionist dispus să împrăştie microbi spiritualizaţi indecent uneori.

Au fost clipe când tentaţia a devenit pericol datorită puterii pe care încep să o aibă toţi cei care sunt pe o cale spirituală. Am înţeles şi m-am retras înlăuntrul meu lăsând misterul care se năştea să se manifeste. Exteriorul te subjugă, interiorul este libertatea fiinţei. Exteriorul poate pune stăpânire pe tine, pe acţiunile tale determinându­ţi conduita, reacţiile, interiorul este manifestarea existenţei sublime în care eşti.

Am trăit aşa, în deplinătatea Fiinţei, momente divine. Unele cu sufletul prin acutizarea percepţiilor, simţurilor, însă prin forţa dată de gândire pentru a ieşi din beznă.Când ajungi la aceste înţelesuri, când Lumina te atinge, îţi dai seama că a meritat orice efort. Descurajările îşi au rostul lor tainic uneori, dar nimeni nu poate stinge ceva ce nu poate fi stins: Lumina lui IISUS în suflet.

Împlinirea umană poate fi sau nu. Aleg să trăiesc prin inteligenţa biomateriei, a biologicului uman?! Ştiu cu siguranţă un lucru: EL ne vrea fericiţi. Are nevoie de noi fericiţi. Prin tristeţe sau deznădejde, atunci când devin un mod de viaţă, ne dezicem de EL! Înţelepciunea te apropie de EL numai prin IUBIRE în care te abandonezi, clipă din clipă.

Am învăţat să înving orgoliul din mine, focul de artificii al mândriei feminine. Cuvintele admirative ale femeilor, prietenia lor, privirile chiar pline de dorinţe ale bărbaţilor, cuvintele, gesturile cu subînţelesuri, am învăţat că nu se adresează femeii ca persoană sau intelectualei, ci Puterii Feminine Tainice, sacre, căreia am început să îi percep eu însămi prezenţa şi am învăţat s-o las să se manifeste. Oricât ar părea de ciudat singura care a ştiut să îşi păs-treze taina, a fost FEMEIA. Nu, nu a uitat-o, dar pentru că s-a încercat a-i fi luată prin amăgire, Puterea Femeii a preferat s-o ascundă sub un văl dens dincolo de ea însăşi. Bărbatul are nevoie să înveţe, femeia simte, se poate contopi în cel pe care îl iubeşte. Sacralitatea femeii, sacri-ficiul acceptat prin forme sublime sau supuse oprobiului public, a fost cunoscută doar de puţini iniţiaţi.

Devenind recunoscătoare Puterii Feminine Celeste, care s-a manifestat de atâtea ori pe pământ, Putere/For-ţă/Făptură Făptuitoare, care are un efect atât de irezistibil asupra a tot ceea ce este, am început să păşesc cu sfială pe drumul care duce spre asemuirea cu EA, gând din gândul EI.

Avem comori de grai sau scrise în piatră prin a căror desluşire ne înţelegem pe noi înşine. Trăiesc într-un Spaţiu Sacru, a noncontradicţiilor fiinţiale, prin acel Om în Rai care ne-a păstrat memoria divină de reîntoarcere la EL. Ridicarea materialităţii, prin participare voită la primirea Harului, Duhului LUI se face doar prin IUBIRE. Participativă deplin prin predare totală, nu doar zicere. Nu există contradicţii între Cer şi Pământ. Există desacra-lizare de cele mai multe ori voită de către cei care au venit dar au şi plecat fără a ne cunoaşte Tainele, fără a ni le găsi. Pentru că ele sunt în sufletele care păstrează Focul în vetrele din piatră, aprinzându-l în altarul inimii. Gândurile şi apoi faptele oamenilor sunt paşi spre nemurire dar şi spre căderi succesive în care vălul uitării devine tot mai greu de îndurat uneori, încătuşând dorinţa de a-L cunoaşte.

În timpurile de acum trăim momente superbe ale Creaţiei, devenind tot mai mulţi conştienţi de ea. Însă a te desprinde de materialitate este încă greu. Iubirea este Rugul în care arzi provocându-ţi întâi durere, te consumă apoi în focul ei, pentru a deveni flacără strălucitoare. Scriind, desluşiri din adâncurile mele au început să capete înţelesuri, devenind o mărturisire la care eram doar părtaşă, uneori, alteori trăind alcătuirea unor clipe unice, sacre.

Ceea ce căutam cu ardoare ca şi înţelegere în viaţa mea, a căpătat noi contururi chiar în acest timp. Fac parte dintr-un neam care are o credinţă naturală puternică. În care Femeia deţine şi este păstrătoare de Taine, rămase, ca toată istoria neamului, nescrise dar, transmise mereu şi mereu. Despre aceasta am înţeles tot scriind şi descriind desluşirile din mine, cele aievea sau cele din vise. Iar pentru că încă cred în poveşti, nu se putea să nu apară şi un Mag. Unul adevărat, datorită căruia se datorează denumirea apoi înţelegerea FĂPTURII FĂPTUITOARE a neamului, ducându-mă spre cultul natural şi sacerdotal, al străbunilor. Textele din carte sunt scrise, unele şi de câţiva ani, dar am descifrat cu uimire relevarea prin scris a ceea ce încep să înţeleg acum. Voi continua să scriu. Această carte este doar începutul, pe care mulţi îl simt ca o chemare în sufletul lor care ,,are putere de zeitate în ceruri”, aşa cum îmi spunea Magul. Ne apropiem de pro-priul suflet conştientizând Puterea din Taină, a Făpturii Faptuitoare a neamului, putere naturală a noastră, a fiecăruia. Sânzîiana!!! Zeiţa care înfloreşte puterea naturală de iubire a femeilor. Iar la rândul lor, femeile neamului, o invocă dintru începuturi. Au fost şi au rămas în Taina Ei.

Când percepi frumuseţea împlinirii în doi, când celor cărora le este dat li se întâmplă, coboară Cerul pe pământ. Devin ei înşişi ca ZEII NEMURITORI.

Iubirea este marea slovă a vieţii scrisă în inima lumii.

Danaela, 2011

POSTFAŢĂ : JURNALUL UNUI MAESTRU

ediţia a II-a, apărută la Ed. ORFEU 2000.

M-am convins şi eu că fiecare parte din Creaţie are un destin. Şi un fir de iarbă, şi un om dar şi o carte.

Prima ediţie a acestei cărţi a apărut acum doi ani cu sprijinul prietenilor cărora le mulţumesc din inimă.

Scriu această postfaţă ca o recapitulare a cărţii şi ceea ce mai consider necesar din experienţa cu elevii.

Lansările de carte - din prima ediţie, care au avut loc în câteva oraşe, au dus şi la întâlnirea mea cu practicanţii Reiki, la ţinerea de seminarii şi cursuri. Am întâlnit oameni care aveau mai multe iniţieri în sisteme Reiki decât mine sau care începuseră şi se opriseră după un grad sau două. Şi unii şi alţii erau nemulţumiţi. Aruncau vina pe maestru sau pe sistemul în sine. Dar... nu PRACTICAU !!! Iar practica e a fiecăruia ACASĂ. Asta vreau să vă fac să înţelegeţi: Reiki se bazează pe INIŢIERE dar calea este PROPRIE. Cât va lucra fiecare tot aşa vor fi şi rezultatele. Numai de noi depinde. Am câţiva elevi foarte buni, care şi-au găsit timp pentru ei înşişi. Iar viaţa lor s-a schimbat în conformitate cu cât au practicat.

Lupta pe planetă este pentru energie. Iar sufletul fiinţei VII - OMUL este trofeul pentru care se bat lumile din acest măreţ univers. Scânteia divină din om poate străluci luminându-ne viaţa (sau nu), a noastră, a celor din jur şi a minunatei, superbei planete care ne este Mamă adevărată.

Reiki este pentru noi un sistem de vindecare trupească, în primul rând. Dacă ai o banală durere de cap tot universul din jur este aiurea. Nu ne mai arde de nimic tocmai când ar trebui să facem ceva dar uite că nu mai avem chef. E întâmplător?! NU ! întâmplarea este o oportunitate de a alege o cale, ceea ce noi nu facem ocupaţi fiind cu ... durerea. Prin această tehnică în câteva minute dispare disconfortul măcar. Dar trebuie să conştientizezi şi să faci ceva - dacă tot ai făcut cursuri de Reiki. Dacă nu, te poţi duce la prima farmacie care îţi va pune la dispoziţie o grămadă de produse. Oricum... durerea tot va reveni. Ea este un semnal că un gând, o atitudine nu au fost corecte. Ştim asta dar evităm să credem. Că doar e vorba de noi şi cum nu suntem obişnuiţi să stăm de vorbă cu noi înşine – de teamă că vom descoperi cine ştie ce lucruri neplăcute, mai bine ne facem că nu ne cunoaştem şi că totul este ok. Obişnuinţa. Aşa am tot făcut de-a lungul vieţii, aşa au făcut şi părinţii.

INIŢIEREA în REIKI însemnă că ne redeschidem unor energii superbe, divine. Fiecare trăieşte aceasta în felul lui, se apropie mult mai mult de credinţă prin religia din care face parte, în primul rând. Avea dreptate fondatorul acestui sistem, dr. Mikao Usui ca Reiki să nu iasă în afara Japoniei. Acum ştiu că aşa este. Acolo este predat ca sistem spiritual. Practicanţii au altă structură a cunoaşterii decât noi. Şi totuşi de ce a ajuns să fie practicat de milioane de oameni?! Pentru vindecarea energiei trupului. Cine are suficientă energie trupească are şi minte şi gânduri limpezi. Are o altă percepţie asupra lui şi asupra a ceea ce este în jur. Devine conştient de Puterea din el. Străbunii noştri asta făceau. Toate sunt în strânsă interdependenţă. Dar, dacă tu nu ai suficientă energie, nici să înfăptuieşti ceea ce îţi propui de azi pe mâine, nu poţi. Reţineţi: mă refer la energia trupului cu toate structurile care le are.

Acum a apărut o nouă spaimă printre reikişti: Imi fură energia ! se foloseşte de energia mea !Stăteam şi mă uitam la ei, să văd dacă vorbesc serios. Vorbeau serios. Energia la care avem acces (din nou) prin INIŢIERE , nu este a ta ! este energie divină care TRECE prin tine. Doar asta se spune de la prima iniţiere. Şi atunci? Cine eşti tu să o ţii numai pentru tine sau să ai această pretenţie?! Las-o să curgă spre toţi şi toate, roagă-te pentru asta. Devin-o un releu din ce în ce mai curat şi pur şi puternic. Greu de înţeles asta?! NU este energia nostră, este energia primordială, de la Bunul Dumnezeu. Este asemeni Soarelui. Ce-ar fi să auzim cum soarele se plânge că ...îi furăm din energie ori de câte ori ne vede că ne folosim de lumina lui ?! Dimpotrivă, el mereu şi mereu, cu fiecare rază ne mai ia câte o greutate de pe umeri şi luminează cămătuţa cea mai tainică din noi. Numai noi nu avem timp să vedem în lumina Lui.

Vi s-a dat un DAR imens. Dar nu vouă, ci TUTUROR prin voi. Iar faptul că tu ai ajuns vrednic de acest dar ar trebui să bucure pe fiecare. În loc să radiem de bucurie, să lăsăm LUMINA lui DUMNEZEU să curgă prin noi, încep spaimele. Ştiţi de ce?! DIN CAUZA VOASTRĂ, a fiecăruia, a bagajului karmic, nimic mai mult. Ies din noi spre a fi eliberate, (reţineţi: a fi eliberate), energiile trecutului. Proprii sau din neam. Ce ne învaţă IISUS ?! lubirea şi iertarea ! Atât şi nimic mai mult. Or dacă iubesc- dărui ! iar dacă acum, sunt ales să fiu undă de lumină din Lumina LUI, cine sunt ca să mă opun?! Iar dacă voi nu înţelegeţi şi credeţi asta, cum vreţi să o facă cei din jur?!

Forţa mentală este imensă, este supradezvoltată la marea majoritate. CE facem cu ea?! O folosim ca să ne blocăm singuri ( bârfa cu argumente spirituale, a devenit o modă ....ezoterică !!!). Învaţă să ai atâta umor încât să stai la o cafea cu tine însuţi. Acum 5 -10 ani nu erau atâtea cărţi de spiritualitate. Nu avea cine mă ghida în afară de ... Iniţierea primită şi pe care am pus-o în practică, atâta tot. Acum sunt cărţi pentru fiecare. E şi asta deja prea mult. Nu spun că nu este bine. Dar a citi şi tot citi , fără a încerca să înfăptuieşti ceva devine rană sufletească. Şi, culmea, mi-am dat seama că mulţi şi ştiu asta. ŞTIU dar tot nu se apucă de muncă, parcă se joacă de-a v-ati ascunselea cu ei înşişi. Maestrul e de vină, evident. Trec zilele, apare jena că nu faci nimic, apoi ascunzi acestă jenă învinovăţind pe alţii, spui că nu ai timp.

Şi încetul cu încetul mi-am descoperit propria cale spirituală (de fapt am fost ajutată, îndrumată pas cu pas): că fac parte dintr-un neam uluitor. Pentru mine neam nu înseamnă legătura cu verii sau verişoarele ci cu strămoşii, cu dacii noştri, cu Hestia şi cu Zamolxis, NEMURITORII sau PUTERI sau FĂPTURI FĂPTUITOARE de neam şi omenire. Despre care voi scrie în următoarele cărţi pentru că deja CALEA NEAMULUI nostru există, prin noi, cei reveniţi acum/aici.

Am scris cât înseamnă credinţa ortodoxă în care m-am născut. Credinţa, iară nu religia, dar căreia îi admir putinţa de a fi, de a rămâne dreaptă şi a fi sprijin în continuitate, prin forme văzute (pentru că îşi asigură dependenţa şi trăinicia materială) şi nevăzute ( mai ales) pentru că Tainele au rămas într-adevăr Taine, altminteri cine ştie ce s-ar fi ales de ele, încăpute pe mâna unora fără discernământ sau a altora dornici de prea multă putere. Şi cred că ortodoxia, aşa cum a început să fie, va însemna mult pentru descifrarea tainei neamului. Cred că sunt păstrătorii cunoştiinţelor străvechi, predate de preoţii lui Zamolxe pentru că aşa veniseră timpurile.

Sacerdoţiul dac aşa şi-a asigurat continuitatea. Sunt, suntem acum aici, unde creştinismul era ...precreştin.

De asta spun că NU este un sistem spiritual pentru cei mai mulţi, aşa cum ştia Usui că se va întâmpla. Dar... poate deveni. Iar asta descoperă fiecare: propria PUTERE NATURALĂ iar noi o avem pe cea a neamului pentru care am revenit.

Da! Nu e uşor cu noi înşine, atâta tot. Ştiu cum este. Norocul meu că nu dau vina pe nimeni. Dar nici pe mine. Sunt conştientă că nu am venit aici ca să mă rănesc singură din săptămână în săptămână, prin furii, spaime, dezechilibre emoţionale.

Adevărurile spirituale sunt adevăruri naturale, din inima omului. Ele pot deveni adevăruri ştiinţifice – prin punerea lor în practică, aşa cum se întâmplă acum, sau filozofice sau teologice. Sau ... cunoaştere naturală, direct prin inimă.

Relaţia TA directă cu DUMNEZEU, cu IISUS, cu FECIOARA este baza evoluţiei spirituale şi a împlinirii ca OM. Ştiu că mulţi nici nu înţeleg bine, dar nu asta are importanţă. Ci ceea ce simte fiecare. Unii aleg ca această relaţie să fie prin Biserică, care este apostolică. Aleg puterea sacerdotală nu pe cea naturală. Puterea cultului este mare şi ne poate ajuta. Dar ... mântuirea este a fiecăruia SINGUR. Biserica are o putere enormă în a ne determina şi ajuta dar pe Cărarea Impărăţiei mergem singuri. Alegem mereu ceea ce avem de FĂCUT ! ( iar practica !!!). Ştim cât se nevoiesc călugării, preoţii pentru a ne da ajutor?! Adică : practică ! fac mătănii, spun rugăciuni. În fiecare zi, în fiecare zi ceasuri de rugă. Noi... NU! De ce să punem mânuţele pe noi jumătate de oră zilnic?! Nu avem timp. Mai bine alergăm la preot sau terapeuţi şi începem să ne bocim. E mai simplu. Mai luăm şi hapuri, mai o operaţie/ două, şi trece viaţa. Nu de faptul că ne spovedim spun ci de repetabilitatea nemulţumirilor de orice fel din viaţa noastră, spovedite fiind. Dacă mereu omul zice că nimic nu e bun în jurul lui....poi nimic nu e bun. Iar el însuşi ajunge şi trăieşte în acest nimic din jur, în acest dezastru creat de el, mai mare sau mai mic, dar sâcâitor, măcar.

Predau simbolurile renunţând la denumirea japoneză. De ce?! Pronunţia în primul rând. Şo ku rei sau Cio ku rei?! Mai simplu şi mai aproape de inima mea este: Doamne, pune Puterea TA aici ! Pentru că este PUTEREA LUI. Simbolul Sei he ki ?! Simplu: Armonie, Echilibru, Dumnezeu sau Adevăr. La fel şi celelalte. Contează cum/ce spunem ?! cred că DA! Energia urmează gândul. Iar a fi deplin conştientă de ceea ce spun şi fac mi se pare că e mai mult decât necesar. Este părerea mea. Nu o impun nimănui, dar ... gândiţi fiecare cum e mai bine. Cuvântul devine Hrană Vie a sufletului.

Mulţi neagă Reiki pentru că s-a spus clar că se poate manipula. Dar... cu ce nu se poate manipula?! Cu ORICE fel de cunoaştere. Se manipulează atunci când te interpui ca voinţă, prin liber arbitru şi dirijezi tu rezultatul, adică VREI! Nu scopul, ci rezultatul ca dorinţă proprie. Vreau să fie sănătos să zicem. Dar... în loc de sănătate fizică apare întâi şi întâi cea sufletească, nu cea trupească. ACEASTA este CALEA DIVINĂ a Reikiului. Chiar denumirea sistemului până o înţelegem şi mai ales simţim cu adevărat, e dificil de aprofundat. E nevoie să gândim, să ne exprimăm româneşte. Iar cuvintele din limba noastră au înglobate în ele Puteri nebănuite încă. Dar măcar să le folosim iar prin practică ni se va da şi cuprinderea lor de Putere străbună.

Avem tot ceea ce ne trebuie pentru ciudat de frumoasa călătorie care este viaţa noastră. Ca Spirit, noi înşine am proiectat această călătorie. Nu Spiritul a plecat la plimbare ci o undă a LUI ...SUFLETUL A VENIT AICI. Sufletul care a adormit în aroma materiei. Ameţit de ea a încercat să caute descifrarea în afară, uitând că vede doar ceea ce este propriul interior. Adevărata experienţă este de a fi OM VIU.

http://www.orfeu2000ki.ro/reiki_jurnalul_unui_maestru/1270.htm