Translate

IMPĂRĂȚIA - povestea Femeii


 Totul a început în Grădina Edenului, în momentul istoric, în momentul biblic numit "Ziua a ŞAPTEA": "Şi Dumnezeu s-a odihnit după toată Lucrarea Sa şi a fost Ziua a Şaptea".

       Hermeneutica textului are două abordări:
                Una vizează "structura biologică" a Divinităţii Supreme, ca fiind realitatea superioară bioenergetică care are însă nevoie de odihnă pentru refacerea forţelor. Circa două treimi din populaţia Pământului (China, Japonia, o parte a Africii şi India - ca să numim populaţiile cele mai numeroase pe ţări) au adoptat, într-un fel sau altul, această abordare.

     Cealaltă, cuprinzând Creştinismul şi Islamismul - religie inspirată din episcopul creştin Arie - a adoptat varianta "Deasupra vieţii biologice se află Dumnezeu!” 

        Primii consideră ziua de odihnă din săptămână ca zi de refacere a forţelor divine bioenergetice, iar creştinii şi islamiştii o zi sacră, de cinstirea a sacrului prin interzicerea activităţilor profane (munca).   

      În context creştin, Dumnezeu nu are nevoie de odihnă fiind suprabiologic, iar Simbolul Sacru "ZIUA A ŞAPTEA" se referă la Nemanifestare. 
       Creaţia, de la Bing-Bang până la om, cuprinde AUTORITATEA ORDINEI CRESCĂTOARE, prin legile materiei Create de Dumnezeu pentru materie, inclusiv pentru viul biologic. 

Ordinea crescătoare nu implică existenţa liberului arbitru (fructele binelui şi răului din Bibile). Liberul Arbitru începe pe Pământ odată cu omul. Puterea acestui Simbol era bine păzită. La fructele binelui şi răului nu aveau acces Divinităţile subordonate Divinităţii Supreme, deoarece Voinţa "Să fie Lumină!" aparţinea numai Tatălui.

     Ieşirea din Trup a Femeii, ca act de Voinţă Divină, a reprezentat şi prima Legătură dintre CER şi Pământ, dintre materie şi sacru

Era întruparea materiei în Divin, ridicarea omului - femeie biologică la CER pentru ca, ulterior, Divinitatea să coboare în materie, să se întrupeze în omul-bărbat biologic.

 Şi prin asta să se realizeze PERECHEA DIVINO-UMANĂ unde să Locuiască Dumnezeu pe Pământ, respectiv, din această PERECHE să se nască populaţia divino-umană a Planetei Albastre. 

 Între cele două momente istorice, trebuia construită pe Pământ Impărăţia lui Dumnezeu.     

   Omul, bărbatul şi femeia, a fost creat perfect sub aspect biologic, dar fără liber arbitru, adică a fost atinsă ultima treaptă a Autorităţii Ordinei Crescătoare fără liber arbitru.  Să nu uităm că omul a fost creat pentru acest scop, al folosirii Puterii liberului arbitru şi nu a ales.  

    Ce s-a întâmplat ? "Eva a fost ispitită!" De cine, dacă până la om nici o divinitate subordonată Supremului nu avea acces la liberul arbitru!? Ori, ispitirea este un act de voinţă. Textele sacre relevate au fost lăsate oamenilor pentru a fi cunoscute nu pentru a rămâne necunoscute, ori oamenii trăiesc în natural, în materie şi deci, pe înţelesul lor au fost relevate, desigur cifrat.

   Răspunsul la ispitirea Evei trebuie dat tot în natural, şi am să mă folosesc de Logica Sacră a Naturalului faţă de Supranatural a iniţiatului Aristotel , folosind un exemplu personal, dar în spiritul lui:
     Dacă o pisică flămândă prinde un şoarece flămând, Logica Sacrului Natural spune că pisica va mânca şoarecele. Dacă informaţia spune că: o pisică flămândă a prins un şoarece flămând dar şoarecele a mâncat pisica, oamenii tind să spună că este vorba de Supranatural. Logica Sacră a lui Aristotel spune altceva: Ori informaţia este falsă, ori ceva natural a intervenit şi a schimbat datele problemei. Acel ceva poată să fie un glonte care a ucis pisica după ce a prins şoarecele, caz în care acesta va mânca pisica.
   Prin urmare, în cazul Ispitirei Evei, ori informaţia este falsă, ori trebuie să căutăm "glontele care a ucis pisica".

   Acest "glonte" este materialitatea biologică a Evei care a avut acces la Divinitate.  Substanţa din ea având acces la Divinitatea ei a ispitit Îngerul din ea. Aşa s-a produs Ispitirea. "Şarpele" nu este o divinitate şi nici Lucifer, ci materia profană ridicată la Cer. Materia, pentru prima dată, a înţeles că legile materiale sunt fatale, însă există şi liberul arbitru.  Dar ca să dobândească liberul arbitru trebuia să "guste" din el.

         Evenimentul nu a trecut "neobservat" în Grădina Raiului şi o parte din divinităţile subordonate Sperbului au înţeles că pot avea acces la liberul arbitru dacă se încarnează în materie, în profan, pentru a ridica profanul în divin.  Odată dobândit liberul arbitru, se putea cere sau obţine Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ. 
Aşa a început lupta "În CER şi pe Pământ", nu pentru învingerea Supremului, că asta nu se poate, ci pentru TRONUL ÎMPĂRĂŢIEI: Să fie al oamenilor sau al Divinităţilor care au gustat şi ele din fructele binelui şi ale răului. În acest fel toate divinităţile cunoscute de istoria oamenilor şi simbolurilor, au VOINŢĂ, se folosesc de Puterea Liberului Arbitru.

                        Înainte de Potop a fost epoca Zeilor 
- încarnări ale diferitelor Divinităţi în materie. Orice încarnare a divinităţii în substanţă şi energie produce fenomenul de intensificare a activităţii bioenergetice (un fel de "radioactivitate" a bioenergiei). 
Printre altele, Potopul a avut şi acest scop: a fost creat - din apă - un  "zid" protector” faţă de această "radioactivitate" bioenergetică care ar fi distrus omul. Astfel, această "radioactivitate" nu mai ajunge până la noi, nu ne mai afectează. 

 Pe scara Timpului sunt aşezate:
-         evenimentele dinainte de Potop,
-        zidul de apă
-        evenimentele de după Potop. 

Prin amintiri esoterice putem avea acces numai la informaţii dinainte de Potop, dar nu şi la Puterile care au fost atunci. Putem trece de zidul de apă, dar când ne reîntoarcem înapoi, acesta opreşte ,,radioactivitatea" bioenergetică.

Ne-a rămas numai accesul la Puterile de după Potop. Zeităţile se pot încarna numai înainte de Potop. Pot ajunge la noi, respectiv - după Potop - dar numai după ce trec prin zidul de apă. Deci ajung fără Putere. Pentru aşi redobândi Puterea, trebuie să-şi construiască un spaţiu sacru - Magic - un fel de casă a lor, singurul loc unde îşi pot manifesta Puterea.

 Poarta de intrare în această "casă", este, întotdeuna un Simbol Sacru, bine păzit.

După  Potop, oamenii s-au împărţit în două credinţe: cea care acredita ideea că Supremul ar fi bioenergie superioară - şi aceştia, prin iniţiaţii lor răspândiţi în Centrul din Tibet, şi-au propus ridicarea unei Împărăţii bioenergetice pentru Locuibilitatea lui Dumnezeu pe Pământ, iar ceilalţi, au valorificat ideea suprabiologică a lui Dumnezeu, a Vieţii după Moarte, cu "baza" informaţională în Lemuria (Podişul Kerguelen) - la Crucea Spiralei voi da amănunte - şi au proiectat o Împărăţie  materială, concretă, a puterii terestre, pentru ei Dumnezeu urmând să locuiască în Iniţiaţi. 
                                                            ***

    Înainte de ridicarea din trup a Evei, în vasta Grădina a Edenului trăiau bărbaţi şi femei biologici. Eva a fost aleasă! Sigurul criteriu a alegerii, care poate fi dedus hermeneutic, este Frumuseţea ei biologică: armonia şi simetria geometriei sacre încarnate în materie pe prototipul biologic al omului. Voi argumenta hermeneutic pe parcurs acest criteriu care a stat la baza alegerii exemplarului biologic. Și nu vă gândiți numai la forma exterioară ci la TOT ceea ce alcătuia biologicul feminin.

     Această femeie putea să procreeze biologic cu bărbaţii, pentru a avea urmaşi şi urmaşe. Şi a avut. Toate fetele ei au moştenit Puterea ridicării la Cer.

Copiii ei pe linie bărbătească, urmau să-şi îmbunătăţească materia biologică (prin naşteri succesive de copii, nepoţi, strănepoţi proveniţi din prima femeie ridicată la Cer, sau, cultul strămoşilor cum a fost cunoscut mai târziu),  pentru a supravieţui dobândirii liberului arbitru. Femeia, prin instinct, are această Putere, bărbatul trebuie să o dobândească în materie, în biologie. Din această cauză, prima femeie  ridicată la Cer şi  urmaşele ei, nu aveau voie să înfăptuiască actul sexual sacru prin care şi bărbatul este ridicat la Cer.
DAR....
 Una din urmaşe, Lilith, cunoscută ca şi prima soţie a bărbatului, a înfăptuit această sacralitate interzisă pentru ea (de unde şi denumirea ulterioară, înfăptuirea unui act sacru pe care nu ai voie să-l faci se numeşte  "sacrilegiu" sau profanarea sacrului), a fost, deci, prima cununie, prima căsătorie din istoria oamenilor, iar ulterior, căsătoriile făcute în afara cununiilor religioase, au fost numite căsătorii profane, sau civile.

În urma acestei cununii, soţul ei a cunoscut Puterea Liberului Arbitru, dar nu a rezistat şi a murit. Cu siguranţă Lilith nu a fost singura, dar amintirea aceasta care vine dinaintea Potopului, poartă numele de Lilith, ca prima soţie cununată sacru cu un bărbat

Învierea soţului de către Dumnezeu şi "reglementarea" actului de căsătorie numai şi numai în Numele Domnului (ca protejare a bărbatului), a însemnat folosirea Liberului Arbitru de către bărbat fără să-l înţeleagă, fără să-i simtă Puterea şi astfel nu a mai murit. Însă Liberul Arbitru a pătruns, astfel, în lumea oamenilor fiind folosit de atunci de către bărbaţi şi femei după minte şi nu după Puterea Sacră a Liberului Arbitru. Acesta este aşa numitul "Păcat al Evei!"

     Fetele, nepoatele, strănepoatele primei femei ridicare la Cer au fost numite, după Potop, fie nimfe, fie zâne, fie sub o altă denumire, şi sunt, întotdeauna bune sau rele după descendenţa lor din lilithe sau din celelalte care au respectat Porunca.

 O parte a lor, după Potop, prin Magie, şi-au redobândit puterea şi au format Poporul Amazoanelor.  Mai există şi acum. Folosesc bărbaţii numai în scop biologic, nu se căsătoresc şi păstrează sacralitatea numai pentru ele. Din care cauză lor le-a fost lăsat, printre altele, şi secretul Simbolului Deosebirii binelui de rău (amintiți-vă de basmele în care Regina albinelor ajută la ,,descoperirea falsului” ). În Tracia, dar şi în Frigia, amazoanele mai erau cunoscute de băştinaşi şi sub denumirea de "albinuţe".

   După Potop, trei tipuri de căsătorii sacre au reprezentat puterea femeii dar şi lupta ei pentru înfăptuirea Împărăţiei lui Dumnezeu:

         Căsătoria lui Iisis, Căsătoria lui Cybele şi  Monahismul lui Semele.
                                Toate trei au fost iniţial, muritoare


                                        Puterea lui Iisis şi Semnul Ceresc
 Ritualul de căsătorie a lui Iisis a fost cel a vieţii după moarte prin reînviere. Cine a fost bărbatul, muritorul cu care s-a căsătorit, nu se ştie, dar este cert că el şi-a acceptat moartea iniţiatică prin care Puterea Divinităţii Supreme a coborât asupra sa şi a procreat cu Iisis ca zeu, renăscându-se după aceea ca Horus.  

Secretul Soarelui se referă la secretul ritualului lor de Cununie sacră.
Bărbatul Zeu a fost numit Osiris şi are Simbolul Divinităţii Supreme (ca şi alţi bărbaţi asupra cărora a coborât Puterea Supremă a Divinităţii). 
Ritualurile lui Iisis sunt, sub aspect terestru, al unei bioenergii explozive, sexuale dar care se supune Puterii Ordinei Crescătoare. 
Reînvierea lui Osiris în Horus a fost interpretată de către Iisis ca SEMN CERESC că Ea a fost aleasă de Dumnezeu să înceapă construirea Împărăţiei sale pe Pământ.

Zeificată şi Crucificată între cele două Mistere, al Vieţii - prin soţul ei Osiris - şi al Morţii prin soţul ei Horus, Iisis devine şi nemuritoare, instaurând pe Pământ Legitimitatea Împărăţiei lui Dumnezeu ca fiind o construcţie a Egiptului.

 Încep căutări febrile, iniţiatice, în Lemuria, pentru a se afla CUM SĂ FIE CONSTRUITĂ CASA DOMNULUI şi astfel se află secretul piramidelor. (Ca o "curiozitate" a materiei: Podişul scufundat Kerguelen păstrează pe una din insulele sale rămase acum la suprafaţă, o "ciudata" activitate vulcanică prin care au fost "construite", din lavă răcită, trepte sub formă de piramide. Materia, după cum se ştie deja, are memorie, deci, piramidele de lavă răcită, deşi sunt naturale, nu sunt întâmplător acolo).

Puterea Faraonului a reprezentat Puterea lui Dumnezeu pe Pământ, iar ritualurile de căsătorie sub Misterele lui Iisis, protejau procreerea sacră.    


                                         Puterea lui Cybele
     Îniţial, frigiana ( în Turcia de azi) Cybele a fost o amazoană, deci provine dintr-o descendenţă dinainte de Potop, fiind, pe linie directă, una din strănepoatele primei femei ridicate la Cer. S-a desprins de amazoane tocmai în tentativa de a construi Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ.

Ritualul ei de căsătorie sacră nu a reuşit decât parţial, deoarece soţul ei, (cunoscut în legende sub numele de Attis), nu a suportat Puterea Liberului Arbitru şi, cu mintea rătăcită, s-a automutilat (tăinduşi-şi organele sexuale). Totuşi ritualul ei a fost acceptat de Divinitate şi soţul ei a fost  reînviat dar fără Puterea sexuală.  

A înfiinţat Misterele Cybelei, tot de tip orgiastic, al exploziei bioenergiei şi cultul preoţesc al coribanţilor (preoţi care trebuiau să se castreze înainte de a intra în slujba ei, şi tot ei aduceau enoriaşii la orgiile sacre -  eveniment religios foarte important ce avea să inspire apariţia monahismului masculin). Şi-a conştientizat eşecul iniţiatic - de construire a Împărăţiei şi a recunoscut legitimitatea Împărăţiei în Egipt, a lui Iisis.

A rămas, ca moştenitoare a puterii nimfelor, să poată stăpâni peste munţi, dar şi peste fortăreţe, desigur şi o mare protectoare a "albinelor" - a amazoanelor.
    (Mai este de spus că tot în zona frigiană, Turcia de azi, se află un popor misterios, cu vechime neîntreruptă dinainte de civilizaţia preeuropeană - strămoşii bascilor de azi. Doar trei neamuri sunt mai vechi decât civilizaţia străeuropeană şi au continuitate. Ei, strămoşii scoţienilor şi cauconii - care au locuit în spaţiul cuprins azi între Piatra Neamţ – Bacău).


                                              Puterea Semelei
 De origine cauconă, strămoaşă a regelui caucon Orfeu, Semele alege o altă cale ritualică pentru instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ.  Rămâne însărcinată cu Puterea Divină, dar înainte de naştere, pruncul este răpit la Cer. (evenimentul - preluat de greci în felul lor de adaptare la Legendele greceşti.

Grecii au "prelucrat" puţin varianta biblică şi au adăugat, desigur în spiritul lor, textul lipsă din Biblie, care spune că Divinitatea a Născut pe Dionisos, tradus ,,Cel Născut de Două ori”. Asemănarea dintre Iisus, născut de două ori (o dată biologic şi o dată ca Dumnezeu  Fiul şi Dionisos este frapantă şi a încurcat mulţi iniţiaţi. În fapt, Dionisos a fost Născut a Doua Oară ca Putere a lui Dumnezeu şi nu ca întrupare.

Semele, prin Dionisos - prin Puterea Născută a lui Dumnezeu pe Pământ, înfiinţează Misterele Dionisiace, cu preoţi care servesc Zeiţa Mamă. (Semele, deşi știa că o să moară, a cerut să vadă chipul lui Dumnezeu şi a privit Slava lui Dumnezeu -  văzută şi de Moise - şi a murit, dar  Puterea lui Dumnezeu a ridicat-o la Cer din Moarte. Este vorba de sacrificiul femei prin care femeia a  cerut instaurarea Puterii lui Dumnezeu pe   Pământ.
   Deşi Dionisos este considerat "zeu trac", cultul lui este al "Zeiţei Mamă", (al Slavei lui Dumnezeu, sau, esoteric, al Duhului Sfânt).

Misterele Dionisiace au rămas sub controlul Preoteselor trace - viitoarele sânziene şi al Preoţilor iniţiaţi în ritualuri orgisiatice, în ideea respectării dorinţei Semelei, de a ridica Împărăţia lui Dumnezeu.

 Ritualul Semelei promova Dubla Împărăţie: Pe Pământ şi în CER.  Împărăţia de pe Pământ a fost recunoscută ca legitimă tot cea a lui Iisis, Construirea Împărăţiei din CER încă de aici de pe Pământ fiind asumată de Preoţimea Dionisiacă.
 Cele trei evenimente, Ale lui Iisis, Cybele şi Semele s-au întâmplat undeva între anii 7.000 şi 6.500 Î de Hr.

                                        Zeii reîncarnaţi

 Nici zeităţile reîncarnate după Potop nu au rămas în afara Luptei pentru instaurarea Împărăţiei lui Dumnzeu pe Pământ
Conştienţi că nu mai pot obţine această împărăţie singuri şi-au căutat aliaţi între oameni, pentru a face, împreună cu ei imperii terestre cu conducere bicefală, zeu-om, menite a înlocui modelul Cuplului bărbat-femeie, sau modelul lui Iisis. Este perioada indo-europeană, indo-ariana, în general - se produc frământări în "laboraturul" civilizaţiei umane.

Zeităţile reîncarnate au "atacat" în două direcţii principale: Politeismul celest, al ierarhiei obţinute prin război, în care un zeu putea fi detronat de altul, şi prin aceasta au legitimat atacul împotriva Împărăţiei lui Dumnzeu înfiinţat de Iisis şi acceptarea dualismului bine-rău, a materiei ca divinitate: în sens bun pentru satanism, cu sens negativ pentru nesatanişti.

                                            Generaţia următoare:
                                    Nefertiti, Elena din Troia, Euridice


                                                Eşecul de la Amarna
 Sub aspect esoteric, în sec XIII Î HR, Egiptul traversează o perioadă de mari frământări iniţiatice, cultul lui Iisis - Osiris fiind, treptat, subminat de influienţa esoterismului celest. 

Simbolul Sacru al "Soarelui se deplasa tot mai mult de la accepţiunea sa ca Imagine (ascunsă) a Supremului, către un Zeu (reîncarnat) tot mai puternic, context în care Autoritatea Faraonului putea fi contestată de clerul egiptean. Era clar că se pregătea trecerea Împărăţiei de sub Controlul Cuplului Ceresc sub cel al conducerii OM-ZEU REÎNCARNAT.

     În acest context, Tye, soţia Faraonului Amenhotep al III-lea, sprijinită de strălucitoarea şi foarte tânăra Nefertiti, exercită mari presiuni esoterice asupra lui Amenhotep, pentru a se declara împotriva noului cult al Soarelui, de tip celest, dar şi pentru a "grăbi" oficializarea Cuplului Divin ca SINGURA AUTORITATE a Împărăţiei, respectiv, a locuibilităţii lui Dumnezeu pe Pământ.

     Pentru cercetătorii de azi, chiar şi între cei iniţiaţi, este de neînţeles prezenţa unui Scarabeu Sacru al soţiei lui Amenhotep, Tye, într-un Templu de Putere micenian, (Grecia), cu atât mai mult cu cât în acea perioadă de debut al ascensiunii miracolului grecesc, (grecii au adoptat esotersimul politeismului celest, astral), esoterismul grec trebuia considerat  "inamicul" nr 1.  
Scarabeul era simbolul Soarelui Creator, al reînvierii şi nemuririi (cultul lui Iisis), a fost asociat cu Înmormântarea sacră încă din anul 4.600 I. Hr şi era identificat cu Regatul Egiptului, cu însăşi Împărăţia.  

Gestul lui Tye nu poate fi înţeles sub nici o interpretare esoterică de suprafaţă, deoarece, prin el Tye "a Înmormântat" Împărăţia şi a predat-o grecilor pentru "Ziua Reînvierii", predând însă prin asta şi Autoritatea. 
Nu e de mirare că grecii au venerat Acel Scarabeu aşezat cu mare evlavie în Templul Puterii. Dar, evenimentele esoterice care au urmat gestului, petrecut sute de ani mai târziu, au demonstrat, că acel "Scarabeu" a fost un fel de "Cal Troian" al Egiptului, pentru Puterea Esoterică grecească.  

     Pentru că: în Egipt lucrurile se precipită. Nefertiti face alinaţe cu toate partidele politico-religioase ale neamurilor străine prezente în Egipt (dar care aveau putere considerabilă), îl înfiază prin adopţie pe Moise. Copilul Moise urmând să-şi însuşească esoterismul direct de la Nefertiti, şi stabileşte relaţii de ambasadă cu multe puteri esoterice, dar în special cu esoterismul cauconilor (al Mamei Semele) şi cu cel al frigianei Cybele.

    Pe de altă parte, Tye îşi convinge soţul Faraon să declare Atotputernicia lui Aton peste toţi zeii celeşti. Simbolistica lui Aton, din mijocul discului solar, îl semnifică esoteric pe Fiul lui Dumnezeu.
Reforma de la Amarna, cu instaurarea oficială a Monoteismului, a stârnit o reacţie foarte virulentă din partea esoterismului preoţesc celest. 

La moartea Faraonului, Nefertiti se căsătoreşte cu Moştenitorul Tronului (pe atunci în vârstă de numai 13 ani) şi conduce o scurtă perioadă ajutată de regenţa lui Tye. Preoţimea sileşte noul Faron să abdice de la religia tatălui său şi vechea religie, dominant celestă, se reinstaurează, dar....Simbolul Sacru al Egiptului, Scarabeul, era deja plecat la greci, iar regatul începe, treptat, treptat să decadă până la cucerirea Egiptului de către perşi.

     A ştiut Nefertiti că va avea eşec şi ce se va întâmpla peste sute şi sute  sute de an? Şi a convins-o pe Tye la gestul acela esoteric de trimitere la Micene a Scarabeului ? Esoteric se poate.

    Perşii (Iranul de azi) şi-au început urcuşul puterii după reforma eşuată de la Amarna, dar esoterismul lor prevestea o asemenea ascensiune. O societate matriarhală (moştenirea numelui se transmitea matriliniar), esoterismul persan se baza pe principul luptei dintre bine şi rău, al Soarelui Nebiruit - Mitrha -  care luptă împotriva lui Arhiman, simbolizat prin Şarpele cel vechi (materia urcată la cer)  IAR MIŞCĂRILE ESOTERICE AU DUS LA Zoorastru, religie manifestată şi azi.  Ei cunoşteau Secretul Evei, dar zeii reîncarnaţi şi oamenii au găsit o altă "soluţie" pentru rezolvarea "Păcatului"

   Hermeneutica Simbolului Sacru al Şeherezadei "desconspiră" puterea ritualică care a ridicat imperiul Persan.
    Tatăl preafrumoasei prinţese Şeherezada descoperă că soţia lui îl înşală (,,Păcatul Lilithei”) , o decapitează şi decide să se căsătorească în fiecare zi cu altă femeie pe care să o decapiteze, după nuntă, în zori, convins că Păcatul femeii nu poate fi ridicat.

Şeherezada - Una din fetele Evei care nu a păcătuit în Rai - cere să-i fie soţie şi urmează şirul de poveşti. Fiecare poveste îşi are finalitatea în zori când Şeherezada dă informaţii despre următoarea poveste iar regele tatăl şi soţul ei, curios, amână execuţia şi totul se repetă. Romancierii şi regizorii de la ea au învăţat "tehnica" profană, dar esoteric, hermenutica semnifică evoluţia materiei prin salturi - fiecare poveste reprezintă un nivel evolutiv, după care urmează un "salt" şi evoluţia continuă la nesfârşit pentru că singurul scop al materiei este propria ei supravieţuire (supravieţuirea Şeherezadei). Autoritatea Ordinei Crescătoare se recunoaşte dar numai ca sens de perpetuare la infinit.  

Dumnezeu, Nebiruitul în lupta cu Răul, cu materia, nu mai are ce căuta în treburile oamenilor şi zeilor reîncarnaţi. Legile creaţiei vor fi respectate, dar moralitatea nu mai este una Divină ci una a materiei, de supravieţuire a ei.

Ateismul religios de aici s-a inspirat, iar bolşevismul rusesc tot pe acest principu şi-a construit împărăţia. Fascinaţia acestei, în aparenţă banală poveste orientală, are o putere extraordinară asupra profanilor, iar Nefertiti a întrezărit pericolul persan, mult mai mare decat cel al esoterismului celest.
Dacă Egiptul ar fi căzut în mana perşilor şi Simbolul Sacru al Scarabeului ar fi fost la ei, nu s-ar mai fi putut face nimic, ateismul ar fi trimfat pe Pământ. Nu întâmplător Darius  al Perşilor s-a încrâncenat pentru cucerirea Egiptului - unde credea că se află Simbolul Împărăţiei, apoi împotriva grecilor (unde acesta ajunsese), dar şi împotriva Traciei, unde se afla Simbolul Mamei Semele. Simbolul lui Cybele nu l-a interesat, deoarece acesta a recunoscut Impărăţia Egiptului 


                                   Nimfa Elena a "lucrat" sub acoperire
Şi despre cunoscuta Elena din Troia s-a zis, ca şi despre Nefertiti, că a fost cea mai frumoasă FEMEIE DIN LUME, Războiul Troian, în dimensiunea lui istorică se cunoaşte, dar partea lui esoterică mai puţin.
Prinţesa spartană Elena a fost o nimfă "recrutată" de esoterismul Mamei Semele.  

În acea vreme, nimfa Euridice se căsătorise cu Orfeu, pregătind strănepotul Mamei Semele, pe Orfeu, pentru reforma monoteistă a orfeismului.
Şi în Tracia, ca şi în Egipt, sacerdoţiul lui Dionisos fusese corupt de esoterismele zeilor reîncarnaţi, iar Euridice şi Orfeu, după exemplul Egiptului, şi-au dat seama că la ei acasă nu au prea mari şanse să instaureze monoteismul, şi să constuiască Împărăţia din Cer, pentru a îndeplini Misiunea Mamei Semele.

Pe de altă parte, Împărăţia terestră a Egiptenilor, prin Scarabeul Sacru ajunsese la greci, în Micene, iar imperiul grecesc creştea ca în poveste pe Puterea Tronului Faraonic.

În acest context, Euridice şi Orfeu, "descifrează" esoterismul Planului lui Nefertiti, de "palmare" a Regatului, de ascundere la greci a Puterii Legitime a împăţiei faţă de pericolul persan şi completează Proiectul lui Nefertiti.
Nimfa Euridice i-a legătura cu suratele ei din Troia (majoritatea prinţilor din Troia erau căsătoriţi cu nimfe) şi, pe de altă parte o recrutează pe prinţesa spartană Elena, nimfă şi ea, pentru a participa la plan, "sub acoperire".  Elena se căsătoreşte cu Menelau, moştenitorul legitim al Micenelui, alături de fratele său.

Puterea Simbolului Sacru al Scarabeului Egiptean, predat grecilor prin soţia faraonului, revenea de drept soţiei regelui din Micene.

 În acest context, după căsătorie, Prinţesei Elena i-a fost transmisă moştenirea Egiptului. La Troia, soţiile prinţilor, nimfele, îl conving pe Paris să o "Fure" pe Elena, desigur cu acordul ei, pentru a se transfera Puterea Tronului de Faron la Troia.

        Încrâncenarea grecilor, mai ales a fratelui lui Menelau, mare iniţiat al Micenelui, care ştia ce soartă vor avea grecii fără Puterea Scarabeului, nu a fost determinată nici de gelozie, nici de orgoliu, ci a fost un razboi pentru dobândirea Tronului lui Faraon. A fost un adevărat razboi în Cer şi pe Pământ, la care au participat cam toate zeităţile reîncarnate.

În Tracia, susţinătorii lui Orfeu au participat de partea Troii, iar adepţii sacerdoţiului dionisiac corupt, de partea grecilor. Tot de partea Troiei au fost, cum era şi firesc, amazoanele.

    Forţele au fost egale, dar Calul Troian, folosit în acelaşi mod cum a fost trimis Scarabeul Sacru în Micene, cu rol de capcană, a decis soarta războiului: Troia a căzut, iar Elena, împreună cu Puterea Faraonică s-a reîntors în Grecia. Soarta Planetei Albastre urma să se decidă între Puterea Persană, a Simbolurilor Sacre "ateiste" şi Puterea Grecească, a Simbolurilor Sacre celeste. Cine rămânea Stăpân peste Tronul  Faraonal al Egiptului, ar fi stăpânit lumea



                              Euridice şi Sacrificiul Cuplului   
 Despre ritualurile Euridicei, preluate de la Mama Semele nu voi vorbi, deoarce nu a venit încă timpul acesta. Reîntors acasă după Războiul Troian, Orfeu îşi asumă conflictul direct cu clerul dionisiatic corupt şi este somat, precum şi Faraonul Egiptului, soţul Nefertitei, să abdice de la noua religie pe care o promova prin reformare.

Refuză să participe la ritualul orgiastic al bacantelor şi este ucis prin sfârtecare - Soartă pe care o va avea mai târziu şi Iisus pe Cruce. Dar precum Semele s-a sacrificat ritualic pentru Puterea lui Dumnezeu pe Pământ, aducând Simbolul  Lui Dionisos în Tracia, la fel şi Euridice s-a sacrificat pentru biruinţa lui Orfeu, ştiind că la rândul lui şi soţul ei va accepta propriul sacrificiu.
Prin asta, dorinţa Semelei a fost, parţial, înfăptuită. În Cer a fost pusă Piatra de Temelie, prin sacrificarea CUPLULUI Orfeu - Euridice.

 Drumul prin Moarte pentru Mântuitor fusese deschis. Celaltă jumătate a Proiectului, Împărăţia Terestră, eşuată în acel moment, a fost asumată de a fi continuată de Zamolxes, Mare Preot a lui Semele, care a promovat, însă, noua religie a tracilor, orfeismul, după ce a învins opoziţia clerului dionisiac corupt.
    Aici apare  o gravă eroare la cei care îl considerăpe Orfeu în opoziţie cu Dionisos. Cultul dionisiac, prin apostazia multor preoţi care s-au aliat zeilor reîncarnaţi, au deplasat ritualurile dionisiace de la ceea ce au fost ele iniţial. Împotriva lor s-a ridicat Orfeu şi Euridice. Pe de altă parte, dionisianismul trebuia reformat (ca şi în Egipt de altfel), deoarece ritualurile orgiastice trebuiau să treacă la o altă etapă de înfăptuire a lor, bărbatul fiind deja pregătit biologic să suporte Puterea Liberului Arbitru. Orfeu şi, ulterior, Zamolxes au fost primii doi bărbaţi - zeificaţi, care au supravieţuit Puterii Liberului Arbitru.
     
                    ALTE FEMEI INTRĂ ÎN LUPTĂ PENTRU ÎMPĂRĂŢIE   

            Profeţiind  viitorul, preotesele Mamei Semele, viitoarele sânziene, "se ascund" în cultul masonic al Cavalerului Trac ridicând puterea Simbolului la rangul Cavalerilor Danubieni, iar strategul Zamolxes, după o misiune esoterică la Iniţiaţii Cybelei, se decide să încline balanţa conflictului dintre greci (rămaşi posesori ai Puterii Faraonului după războiul troian) şi persani. 

            La iniţiatul Pitagora, Zamolxes îi încredinţează acestuia o parte a secretelor de stăpânire a Puterii Liberului Arbitru. Cu Pitagora începe perioada de glorie esoterică a grecilor.
Disciopul său, Aristotel, preia de la Pitagora aceste secrete şi, în conformitate cu planul secret a lui Zamolxes îşi oferă serviciile mai multor case regale aflate în conflic cu Persia. Între altele, Aristotel este Învăţătorul lui Alexandru cel Mare, pe care îl iniţiază în Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ, Împărăţie începută de Iisis.

    Sfătuit de Aristotel şi aplicand Logica Sacră a Naturalului în strategiile de război, Alexandru cel Mare îi alungă pe perşi din Egipt, unde este primit ca Eliberator. Foloseşte Puterea Scarbeul Sacru al lui Tye şi reinstaurează ritualic Puterea Faraonului în Egipt, prelund această putere ca Faraon. Din acel moment, Dinastia lui Alexandru cel Mare va da faroni pe Tronul Egiptului, iar Grecia cunoaşte o asecensiune uimitoare, atât ca imperiu terestru cât şi în plan esoteric. Evenimentele se petrec între anii 580 - 320 Î HR.

                                          Puterea Cybelei revine....
    Căderea Troii nu a rămas fără urmări. O parte a prinţilor din Troia (cei căsătoriţi cu nimfe) au format partidul lui Enea, şi au fugit din Troia luând cu ei mult aur. Au fost găzduiţi o vreme la Nimfa Didona, regina Cartaginei. Nu întâmplător grecii revedică populaţia din Troia ca fiind de orgine greacă, iar latinii ca fiind de origine latină. Evenimentele ce au urmat au schimbat cursul Istoriei.

    Apariţia din neant a Romei nu a putut fi explicată coerent în totalitate...  Practic, Romulus s-a declarat regele unui oraş care nu exista.  De jur împrejurul său vieţuiau confederaţiile latine (ale italienilor de azi) neam care a emigrat din nord , aşezări ale etruscilor  (neam cu limba ne-indoeuropeană, probabil feniciană), şi sabinii.

Romulus declară Roma "Oraş deschis" şi spre Roma încep să curgă: aventurieri, speculanţi, prostituate nesacre, mercenari fără slujbă, dezidenţi ai difertelor regalităţi sau culte religioase, oameni fără ocupaţie etc. Tabloul este foarte asemănător primelor emigrări în America. În scurt timp "oraşul" se populează fiind format majoritar din bărbaţi, situaţie în care Romulus ordonă "Răpirea sabinelor" pentru a putea forma la Roma familii de cetăţeni romani.

 După evenimentul cu sabinele, îşi formează Senatul, transformând regalitatea în republică. Supune prin incursiuni armate, confederaţiile latine, se poartă război cu etruscii, pe care ii învinge, iar sabinii se cam încorporează singuri  în noua putere brusc ivită. Care va creşte, finanţată de aurul troian. O asemenea construcţie, fără trecut nu poate să aibă nici viitor, spun cei care nu ştiu să explice, prin legile profane ale istoriei evenimentele ulterioare.

   Incursiunile Romei, bazată mai ales pe mercenari, ţintesc şi Cartagina, foarte bogată dar slab înarmată la aceea vreme şi silesc cetatea să plătească tribute (primul război punic). În acest context se petrece un fapt bizar. Cu o armată mult inferioară la acea vreme faţă de armata de mercenari ai Romei, Hanibal trece Alpii cu tot cu elefanţii de război şi debarcă în Italia de unde nu poate să fie scos circa 15 ani, spre disperarea Senatului roman care nu înţelegea cum o armată mică nu poate fi învinsă. Istoricii îl consideră pe Hanibal, printre cei trei mari strategi războinici ai antichităţii, alături de Alexandru cel Mare şi Cezar.

Oracolul  Sibiley a profeţit că Hanibal nu va putea fi învins decât dacă Puterea Cybelei se va muta la Roma. Preoţimea frigiană acceptă şi Sancatuarul Cybelei este adus la Roma, şi instalat cu mare ceremonia în Templul Victoriei de pe Dealul Palatin, iar Hanibal este învins. (Legenda a fost confirmată de istorici cînd Basilica Sfantul Petru a fost extinsă, ocazie cu care s-au făcut săpături, descoperindu-se urme ale sanctuarului zeiţei frigine Cybele).

    "Evenimentul" nepriceput de neiniţiaţi, avea o mare valoare esoterică. Cybele, recunoscând Împărăţia fondată de Iisis, sprijinea în fapt Faraonul, a cărui Putere ajunsese  la greci. Prin "mutarea" Sanctuarului Zeiţei Cybele la Roma, şi-a retras sprijinul faţă de Puterea Faraonului şi l-a acordat Romei.
 Planul lui Zamolxes, continuator al TRIMVIRATULUI ESOTERIC IISIS, CYBELE ŞI SEMELE (EURIDICE) începea să dea roade.
I-a ajutat pe greci să-i învingă pe persani şi să preia efectiv Puterea Faraonului, iar in negocierile purtate cu preoţii frigieni, unde a făcut vizita înainte de a pleca la Pitagora, a anticipat evenimentele, împreună cu aceştia. Romei i s-a deschis, astfel, Calea spre Puterea esoterică a Împărăţiei. Lucru care s-a întâmplat mai târziu.


                            CLEOPATRA, ultimul FARAON AL EGIPTULUI

    Creşterea în Putere a Romei a determinat mulţi zei reîncarnaţi să abandoneze Grecia şi să se "mute" la Roma considerând-o mai aproape de interesele lor. Dar esoterismul roman mai avea şi puterea secretă a Cybelei, cunoscută de puţini iniţiaţi de la Roma. Iar aceştia ştiau că pentru desăvărşirea puterii imperiului, aveau nevoie de Puterea Faraonului care se afla încă în proprietatea grecilor. Între aceşti iniţiaţi a fost şi Cezar, care, o dată ajuns la putere, fiind ales de Senat, a pregătit "terenul" pentru pasul decisiv. Opoziţia din Senat, reprezentată mai ales de Brutus, s-a opus vehement, de partea Cezarului fiind mâna lui dreaptă - Maestrul al cailor - , Antonius şi Octavian.  
        Faraonul Cleopatra, a fost singura din dinastia lui Alexandru cel Mare, urmaşă a acestuia, care a învăţat limba egipteană şi s-a iniţiat în misterele lui Iisis. Chiar numele ei, "Cleopatra" este esoteric şi însemană "Gloria Tatălui", desigur nu a tatălui biologic, fiind proclmată în Egipt ca "Fiică a lui Ra" . 
   Am amintit, în capitolele anterioare, şi despre abasadorul geto-dacilor la Cleopatra, despre acel Tracul Egiptean (Harap Alb) trimis al regelui Cotiso. Negocierile au fost foarte fructuoase, rezultând promisiunea ca Antonius să-i dea regelui Cotiso fata de soţie, iar fata lui Cotiso să se mărite cu Octavian, desigur era vorba de căsătorii iniţiatice, prin care Puterile celor trei zeiţe, Iisis - prin Cleopatra, Cybele - prin Cezar şi Semele - prin Cotiso, îşi uneau Puterile. 
Cezar este, însă, asasinat de Brutus, dar Antonius se căsătoreşte cu Cleopatra, căsătorie iniţiatică prin care Puterea Faraonului se mută la Roma şi se desfiinţează Republica Romană, primul faraon al Romei, Octavian, declarându-se AUGUSTUS TITULATURA PE CARE O VOR PURTA DE ATUNCI FARAONII ROMANI.
      Fiind în posesia celor două mari SIMBOLURI SACRE, a lui Iisis şi Cybelei, şi prin asta asigurându-şi stăpânirea asupra Împărăţiei, Octavian rupe alinţele, declară război Cleopatrei (iar Marea Iniţiată, considerând că şi-a îndeplinit Misiunea Sacră alege moartea iniţiatică). Octavian rupe alinţa şi cu Cotiso, iar războiul de mai târziu împotriva lui Decebal, a fost unul de exterminare a templelor dionisitaice, singurul Simbol Sacru rămas în afara puterii Faraonului de la Roma fiind al Mamei Semele.
   Împărăţia nu era, însă, pregătită pentru el, şi mai târziu, Faraonul Constantin, sub influenţa mamei sale, Elena, recunoaşte creştinismul, făcând loc BISERICII lui Iisus.


                           Teodora, sau ultima luptă
 În vremea Faraonului creştin ortodox Iustinian se joacă ultima carte a luptei femeii pentru Împărăţie
Faraonul (sau, împăratul Iustinian, cum este cunoscut neesoteric)  era un creştin foarte pătruns de credinţă. 

Teodora,  provenită dintr-o familie de circari, este o iniţiată a Cybelei dar ajunge şi în Egipt, unde se iniţiază în Misterele lui Iisis şi ale Prostituţiei Sacre. Deşi legea patricienilor nu-i dădea voie Faraonului să se căsătorească cu o prostituată, Iustinian trece peste această lege şi Teodora ajunge soţia Faronului. 

Prin legăturile pe care le are ca iniţiată, îşi convinge soţul să refacă Împărăţia (Imperiul roman, creştin în acele timpuri, pierduse mult teritoriu şi putere) şi îi asigură Faraonului resursele materiale şi esoterice.
Faraoana Teodora primea ambasadori, coresponda cu domnitori din toate colţurile lumii şi, împreună cu Iustinian, a clarificat problematicile creştinismului din acea vreme, Puterea esoterică fiind împărţită între ortodocşii promotori ai Trinităţii Divine, adepţi episopului Arie (care recunoştea numai divinitatea Tatălui) şi monofiziţii (care acceptau numai natura divina a lui Iisus, nu şi pe cea umană).

   Tot Iustinian şi Teodora au ridicat o episcopie proprie, Iustiniana Prima, de care aparţineau şi Ţările Române şi, nu întâmplător, Biserica Sfânta Sofia.  
 Din păcate, desprinderea episcopiei de la Roma, A lui Petru, de ortodoxie, prin Marea schismă creştină,  a oprit manifestarea Simbolurilor Sacre ale lui Iisis şi Cybele, situaţie care va favoriza caderea Constantinopolului şi Sfărşitul Imperiului Roman, inclusiv al Puterii Faraonului, ocazie cu care Femeia a fost scoasă definitiv din lupta pentru Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ.

  Secretul Marilor Simboluri Sacre care au dus la Împărăţie, al lui Iisis, Cybele şi Mama Semele, sunt păstrate de iniţiaţi necunoscuţi în aceste vremuri de nici un cult, de nici o Biserică, de nici o Putere a zeilor reîncarnaţi. Sunt Păstrate pentru vremurile care au să vină.



                                      Povestea Ilenei Cosânzene.

De acum se ştie că este vorba de Sânziene, preotesele trace, omoloage celor ale lui Iisis. Ea - inițiata "este" răpită" de zmeu, iar viitorul mire trebuie să învingă zmeul pentru a se putea cununa cu o sânziană.

Hermeneutica dezvăluie că Ileana Cosânzeana era o iniţiată, iar "zmeul" era Puterea care îi păzea proprietate, Simbolul. "Răpirea" se traduce aşa: "alesul" sânzienei află că femeia iubită nu este o fată obişnuită, ci o iniţiată, context în care fata pe care el o cunoaşte, ,,dispare", nu mai este cea cunoscută, ci alta, o iniţiată. Dar el nu se poate apropia de aceasta, deoarece este ocrotită de Zmeul-Putere. Pentru a se putea "căsători", el trebuie să se iniţieze în acel Simbol, să devină şi el Stăpânul Simbolului. Am fixat acest eveniment, după momentul Cavalerii Danubieni şi intrarea preoteselor în acest cult masonic al armatei.

 Pentru că înaintea evenimentului, preotesele sacre, întocmai că şi cele din Egipt, nu se căsătoreau, deoarece aşa eronat numita "prostituţie sacră" nu le dădea dreptul să aibă un soţ legitim.

 O dată intrate în masoneria Cavalerului Trac, s-a deschis o Poartă Nouă în Puterea Simbolurilor, care, printr-un anume ritual de cununie, a permis şi bărbatului să aibă acces şi să fie Stăpân, alături de câte o sânziană - preoteasă, la Puterea Simbolurilor acestor preotese trace. Povestea Ilenei Co-sânzene "vorbeşte" despre acest ritual, cât şi despre faptul că cei doi miri, după cununie, aveau să ducă o viaţă dublă: una oficială ("şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe") şi una neoficială, secretă, a practicării unei iniţieri departe de bisericile timpurilor.

Toate situaţile politico-religioase ale acelor vremuri, bine datate istoric, favorizează o astfel de experienţă esoterică în spaţiul geto-dacic. Că "trăirea acestei experienţe", rare pe planeta noastră, a fost o reuşită şi a rezistat timpului o demonstrează existenţa sânzienelor folclorice, cu ritualuri (parţial conservate) de acum două milenii.
 Din păcate, atemporalizarea sânzienelor de către autori români, desigur din prea mult entuziasm dar şi ignoranţă esoterică, au "fixat" identitatea sânzienei într-o zeitate arhaică agrară şi a fertilităţii, fără nici o legătură cu concretul religios istoric. Si tot din această cauză, nu s-a intuit nimic despre ritualul real de cununie (deşi, culmea, în anumite obiceiuri folclorice se aduc elemente despre acest ritual) şi, prin urmare, nici nu se caută redescoperirea lui, măcar ca valoarea culturală.  

Cu toate că fetele îşi fac de ursită și astăzi. Cu toate că pe malul mării sau în poienițe din munte, încep să apară mici sclipiri de Magie în noaptea fermecată, atingând din nou chemarea văzduhurilor unde Sânzienele au fost ridicate.

                                                    
                      (Învățături primite de la MAG)       
        


Un comentariu:

  1. Dincolo de cele scrise, căutați COMUNIUNEA, comunicarea cu suflul celor scrise de mine și citite de voi. Altminteri rațiunea va face ,,valuri”-ca deobicei. Ne trezim din ce in ce mai mult într-o realitate enrgetică dar care aparține și spiritului nu numai biologicului din om.

    RăspundețiȘtergere