Translate

Cavalerul trac

                
              O abordare fascinantă a Simbolurilor Sacre din perspectiva evoluţiei lor vizează identităţile acestora. Sub aspect cultural, problematica a fost lămurită în mare parte; dar aici, pe noi nu ne interesează forma exterioară (cum este reprezentat un simbol), ci Puterea pe care o are. Pentru continuitate am să rămân tot în zona simbolurilor sacre din armată, de data aceasta folosindu-mă de un exemplu din esoterismul strămoşilor noştri.  

        Imaginea Cavalerui Trac -un călăreţ singuratic pe un cal - face parte cu certitudine din Misterele traco-geţilor, ascunzând un cult secret) din sferele esoterice ale armatei. Provine din perioada de trecere de la reforma Orfeică la cea Zamolxiană.  Autoritatea Supremă pe pământ a geto-dacilor se bicefalizează, de  la Supremul Preot-Rege (Orfeu şi, încă, Zamolxes) la autoritatea regală separat de cea sacerdotală (Decebal - Deceneu).

 În acest context, preoţii războinici "depozitează" o parte a "obiectelor sacre" (mai ales ritualuri şi formule magice), într-un spaţiu sacru de spiritualitate care să nu fie subordonat autorităţii sacerdotale sau regale; ci în ideea protejării unităţii armate care să se autodetermine esoteric independent de Magia Regalităţii şi Magiei Scerdotale din acea perioadă.

Puterea  Simbolului Sacru Cavalerul Trac, provine, pe deoparte, de la Zeul suprem al traco-geţilor, Dionisos (Osiris al egiptenilor, sau Dumnezeul Tată la creştini). Pe această linie, în Puterea Simbolului a fost pusă "Lumina Necruţătoare" a Tatălui, prin Focul Kundalini ridicat ca Sabie care nu cruţă pe nimeni şi nimic din tot ce e împotrivă. Puterea nu trecea prin Chakra Iubirii, deoarece ritualurile şi formulele magice din spatele Simbolului (unele păstrate până târziu în "Căluşarii"), vizau cu stricteţe apărarea cultului secret al armatei geto-dacice şi confereau disciplină, respectiv, putere esoterică în lupte.

     Pe de altă parte, "calul" din acelaşi Simbol al Călăreţului Trac, nu reprezintă numai elita armatei (formată din călăreţi proveniţi din aristocraţia geto-dacică) ci şi preluarea unor Mistere arabe împreună cu importul cailor în acest spaţiu. 

Înstăpânirea peste Puterile esoterice legate de Misterele arabe vizând calul de luptă, se realiza prin sacrificii umane. Simbolul Cavalerului Trac a fost, iniţial, Poarta de intrare în spaţiul esoteric, Puterea acestuia izvorând din Autoritatea Tatălui, prin "Lumina Necruţătoare", iar Cavaleria îşi asigura controlul esoteric asupra cailor de război prin sacrificii umane. 

      În perioada când bicefalia esoterică pregătea terenul pentru înfăptuirea terestră (respectiv, despărţirea regalităţii de sacerdoţiu), apare o mişcare esoterică, aparent dezidentă procesului de bicefalizare. În fapt, era problematica teologică a rolului viitor al Femeii-Preotese. Timpurile profeţeau deja reformele religioase mondiale (din India, Asia, Europa), cu diminuarea importanţei teologice a Femeii-Preotese şi eliminarea ei din esoterismul sacerdotal, aşa cum s-a şi întâmplat. 

Cuplu sacru Osiris - Isis şi Dumnezeirea lui Horus ca alt Osiris - în Egipt, sau Dumnezeu - Slava lui Dumnezeu cu Dumnezeirea lui Iisus ca Dumnezeu Fiul - în creştinism, îşi avea corespondenţe şi în zona traco-getică.
Preotesele trace (omoloage ale preoteselor lui Iisis), sânzienele de mai târziu, aveau să îşi găsească refugiu în esoterismul secret al armatei geto-dacice, cultul Cavalerului Trac adoptându-le cu tot cu ritualuri.

Astfel, Simbolul evoluează. Imaginea exterioara reprezintă, pentru o scurta perioadă: Un cavaler călare şi o femeie. (Femeia, fie duce calul de căpăstru, fie este pe şa alături de călăreţ)

    În ultima etapă, este reconstituită (ceea ce în Egipt reprezintă Unitatea Puterii Trinitare: Osiris-Isis-Horus, iar în creştinism: Dumnezeu Tatăl - Dumnezeu Fiul şi Sfântul Duh), adică, Trinitatea secretă a Geto-dacilor, reprezentată, ca imagine, prin "Doi Călăreţi şi o Femeie", despre care avem doar o singură referire scrisă: "Domnii şi Doamna nostră", ceea ce în traducere esoterică înseamnă, "Stăpânii şi Stăpâna noastră" - ca sens de divinităţi supreme. 


Simbolul Sacru s-a numit "Cavalerii Danubieni" şi este acelaşi Simbol al Cavalerului Trac, rămas al cultului secret al armatei geto-dacice, cu acceptarea preoteselor si renunţarea la sacrificiul uman, de această data, Puterea trecând şi prin Chakra Iubirii, prin ritualurile aduse de preotese.

 În acest fel, preotesele trace ar fi fost salvate, "strecurate" în secret după reformele religioase ce aveau să vină. Din păcate, cucerirea Daciei de către romani, a condus la distrugerea aproape a tuturor templelor autohtone. Nici masoneria armatei nu a putut rezista, Cavalerul Trac - Cavalerii Danubieni, se vor rediviza, preotesele refugiindu-se în munţi şi văi împădurite (vestigii ale ritualurilor s-au mai păstrat o vreme prin sânziene), iar preoţii războinici au lăsat, ca vestigii, ritualurile din Căluşari.

Cel care a reușit să cucerească și să ia ,,bogățiile” Daciei a fost inițiatul Traian. A cerut sprijinul Zeității Romei promițând și ocrotire zeității acestui ținut. Doar așa a reușit. Știu, se spune că două preotese au ,,trădat”. Ele au dus mai departe Cultul Semelei –despre care voi scrie mai încolo.

   Iată, deci, cum poate evolua un simbol: de la Cavalerul Trac la Cavalerii Danubieni. Simbolul, a păstrat "Lumina Necruţătoare", a renunţat la sacrificiile umane şi a adoptat ritualurile preoteselor sacre, dobândind o Putere similară cu cea a Trinităţii creştine.  

   Prin urmare, trebuie să facem deosebire între evoluţia unui simbol şi evoluţia unui cult.  Un cult, sau o structura de tip masonic, sau oricare altul, poate avea, pe perioade de timp, mai multe simboluri de intrare în esoterismul propriu. Putem spune că Ordinul Mihai Viteazu este un urmaş testamentar al masoneriei geto-dacice, dar simbolurile actuale nu mai sunt cele ale evoluţiei Cavalerului Trac în Cavalerii Danubieni. Aceste simboluri pot sau nu să fie ...actualizate în aceste timpuri de cei care au acces la Casa proprie.
  
                                   Simboluri  geto-trace
 
Circulă o falsă legendă cum că universul tracic ar fi mai sărac în simbolistică decât alte spaţii europene sau orientale.  În fapt, izvoarele arheologice sunt la fel de sărace în toate părţile lumii, de la  Sumer la Muntele Găina. Diferenţa între noi şi alţii se referă mai ales la scrierile  şi interpretările ulterioare, ceea ce crează eronata imagine că leagănele civilizaţiei ar fi cu totul în altă parte, nicidecum şi pe aceste meleguri, acum româneşti. Din păcate şi contribuţia autohtonă a adus mult rău - "autorii", cu bune intenţii desigur, reuşind să "bată câmpii" mai abitir ca Spânul din povestea lui Harap Alb. 

 Fără să  luăm în considerare poveștille cu extratereştrii (nu că aceştia nu ar fi putut participa la un party cu sânzienele noastre, cert mai sexy şi mai iniţiate decât egiptenele preotese din templele lui Isis, dar ei  îşi aveau simbolurile lor, taine de păstrat în secret mai abitir ca verginitatea Ilenei Cosânzene aflată în "vizită" obligatorie la Zmeul Zmeilor, aşa că, dumnealor, extratereştrii, dacă au venit pe la noi, posibil că au ciocnit eventual un pahar de zaibăr cu preoţii şi preotesele noastre, nicidecum nu le-au vândut secrete).

 Lăsând la o parte aberaţiile este de subliniat că şi vocile autorizate româneşti (că dacă noi nu vorbim de noi, alţii nici atât) au luat-o pe arătură deseori, "îmbrăcând" forţat Simboluri autohtone în haine străine. Simptomatic este şi exemplul cu Harap Alb şi căluţul lui, despre care se zice, desigur în neaoşa noastră românească limbă, cum că cele TREI LOVITURI din poveste nu ar fi altceva decât "bobârnace" esoterice menite a "trezi"  PUNCTELE CHAKRALE, ale calului? sau ale Fătului cel Frumuşel?  se lasă un pic de ambiguitate cum dă bine oricărui autor de popularizat esoterisme. Aici greşesc - până acum, autorii autohtoni - nu străinii, mult mai serioşi în abordări, care ştiu că nimic nu poate fi suspendat, totul este obligatoriu să facă parte dintr-un sistem esoterico-simbolic.

                                              HARAP ALB        
          În poveste amintită, vorbindu-se despre CAL, Simbolul, face parte obligatoriu din ansamblul simbolistic al Cavalerului Trac, că doar Harap Alb la luptă a pornit când şi-a ales Calul şi nu la însurătoare (a venit şi "nunta", dar mai târziu, după Iniţiere). 

Preotul - cu numele de "harap alb" în poveste, a acţionat asupra Simbolului (asupra calului răpciugos)  de TREI ORI, cum ar zice creştinul, "ÎN NUMELE TATĂULUI, AL FIULUI ŞI AL SFÎNTULUI DUH", fiind vorba de Trinitate. La început, abordarea Simbolului s-a făcut (în intenţie) prin procedura Preoteasă, deşi era vorba de un Preot (o să arăt mai târziu şi de ce a fost aleasă procedura nepotrivită).

Harap Alb a respins Simbolul (calul răpciugos), ceea ce hermeneutic se "traduce" că a considerat Simbolul de aceiaşi natură monadică cu Preotul: două Monade se resping, nu sunt contrarii. După cele trei respingeri, a acceptat Diada Simbolului, şi a "hrănit-o cu jăratic", i-a "fecundat" Puterea. În poveste, Calul a devenit "năzdrăvan". 

Decodat, asta înseamnă că după "fecundarea cu jăratec" Simbolul a intrat în perioada "gestaţiei", acceptând acţiunea Preotului asupra sa. (Am spus înainte că Simbolurile Sacre sunt vii, deci au şi capacitatea de a simţi, iar "ameţeala" calului lovit de Harap Alb, tocmai despre acest lucru "vorbeşte", demonstrându-se astfel că s-a lucrat pe un Simbol Sacru şi nu pe unul Profan).
În ultima etapă a ritualului, Simbolul "naşte" Preotul NOU: - Calul, deja năzdrăvan îl ia în cârcă pe Harap Alb şi îl ridică la cer tot de trei ori (Îl "scufundă", ca pe botezat în apă sfinţită, de trei ori în Puterile Cereşti) Şi de aici începe Drumul lui Harap Alb.

Este de semnalat un lucru foarte important: Abordarea iniţială a Simbolului, eronat prin metoda Preoteasă, nu a rămas fără urmări, apariţia Spânului fiind tocmai "mutantul" de care aminteam la "Realizarea Simbolurilor". Spânul este doar un alter ego al lui Harap Alb, deoarece intenţionalitatea nu a fost dusă până la capăt. Din care pricină, dominarea Spânului asupra lui Harap Alb nu este definitivă.

În Drumul său, Preotul - Harap Alb, se întâlneşte, printre altele, cu Regina Albinelor, pe care o salvează, iar aceasta îi promite ajutorul.  În majoritatea Panteoanelor  popoarelor vechi găsim situaţii asemănătoare, de animale, păsări, sau insecte vorbitoare, venind în ajutorul eroilor, dar numai în Panteonul românesc s-au păstrat sensurile iniţiale, esoterice. Regina Albinelor îl ajută, la momentul potrivit, să facă diferenţa între FALS ŞI AUTENTIC, deci este vorba de o PUTERE MAGICĂ prin care se poate realiza această diferenţiere dintre FALS ŞI AUTENTIC.  Nu voi decoda toata povestea, elementele de până acum sunt suficiente pentru demonstraţia care urmează.

     În Panteonul evreilor, sau al egiptenilor, simbolistica este o îmbinarea bine lucrată, între atemporal şi intrarea atemporalului în timp, în istorie. "Legendele" despre Regele Solomon, la evrei, sau despre Nefertiti, la egipteni, au şi coordonate istorice, se petrec în timpuri exact datate, de unde rezultă şi neta lor valoare superioară faţă de "Legendele Olimpului" grecesc, în totalitate lor prelucrate şi atemporalizate. Succesul la profani al Legendelor Olimpului a fost un rău exemplu pentru mai toţi autorii de popularizare a esoterismului, indiferent de factura şi domeniul abordat. Nu găseşti autor care să nu-şi prezinte "marfa" esoterică, atemporal. Din care cauză, în afara succesului comercial, valoarea acestora este, de cele mai multe ori, îndoielnică, cel mult, culturală, filosofică sau literară, dar foarte puţin, aşa cum se doreşte a fi, esoterică. Dacă nu ştii în ce condiţii şi în care timp istoric s-a folosit un Simbol sau altul, nu ai cum  să te "apropii corect" de acel Simbol.

    Poveştile româneşti, din păcate, au fost abordate după moda de succes a atemporalităţii, şi prin asta, autorii autohtoni au substituit, din start, Panteonul românesc la unul de tip grecesc, situându-se astfel, în inferioritate valorico-esoterică, faţă de evrei sau egipteni. 
Nu este suficient să te baţi cu cărămida pe piept că tu, român creştin, ai "Valoare" esoterică, trebuie să şi o demonstrezi, dar iniţiaţii români contemporani, (cât şi cei care se pretind a fi iniţiaţi), cad în aceeaşi greşeală: nu apelează la istoricii de valoare (pentru că au apărut şi aceştia şi nici la metodologia hermeneuticii însuşită cât de cât temeinic.   
    Dar, să ne reîntoarcem la povestea lui Harap Alb.


Tentativa de a folosi Procedeul - Preoteasă de către un Preot, nu se putea întâmpla decât într-o perioada post-zamolxiană, când Cultul Cavalerului Trac din armată primeşte în cadrul său preotesele trace, Simbolul pregătindu-se să evolueze spre Cavalerii Danubieni. 

O asemenea "erezie" se putea înfăptui numai departe de biserica oficială, în cadrul masoneriei de care am vorbit deja (fenomene asemănătoare s-au întâmplat în toate religiile lumii vechi sau noi).

   Spaţiu istoric post-zamolxian poate fi încadrat sub aspect religios, undeva înaintea lui Deceneu, iar conjuctura istorică, dar şi cea esoterică, se cunoaşte. Caius Marius ( a făcut parte din gruparea care l-a lansat pe Cezar, el  înfăptuieşte reforma armatei romane, atât pe plan strategic cât şi pe plan esoteric - am arătat deja acest lucru).
  Opozanții politici ai lui Cezar îl aleg ca lider pe Antonius şi datorită legăturilor sale cu Egiptul Cleopatrei.  Alianţa a dorit să construiască un pol de putere, altul decât cel pe care se baza Cezar, în calcule intrând şi spaţiu geto-dacic.
 Prin urmare, pe vremea lui Cezar, a fost vorba tot de o luptă pentru putere în cadrul Imperiului Roman, alianţa Antonius, Cleopatra şi regalitatea traco-getă constituindu-se într-un pol de putere.

Contribuţia regalităţii traco-getă, pe vremea regelui Cotiso, trebuia să se materializeze prin cumpărarea unei armate de mercenari plătiţi cu aur autohton (şi monedă romană, după regulile de joc ale acelor vremuri). Regina Cleopatra nu putea fi sigură că armata de mercenari ce urma să fie cumpărată de regalitatea traco-getă, în loc să fie folosită de alianţă împotriva lui Cezar, nu va contribui la întărirea regalităţii traco-getică, care se putea constitui uşor în arbitru al luptei pentru putere dintre partidul lui Antonius cu partidul lui Cezar. Reginei Cleopatra îi trebuiau garanţii. Ce garanţie putea fi oferită în aceea perioadă a triumfului esoterismului lui Marius Caius care a reformat armata, alta decât tot pe tărâm esoteric militar.

Cu siguranţă, în "laboratorul"  magic, neoficial, al masoneriei armate corespunzătoare cultului Cavalerului Trac, putea să se experimenteze o asemenea "armă" , profitându-se şi de conjunctura favorabilă a intrării în Cult a preoteselor trace.

 "Arma" esoterică, după cum o demonstrează povestea lui Harap Alb, a fost un soi de CAL TROIAN. Abordându-se SIMBOLUL SACRU al CALULUI de LUPTĂ cu o metodă eronată, rezultantul nu putea fi decât un "mutant", uşor de dominat-învins pe tărâm magic, dar, după cum arată informaţiile din poveste, "mutantul", Spân era activ vremelnic, dar asta nu mai avea de unde să ştie "inamicul"  şi se trezea cu ditamai Harap Alb în carne, oase şi deplinătatea puterilor sale magice. Cu puţin efort documentar, aş putea să localizez poveste a lui Harap Alb exact când s-a produs evenimentul istoric (cu o marjă de eroare de plus minus trei ani)  

    Aceasta se decodifică cam aşa:  
       După experimentarea cu succes a "armei secrete" de tip Cal Troian în laboratoarele magice a cultului Cavalerului Trac, un preot războinic, care şi-a însuşit iniţierea în arma secretă, este însărcinat cu o misiune de tip ambasador la Regina Cleopatra, în ideea de a preda secretul armei (de a o iniţia pe Cleopatra) pentru ca aceasta să fie sigură că alianţa va funcţiona. Numele acestui preot, a fost cunoscut cu siguranţă ca Egipteanul Trac datorită vastelor sale cunoştiinţe în egiptologie (ajuns  ulterior Harap Alb,  sau negrul alb) Dar cum nici membrii Cultului Cavalerului Trac nu aveau deplină încredere în Cleopatra, Egipteanul Trac a apelat la Regina Amazoanelor din acest spaţiu, numite de Herodot, "Albinuţe" pentru a se iniţia în Magia DEOSEBIRII FALSULUI DE AUTENTIC .

    În niciun Panteon nu se vorbeşte despre această Putere a amazoanelor
    În schimbul iniţierii la amazoane, Egipteanul Trac a fost împuternicit să le ofere Albinuţelor protecţia (salvarea) în cazul cotropirii teritoriului lor de către romani.

Cum s-au aşteptat strategii Cultului Cavalerul Trac, Cleopatra, iniţial, s-a prezentat la negocieri cu Egipteanul Trac într-o postură falsă, dar magia albinuţelor au desconspirat-o şi ea a fost nevoită să negocieze sub adevărata ei înfăţişare - intenţionalitate.  După care s-a produs "nunta", parafarea alianţei cu Egiptul, respectiv cu Antonius. Misiunea a reuşit, iar ambasadorul Egipteanul Trac a fost privit erou în cercurile masonice ale Cultului Cavalerul Trac. Această mică bucăţică din istoria secretă a traco - geţilor, respectiv, misiunea Egipteanului Trac, a fost transmisă prin timpuri ca orice poveste a unui erou naţional, pentru a ajunge, în final, Povestea lui Harap Alb, care ascunde în ea cel puţin două  Simboluri esoterice: cel al armei secrete şi  al deosebirii falsului de autentic.

   Acesta este drumul descoperirii Simbolurilor Vii, şi nu cel al amalgamării atemporale preluate, de cele mai multe ori la întâmplare, din toate religiile şi cultele lumii așa cum ne sunt ,,arătate” pentru a ne zăpăci puterea înțelegerii.


                                      Moştenitorii Crucii Trace  

     "Spune-mi cine eşti, ca să-ţi spun peste ce Simboluri Sacre eşti Stăpân", ar trebui să fie o formulă de recunoaştere a unei identităţi esoterice. Iar preumblarea pe la Simboluri "străine" ar trebui să se facă, obligatoriu, după cele trei regulile străvechi:
   - Cere sprijin zeului tău în lupta cu Puterea care apără un simbol sacru peste care nu eşti stăpân şi dacă ai sprijinul lui, vei dobândi acel simbol, biruind Puterea care îl apără! 
     - Cere bunăvoinţa zeului care a produs revelaţia acelui simbol şi  dacă o obţii, vei primii şi Puterea care să învingă Puterea ce apără acel simbol. 
  • Întotdeauna când foloseşti ca Stapân un Simbol Străin, dar dobândit, dă "zeciuala" cuvenită zeului care te-a ajutat să obţii proprietatea asupra acelui simbol.
    La acestea, eu aş mai adăuga una, foarte necesară în contemporaneitatea noastră bulversată:
                Nu uita de simbolurile moştenite prin sânge!
       Așa că am să povestesc acum despre un Simbol Sacru, pe care l-am moştenit ca neam, dar despre care nimeni nu vorbeşte nimic.  Nu s-a pierdut, pentru că simbolurile nu se pot pierde! Nu a fost uitat, pentru că sângele nu uită! Un simbol sacru pus la păstrare pentru vremurile potrivite.
                                   Este vorba de Crucea Tracă
Nu am să arăt "desenul" simbolului şi nici nu am să spun nimic despre  Puterea lui, dar este Poarta de intrare în Magia Strămoşilor noştri. Am să aduc doar informaţii hermeneutice despre existenţa acesteia.
 

     PAN CÂNTÃ
Sunt singur si sunt plin de scai.
Am stãpânit cândva un cer de stele
si lumilor
eu le cântam din nai.
Nimicul îsi încoardã struna.
Azi nu strãbate'n grota mea
nici un strãin,
doar salamandrele pestrite vin
si câteodatã:
 Luna. 
                 Nu întâmplător am început cu versurile esotericului filosof Lucian Blaga. Simbolurile poetice, atunci când sunt autentice, se delimitează de simbolisticul culturii (deşi îl înglobează) spre a face o tainică legătură cu Simbolurile Sacre. De fapt arta autentică este puntea dintre divinitate şi profan.  Este şi cazul poetului Lucian Blaga.

       Zeul Pan, "înfiat" de greci în legendele lor, face parte fără echivoc din Panteonul trac, ca însoţitor al lui Dionisos. Semnele hermeneutice, deşi neclare în acest caz, dezvăluie, totuşi, esenţialul.  Pregătitor al  religiei orfeice, nu poate fi pus sub semnul întrebării faptul că Regele - Preot (ajuns ulterior zeificat) Orfeu şi-a dobândit Simbolurile Sacre relevate de Zeul Pan. Un zeu al Muzicii, al Sunetelor Matematicii Sacre. Şi dacă Dionisos, ca Zeitate Supremă, are Puterea Cuvântului, a Verbului Creator, Zeul Pan are Puterea Adverbului, a "vibraţiei ca imagine statică"

 Zeul Pan face posibilă legătura (atracţia) dintre Mişcare şi Nemişcare, dintre Cruce şi Cerc, dintre bărbat şi femeie. Prin Muzica lui (ritualurile), vibraţia s-a făcut Matematică Sacră (Număr şi Geometrie) Şi tot ceea ce este situat Dincolo de Bing-Bang (în afara timpului, spaţiului şi mişcării) a putut avea formă spaţială fixă şi expresie numerică, prin Muzica Sacră a Zeului Pan.

       Semnul imaginii sale, cu copită de ţap, trimite clar, nu la interpretarea satanică - cum uneori i se atribuie, fiind demonizat cu sadică plăcere de mulţi iniţiaţi care i-au presimţit Puterea ), ci o trimitere la arhetipul crucii,  "desenat" de animale cu copită - toate fiind considerate sacre din acest motiv. 
                                       D. Paciurea - Zeul Pan


    Ritualul Crucii Trace, ca Simbol Sacru al Zeului Pan, transformă vibraţia materială în nematerial unind Puterea Minţii cu Puterea Inimii şi Lumea de Dincolo cu Lumea de Aici.  Cei care, prin puterea sângelui, aud muzică privind o pictură şi când ascultă muzică văd imagini, sunt urmaşii Zeului Pan. 

                Profeţind  viitorul, preotesele Mamei Semele, viitoarele sânziene, "se ascund" în cultul masonic al Cavalerului Trac ridicând Puterea Simbolului la rangul Cavalerilor Danubieni, iar strategul Zamolxes, după o misiune esoterică la Iniţiaţii Cybelei, se decide să încline balanţa conflictului dintre greci (rămaşi posesori ai Puterii Faraonului după războiul troian) şi persani. 

            Altui inițiat, Pitagora,  Zamolxes îi încredinţează o parte a secretelor de stăpânire a Puterii Liberului Arbitru. Cu Pitagora începe perioada de glorie esoterică a grecilor.

 Aristotel, ca discipol,  preia de la Pitagora aceste secrete şi, în conformitate cu planul secret a lui Zamolxes îşi oferă serviciile mai multor case regale aflate în conflict cu Persia. Între altele, Aristotel este Învăţătorul lui Alexandru cel Mare, pe care îl iniţiază în Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ, Împărăţie începută de Iisis.


    Sfătuit de Aristotel şi aplicand Logica Sacră a Naturalului în strategiile de război, Alexandru cel Mare îi alungă pe perşi din Egipt, unde este primit ca Eliberator. Foloseşte Puterea Scarabeul Sacru al lui Tye şi reinstaurează ritualic Puterea Faraonului în Egipt, preluând această putere ca Faraon. Din acel moment, Dinastia lui Alexandru cel Mare va da faraoni pe Tronul Egiptului, iar Grecia cunoaşte o ascensiune uimitoare, atât ca imperiu terestru cât şi în plan esoteric. Evenimentele se petrec între anii 580 - 320 Î HR.


                      (Învățături primite de la MAG)

Un comentariu:

  1. Au trecut zile, luni, ani decând Povestea Impărăției mi-a fost creionată de Puterea dintr-un om, sau mag modern ,,adaptat zilelor noastre”. neștiut, înfiorător în gingășia sufletească, mi-a dăruit Abisul. A venit timpul să îi mai mulțumesc încă odată!
    Istoria noastră e ca abisul în care te privești lung.iar el îți întoarce privirea (Nietzche).
    Profunzimea sufletului din fiecare va recunoaște câte ceva din cele scrise. O altfel de istorie, dar care există și acum iar cei care o cunosc sigur că o vor ,,necunoscută”.

    RăspundețiȘtergere