De acum înainte
vom măsura
timpul tot din șapte în șapte
zile ,,de după” trecerea Lor: duminica 1, 2, 3….. până la a
XXVIII-a după
Rusalii. Parcă viul
biologic își sună
dansul clipelor fiind în Puterea
lor.
Măiastre, iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului,
ursoaice, naiade, driade, – umblă îmbrăcate în alb.
Numirea lor se face după puterea pe care o au. Nu
ne este dat, încă, să le cunoaștem numele.
Pământul
acesta e binecuvântat
spre păstrare:
a tainelor, a înțelepciunii,
a Puterilor. Acel ,,adânc de
memorii” care se zbate dureros în noi. Nerespectând darul din cumpenele cerului nu avem cu
ce ne hrăni și întări.
Multe nu se pot încă rosti decât
de la suflet la suflet.
Șapte
frați, Sân Toaderii și Șapte
surori - Rusaliile parcă sunt cerneri de amintiri stelare dintru începuturi când
vorbeam direct cu dumnezeirea. Când
sfatul înaltelor fețe își avea altarele de odihnă pe pășunile străjuite
de glasul munților
care încă nu se ridicaseră strajă
neamului.
Cu pelin și apă de la nouă izvoare lasă tămăduirea să fie adusă de
frații
lor.
Doar înspăimântarea pricinuită de alții ne
picură
otrava slăbiciunilor
și
fricilor (pelinul stabilizează plinul vieții și înlătură
propriile dizarmonii).
Apa vie tămăduiește neîndurările
noastre de a lăsa viața să se
bucure în noi. Înviindu-ne
după măsura înțelegerii pe care o avem.
Au trecut orologii de vremi iar bătaia
lor a rămas în timpanele vremelnic ascunse de alte înțelesuri, care au venit cu adormiri de
soartă.
Ielele însă
revin, an de an doar/doar ne-or găsi amintirea trează, să aibă cui
se destăinui.
Jocul lor revarsă duh de lumini. Frații lor
trec în magie de dans ritualic și, ca
să nu le
dea de gol, își ascund fețele cu
nelipsita năframă. Vai
de cel ce o smulge de pe chipul fără întruchipare.
Este osândit pe loc. Lege păstrată în sfințenia tainei.
Încerc să gust din clipa prezentului pentru a-mi fi aducere de
amintiri din memoria trecutului. Luna e doar jumătate din Puterea ei care, învață
trezia din om, să se adune înlăuntrul
lui. Grea deprindere.
Prin sfărâmarea sufletelor am construit atâtea obstacole care ne-au făcut să uităm că magia
este în starea și în cuvântul
bine rostit.
Las liberă neliniștea sufletul din mine care vede străfulgerările din
văzduh.
Dansul lor amețitor va fi vârtejul
prin care cerurile, la ceas de zori, se vor deschide și
alaiul Frumoaselor va ieși din iele însele
dăruindu-se
dansului, aninând razele soarelui în hora lor.
Taina zilei nu e pierdută prin spaimele care au săpat neguri de înfiorare în
noi. Pârjolul ierbii e doar semnul Puterilor de
care nu ne putem, încă, apropia. Iar cei care o fac, dau în rătăcire a minții nemaiputând vre-odată să le
uite, rămânând
aninați de
amintirea săpată în suflet. Puterea lor o arată doar odată pe an și e atât de mare încât corpurile și mințile noastre
nu sunt pregătite să primească energiile Măiastrelor.
Înțelesurile
din Iele curg amintiri care văd cum caută făpturi
pentru a deveni mărturie necuprinsului cărora le sunt martore.
Dansul străveziu
va dezlănțui
Puterea trecutului pentru a ne fi pavăză până la împlinirea sorocului.
Văz-duhul vorbește
sufletului care îl
privește căutând deslușire de înțelepciune. Duhul redă văzului
vederea pierdută. Înțelepții au
scris și
rescris, după
hramuri de vremi, multele prefaceri scormonind în
litera moartă a
hrisoavelor trecute din visterie în
visterie.
Pentru Dorul din noi au venit și anul
acesta pentru ca văz-duhul să le mai culeagă odată din taine și să umple
norii care vor potoli arșița din suflete, încă un
timp.
Zânele
neamului meu au nume împărătesc
din izul florilor.
Cu cât vederea sufletului tău privește frumusețea cu atât vei fi binecuvântat!
