Translate

miercuri, 3 august 2016

Focul Kundalini și Simbolul Șarpelui



            Mai lunecos ca argintul viu, atingând Adâncimi de Dincolo de orice profunzime a gândirii dar şi  ridicându-se la Înălţimi de Dincolo de orice înălţare a fiinţei  -  cea mai dificilă Putere de Stăpânit - Simbolul Sacru Al Şarpelui poate fi înţeles mai degrabă prin Anti-Simbolistica sa, un demers care poate trezi intuitivitatea  doritorului de iniţiere în această putere.

     Fără supărare, dar circulaţia „modernă” a semnului îşi are izvorul în numeroase dispute între diferiţi ,,ezoteriști” cu pretenţii de  popularizare a esoterismului, vizând caracterul malefic, sau, dimpotrivă, benefic al „Frăţiei Şarpelui”. Azi, mai mult ca oricând, incultura unora, ignoranța altora (dar care au ,,sete” de afirmare, sau manipulare ) se afişează învăşmântată în straie misterioase, iar nedigestibilitatea ideilor  se prezintă ca fiind accesibilă doar „iniţiaţilor”. Efectul nu s-a lăsat aşteptat: manipularea minţilor se întoarce împotriva manipulatorilor care ajung astfel să se automanipuleze pe sine, cerc din care nu mai au scăpare nici manipulaţii nici manipulatorii. Dar nu e bine, nu e rău: înveți din toate! Din ignoranță se poate ieși la Lumină din autosuficiență însă ...


        În cazul Şarpelui, drumul invers nu mai este practicabil deşi Puterea lui se află în asociere cu orice  putere de Viaţa, Moarte şi Magie. Întoarcerea lui spre sine (Şarpele care îşi mănâncă coada – celebrul Ouroboros), „atrage” iniţiatul într-o capcană pe care singur şi-o sapă, pentru că oricum ar merge ritualic, se trezeşte închis în propriul CERC, prizonierul propriei sale puteri, iar Puterea Reală a Şarpelui rămâne afară din CERC.  
Doamne, și câtă informație despre acest aspect nu avem noi, trăitorii de aici despre Această Putere !!!

Făcând mereu legătura între Cer şi Pământ despărţindu-le totodată între Adânc şi Înalt, între bărbat şi femeie, între contrarii sau lucruri deosebite unul faţă de cealalt, întorcând drumul cercului să fie spirală sau împletind puterea minţii cu a inimii,  Puterea Şarpele desparte Răul de Bine creind iluzia că le ţine împreună.  Fascinează şi inspiră teamă!
              Pentru că abordarea unitară a Şarpelui nu poate fi realizată decât intuitiv, voi da exemple de folosire a puterii lui în diferite situaţii.

            În Numeri 21 din Biblie, se aminteşete de un episod: o revoltă a adepţilor lui Moise din perioada exodului, în care aceştia s-au întors împotriva Iniţatului şi a lui Dumnezeu, iar Domnul a trimis şerpi veninoşi asupra lor, mulţi dintre ei murind. S-au rugat de Iniţiat să-i ierte şi să-l roage pe Dumnezeu să-i salveze de acei şerpi, iar Domnul i-a zis lui Moise: Fă un şarpe, pune’l pe un stâlp şi oricine se va uita la acel Şarpe, dacă a fost muşcat, va fi în viaţă. Moise a făcut un şarpe de bronz, şi toţi cei muşcaţi de şerpii veninoşi, dacă se uitau la Şarpele de bronz rămâneau în viaţă.
     La prima vedere, gestul lui Moise pare un act de idolatrie poruncit chiar de Dumnezeu, dar asta este imposibil datorită interdicţiei ca poporul lui Moise să aibă idoli. Prin Urmare, Şarpele de Bronz, ca  simbolistică sacră, este un ANTI_IDOL şi un remediu împotriva recăderii în Păcat.
     Întoarcerea împotriva lui Dumnezeu, este considerată de Divinitate ca o recădere în Păcatul Original. Renunţarea la Divinitate şi acceptarea condiţiei inferioare, material-muritoare a omului, în esoterism se traduce aşa: nu ai voie să te întorci din drumul magic! Conştientizarea gestului nefast s-a realizat prin trimiterea de şerpi veninoşi (într-un alt loc din Biblie, cine s-a întors să privească în spate s-a transformat în stană de sare) şerpi care au materializat efectul gestului: moartea prin înveninare.
   Deci nu muşcătura veninoasă a şarpelui este cauza morţii (cu toate că veninul poate fi un remediu), ci Ieşirea din Sacru cauzează moartea. În acest caz, şarpele veninos este „instrumentul”, sau Puterea care desface legătura dintre sacru şi profan la cererea omului – prin manifestarea liberului său arbitru -, pentru ca prin Şarpele de Bronz Iniţiatic să se refacă din nou o legătură. Acest episod (cu dublă valoare, de eveniment istoric dar şi esoteric) aduce clarificări despre natura Acestei Puteri, a Şarpelui.      
Dacă în evenimentul biblic cu ispitirea Evei, se vorbeşte numai de natura sacră a Şarpelui, în episodul lui Moise natura Puterii este duală ca acţiune: una terestră, materială (şerpii veninoşi) şi alta sacră (Şarpele de bronz), dar ambele acţiuni sunt ale aceleiaşi Puteri. Prin asta, Moise – iniţat în Egipt de Nefertiti – demonstrează că Puterea Şarpelui poate acţiona atât pe plan sacru cât şi pe plan terestru, material, dar nu are voinţă proprie, nu este deci zeitate, ci doar Putere prin care se poate face legătura dintre sacru şi profan (materie) şi, tot prin această Putere se poate desface legătura.
    Nu întâmplător, simbolul medicinei clasice este tot un şarpe, eronat interpretat aici ca „înţelepciunea medicilor” . Simbolul Şarpelui medical se referă la „remediu”, întocmai ca în episodul lui Moise. Abuzul de sacralitate (fie că se abuzează de bunăvoinţa sacrului ajungându-se până la desconsiderarea lui, fie că se suprasolicită bunăvoinţa sacrului) conduce la boală şi moarte – precum muşcătura şerpilor veninoşi ai lui Moise – iar remediul este „veninul iniţiatic” (Şarpele de Bronz) – medicamentul administrat ca antidot la boală.
 Boala omului este ieşirea lui din sacralitatea naturii, ceea ce însemnă intrarea  în moartea biologică şi asta este posibil doar folosindu-se Puterea Şarpelui, iar prin „antidot”, tot folosind Puterea Şarpelui, se reface legătura cu sacrul naturii, adică, se întoarce drumul dinspre Moarte spre Viaţă. Asta este simbolistica şarpelui medical.


     În zona spirituală a Upanishadelor, Puterea Şarpelui este percepută mai complex sub denumirea de Akasha cosmic, Puterea care face legătura între elemente deosebite unele faţă de altele.
   În această zonă esoterică, existenţa celor patru elemente primordiale (pământ, aer, apă şi foc) – din care a rezultat lumea terestră, materială, dacă sunt „legate” una de alta prin Puterea ascensională, formează un al cincelea  element numit Akasha. (În teoria sistemelor – inspirată de aici - se traduce aşa: daca unim mai multe elemente într-un întreg, întregul rezultat va avea o calitate în plus faţă de suma calităţilor părţilor care l-au compus, adică, a apărut un Akasha „terestru” – pentru că Puterea Şarpelui se manifesta, cum am zis, în materie ca şi în sacru -, sau ca denumirea ştiinţifică, „emergenţa” care este „deasupra” părţilor, rezultatul unei „ascensiuni” a materiei.
      În zona esoterică a Upanishadelor, combinaţia, realizarea, unei legăturii iniţiatice (sacre) între cele patru elemente (foc, apă, aer şi pământ) duce la manifestarea Duhului – adică, Akasha sau al cincelea element – fără de care nu există suflet, spirit sau magie. Abia împreună cele cinci elemente pot duce la schimbări pozitive pe Pământ.
   Aici se produc cele mai mari confuzii şi dispute teologice sau esoterice, „încurcându-se” planul terestru cu cel sacru. „Akasha”, ca al cincelea element, reprezintă „Legătura dintre cele patru elemente în sens ascensional”, chiar „Legătura” este al cincelea element, şi nu este Duhul, sau Sufletul, sau altceva. Fără această „Legătură ascensională, către sacru, a elementelor” nu se poate manifesta Duhul sau Magia. Interpretarea eronată care se face aici vizează „apariţia” Duhului ca urmare a „legăturilor magice” dintre părţi, de unde şi „consistenţa” că  Şarpele ar fi o entitate.
Puterea Şarpelui  este o Putere în sine, dar se referă strict la PUTEREA de a LEGA  SAU DEZLEGA ALTE DOUĂ PUTERI şi nu este a cuiva anume ci a celui care posedă această putere (transmisă prin Inițiere de la Maestru la discipol sau în alte moduri care nu sunt încă de explicat pentru că și așa există multe ,,turbulențe ezoterice”).
   Spre deosebire de planul sacru, pe plan terestru legătura dintre părţi este chiar ceea ce apare în plus la întreg faţă de părţi. Aici, în materie, Akasha este în acelaşi timp „legătură” şi Acel ceva în plus faţă de părţi, şi poate conduce atât la schimbări pozitive pe Pământ, cât şi negative. Desigur, şi aici intervine obligatoriu Puterea Şarpelui, cu precizarea că în materie, această Putere rămâne în rezultant (de unde şi capacitatea ulterioară (a materiei) de a se recombina mereu) respectiv, interpretarea unora că această putere ar fi, din această cauză, malefică.
   În gnosele akashe, Akasha reprezintă punctul de ascendenţă a pentagramei sau, în abordarea spaţială, a celor patru elemente, Pământul este Nordul, Focul este Sudul, Aerul este Estul, iar Apa este Vestul, situaţie în care Akasha este „Centrul” 
    Prin urmare, Simbolul Şarpelui vizează în fapt Celelalte Simboluri şi posibila legătură dintre acestea, decât un simbol în sine.  El nu este o POARTĂ, ci legătura care poate să existe între PORŢI.             

                   Problema cunoaşterii
     Cea mai spinoasă problemă a simbolisticii şarpelui, este Învăţarea Cunoaşterii acestuia, cum să-l cunoaştem.
     După Sfântul Augustin, cuvintele semnifică de cele mai multe, alte cuvinte, nu transmit idei, cunoaştere
De aceea, mai spune Iniţiatul, „cuvintele au numai rostul de a ne readuce nouă înşine ceva în minte” Deci, ceea ce numim „învăţare” este predania lăuntrică a adevărului” (intus veritate). Tot ceeace este semnificat prin cuvânt, era dinainte în câmpul cunoaşterii noastre, semnele – rostite sau scrise – nefăcând altceva decât să ni le reamintească, deoarece adevărul se află deja în noi. 
  Mai „băbeşte” exprimat, logica înşiruirii de cuvinte poate conduce la  altă logică nu la învăţare, nu la cunoaştere, dar harul celui care înşiruie cuvintele, (le scrie sau le rosteşte) poate trezi sau nu, „amintirile” în mintea celui care ascultă sau citeşte. De aceea toate adevărurile pe care le înveţi, ţi se par că le-ai ştiut dintotdeuna. Pentru că aşa şi este. Numai prin logică, nu putem învăţa ceva, nu putem dobândi cunoaştere.

Despre Kundalini

        În primul rând: Focul Kundalini este altceva de cât Şarpele Kundalini.
   Focul Kundalini este o energie, mai precis, o bioenergie a sexualităţii şi trebuie privită separat. A fost prea puţin studiată sau interpretată esoteric.
   Această bioenergie a sexualităţii poate creşte prin două tipuri de ritualuri: cele din practicarea abstinenţei sau călugărieri sau cele rezultate din Misterele lui Iisis sau Dionisos-Backos - Zeița Sânzienelor. 

   Pierderea controlului asupra acestei bioenergii, produce „boala zen” – sau, în termeni moderni, o mare prăbuşire psihică.    Controlul asupra acestei bioenergii se realizează prin una dintre manifestările Puterii Şarpelui, şi anume aceea de a face legătura între lucruri deosebite una faţă de alta. În cazul acestei bioenergii, controlul se realizează prin legătura dintre minte (concentrare) şi inimă (suflet, a simţi prin inimă).
Prin concentrare şi contemplare interioară, concomitent combinate se realizează controlul asupra acestei bioenergii sexuale sau a focului kundalini,  energie care se simte şi poate fi dirijată. Deci, această energie poate fi simţită efectiv, în urma legăturii dintre minte şi inimă.
     Spre deosebire de Focul Kundalini, Şarpele Kundalini se referă la un sistem filosofico-religios, care presupune aducerea focului kundalini, a acestei bioenergii, în chakrele trupului biologic omenesc, pentru intensificarea activităţii acestora – cu efectele descrise de practicieni. Şi cu cât focul kundalini este mai mare, cu atât şi efectele lui în chakre este mai intens: chakrele îşi intensifică activitatea.
     Practicarea acestui sistem fără ascensiunea prin Akasha, sau greşit folosit sistemul religios,  conduce la boală.
Se face confuzie între „urcarea” focului kundalinii din chakră în chakră cu ascensiunea Aksha, către Dumnezeu.
  Popularizarea esoterismului focului kundalini de către neiniţiaţi în yoga, arte marţiale, sau, mai de pe la noi, a Rugăciunii Inimii din practiga călugărilor ortodocşi, conduce la mari confuzii.
 Şi esoterismul Rugăciunii Inimii ortodoxe şi  Yoga Kundalinii budist se bazează pe controlul asupra bioenergiei sexuale (prin concentrare şi interiorizare a sufletului se simte această bioenergie sexuală) dar sistemul filosofico-religios diferă mult. Şarpele Kundalini este o practică budistă, a chakrelor, pe când Rugaciunea Inimii racordează direct controlul focului kundalini la Akasha.
     Deocamdată, închei aici cu Şarpele. …..deşi mai sunt încă foarte multe de spus. Dar în esenţă, Puterea Şarpelui nu este o energie, nu este o entitate ci capacitatea de a face legătura între contrarii, între lucruri deosebite una faţă de alta, face legătura şi desparte Cerul de Pământ, bărbatul de femeie, Răul de Bine….
   Cu această Putere a Şarpelui omul se naşte iar învăţarea folosirii ei se poate face numai după sfaturile Sf Augustin: Sufletul Ştie Tot, trebuie doar să-şi amintească…..    


                                                                          (Invățături primite de la Mag) 
    


vineri, 29 iulie 2016

UNA dintotdeauna ESTE MAICA



                             
         Crucea magică, cea din antichitatea timpurie, făurită cu gândul prin puterea minţii, era aşezată în interiorul sferei capului, perpendicular pe axa trupului. Dacă aşezăm o farfurie pe creştetul capului şi desenăm pe suprafaţa ei o cruce, avem această poziţie de perpendicular pe axa trupului.

 Această cruce din sfera capului, construită cu puterea minţii, are consistenţă magică materială (ca şi când ar fi făcută din lemn, metal etc, deci, din substanţă).

     A ajuns în contemporaneitate, vorbirea despre puterea acestei Cruci, următoarele: "dacă rotim cu puterea minţii Crucea într-un sens, ea va atrage "energia" divină în noi, iar dacă o rotim în sens invers, "ne golim de energie divină". Și uite așa ni s-a predat o informație care ne-a determinat să nu fim atenți la ceea ce singuri provocăm pentru a nu ajunge la adevăr. E o piatră de încercare atunci când INFORMAȚIA este prezentată folosind un gest: înșurubăm înspre dreapta – idea că strângem /adunăm energie iar în sens invers extragem. O acțiune profană care ,,mărturisește” una divină?! Sau un voal peste adevărata Intenție de care folosindu-ne în anumite circumstanțe, ,,vedem” că funcționează și nu mai punem întrebări?! Să deslușim.

Există o profanare a Puterii Pământului în formularea care a ajuns la noi (prin profanare se înţelege deposedare de puterea sacră) Este vorba de preoţii antici care venerau puterea solară, desacralizând puterea pământului

    Din teologia cathonică - a Adâncului Materiei - a Soarelui şi Pământului rezultă că magii sihaştri din antichitate aveau cunoaştere despre Puterea Adâncului din Soare şi despre Puterea Adâncului din Terra, cât şi relaţia dintre aceste DOUĂ ADÂNCIMI (a nu se confunda cu "grosimi" - grosimea materiei este una, rezultată din lungime, lăţime şi grosime, iar Adâncimea Materiei este alta, este ceea ce teologul şi filosoful Evului Mediu conceptualiza ca fiind "Sinele materiei")

     Magul sihastru, atunci când învârtea acestă Cruce într-un sens, prin sacramentalul natural al Crucii, lăsa să treacă prin mag Puterea Adâncului din Soare care relaţiona cu Adâncimea Terrei, iar când o rotea în sens invers, lăsa să treacă prin mag Puterea Adâncului din Terra care relaţiona cu Adâncimea solară. Într-o situaţie magul „aduna” putere de Adânc din Adâncimea Soarelui şi invers în cealaltă situaţie.

Prin profanarea Pământului, desacralizarea Puterii Adâncimii Pământului (magii aveau acestă putere de desacralizare şi sacralizare), Discipolii lor se puteau "hrăni numai din Soare", iar când roteau Crucea în sens invers, în fapt real Puterea Adâncului din Terra nu mai trecea prin ei, iar această senzaţie creea iluzia că pierd din putere, dar era vorba de o ne-hrană, iar senzaţia de nehrană se aseamană foarte mult cu senzaţia de pierdere a puterii. Prin asta, magii solari, cum au fost numiţi în cultura istoriei religiilor, au conferit Autoritate Divină Astrului.

Deci Crucea Antică, este o creaţie a magilor, nu este Creaţia lui Dumnezeu, şi această Cruce, sacralizată, a fost una din "armele" sacerdotale de mai târziu. 




                                          Crucea sacramentală,
                              creată în natură (în creaţie) de Dumnezeu

Rotirea Pământului în jurul axei sale, atrage după sine diferenţele de temperatură dintre noapte şi zi, iar rotirea pământului în jurul Soarelui, dă anotimpurile unui an.
În studiile de cultură a religiilor, fenomenul material poartă numele de "creşterea şi descreşterea energiei", de unde şi explicaţia lor că zeii vegetali, cu moartea şi învierea repetată este legată de această creştere-descreştere, respectiv de o înţelegerea religioasă a unui fenomen material. 

      Rotirile în jurul axei  Pământului, generează o linie dinamică de rotire perpendiculară pe axa Pământului, în timp ce, rotirea în jurul soarelui într-un an crează o rotire dinamică "în Cruce" cu rotirea din jurul axei. Deci, la o rotire în jurul Soarelui, polii Pământului prin legile mişcării de rotaţie, efectuează o "rostogolire" se rotesc pe axa perpendiculară cu axa de rotaţie a Pământului. 

      Rotaţia Pământului în jurul Soarelui se face în 360 de rotiri /zile şi patru ore, aşa se mişcă şi anotimpurile de pe Pământ în patru ani, realizând în materia vie ceva asemănător respiraţiei: inspiraţie şi expiraţie: pe doi ani, viaţa inspiră prin înaintarea anotimpurilor, apoi expiră prin ajungerea anotimpurilor în locul de unde au plecat, şi asta se repetă cu aceaiaşi dinamică neperturbată.

În Patru ani, Crucea Pământului (creată de Dumnezeu prin cele două mişcări de rotaţie a Pământului perpendiculare una pe alta), deci, această Cruce "Respiră", este vie, face parte din "suflarea lui Dumnezeu peste viaţă", iar Această Cruce, are o respiraţie proprie, este vie şi Creată de Dumnezeu.

Are putere sacramentală puterea sacră care vine direct de la Dumnezeu nu prin magi. Magii, prin cunoaştere, au aflat de Această Cruce, şi şi-au construit una a lor, Crucea magică, desigur şi aceasta cu mari puteri dacă ştii cum să o foloseşti. 

       Apostolii se trag din religia semită, cu sacerdoţiile lui Moise, care au promovat şi sau folosit în mod special de magia Adâncului Materiei.

Dogma, (legea oficială a sacerdoţiului semit), îşi trăgea puterea din Adâncul Materiei, în timp ce dyonisiniamul prin cele doua etape (dinainte şi de după Orfeu), îşi trăgea puterea mai ales din Crucea Sacramentală (la început a vieţii biologice şi sufleteşti într-un tot inseparabil până la Orfeu).

    De la începutul Creştinismului, între creştinii dyonisiaci şi cei semiţi au fost neînţelegeri, până când dyonisianismul a înlăturat arianismul semit al apostolilor.

În acest context aveau să apară mari conflicte între căştigătorii luptei cu Arie, care au restabilit Autoritatea Universală a Mântuitorului, dar nu au acceptat magii sihastri care, protejaţi de Maica, doreau să restabilească, prin Autoritatea Mântuitorului şi Autoritatea Universală a Tatălui.

Cel mai dur conflict a fost între Sfântul Vasile cel Mare şi magii păstori dyonisiaci. 
     Poate prin aducerea Moaştelor Sfântului Vasile cel Mare la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost realizată "împăcarea"lui Vasile cel Mare cu Sfânta noastră Sihastră, protejată de Maica şi care a fost în Lucrarea pe Pământ a Maicii. 

Marele Ritual al Cinei de Taină, dă SEMN DIVIN dyonisiacilor că ei au fost aleşi pentru adunarea puterilor sacerdotale din lume şi nu sacerdoţiile lui Moise sau cele egiptene.
Iar Născătoarei de Dumnezeu, Maica Domnului, i s-a dat să-şi ajute Fiul prin Propria ei lucrare, ascunsă, şi în afara sacerdoţiilor.




                                                                          (Invățături primite de la Mag) 


PreMinunată Fecioară, 
Să fiu una cu Tine
Parte din Inima TA!
 din cântul Zorilor care-ți face suflarea auzită.

Lăsând mângâierea Vie să-mi fie adorare.

                                                                    

joi, 21 iulie 2016

Sfântă Maică a Luminii !


Dincolo de vălul uitării este Gândul celor au fost  devenire acestei Planete. Gândul care are Drept de  Putere. Si fiecare își metamorfoza Frumusețea dăruindu-se Planetei.

Imaginația începe treptat să-mi devină Gând. Doar așa pot umbla pe Pământ înainte de Marea despărțire, care a dus la ștergerea amintirilor. La uitare.
Trăiesc amintirea celor care nu au mai vrut (un act de Voință Sacră) să plece de pe Planeta căreia îi dăruiseră minunea InFĂPTUIRII! Gânduri care înfâptuiau aici una dintre cele mai minunate Planete. Și fiecare își revărsa propria frumusețe și înțelepciune spre alcătuirea pe care o visau.
Puteri Gânditoare venite din vastele spații ale Creației.

Unele au vrut mai mult. Unele au început să considere că au drepturi. Legea Dreptului dar și Dreptul Legii! Umbrirea de atunci ne-a fost îndrumare până astăzi.
Planeta ar fi fost nimicită de focul luptelor acestor Făpturi de Gând, strălucitoare și puternice. A fost trimisă o altă Putere: cea a Apei. A Apei care a păstrat memoria Puterilor dar a și ridicat un văl de Uitare între vremi. Puterile strălucitoare nu au mai locuit direct de Planetă dar nici nu au părăsit-o. E o descătușare amintirea Lor în mine. O OGLINDIRE ! și așa este în fiecare- sau poate fi ! OGLINDA lor suntem fiecare. Apa este cea care păstrează amintirea și este Trecere. Magia ei a existat de atunci.

....  Amintirea celor de după Marele Potop a recreat o anumită Putere. Fiecare neam a primit asta.

 Credința trăitorilor a chemat și a întrupat o Făptură Făptuitoate care i-a ocrotit, i-a îndrumat pe drumul noii vieți.

Făptura și Făptuitoarea unui neam (sau populație de neamuri), este o zeitate născută din credința VIE a oamenilor și nu din puterea sacerdotală a zeificării.
Este o naștere în comun a sufletelor și nu o sumă culturală de credințe măsurate cu mintea.
Au devenit FĂPTURI FĂPTUITOARE A MULTOR NEAMURI.

După naștere zeitatea rămâne în legătură directă cu oamenii a căror suflete au născut-o și este moștenită de urmașii acelor oameni.

De-a lungul timpului, Făptura și Făptuitoarea gravitează nematerial în jurul centrelor sacerdotale care se formează, fiind însă ascunsă credincioșilor de către preoți, deoarece Puterea ei depășește cu mult puterea sacerdotală.
În spiritul Dreptului Divin, se stabilește o legătură de Putere numai între preoți și Făptura Făptuitoare, preoții asumându-și misia de Păstori de oameni ȘI pentru puterea Făpturii Făptuitoare ca zeitate născută ( un contract).

- Dar, mai există un aspect care înseamnă mult pentru noi, ca oameni. Între om și Puterea lui se află starea prin care omul se folosește de puterea sa încă din viață. După moarte este zeificată puterea acelui om dobândită în viață și nu omul. Iar în arealul nostru avem asemenea exemple: Dyonisos, Bendis, Zalmolxis. Dacă sacerdoțiile Zeiței Bendis nu mai sunt cunoscute-  poate nici nu au fost așa cum le percepem noi azi, cele dyonisiace- orfeice-zalmoxiene au rămas chiar integrându-se noilor sacerdoții.

-Zeificarea se face în unul sau mai multe culte aproape deodată, care de regulă vor purta numele omului cu puterea zeificată. Necesar să se precizeze că în fiecare cult zeificarea poate avea puteri diferite, numite puteri de cult.

-În teologiile creștine monoteiste, s-a renunțat la terminologia de zeificare pentru a nu fi micșorată în conștientul omului Puterea  Dumnezeului unic care este Sf. Treime, Termenul de zeificare a fost inlocuit cu acela de sfânt - în fapt un artificiu de limbaj, deoarece sfânt nu înseamnă Zeu, ci SACRU.
Negura Uitării se lasă ușor dusă din suflul amintirii. Sufletul cunoaște tresăriri pe care încerc să le domolesc pentru a nu pierde intrarea în Impărăție. Acordul LOR este necesar. Și partea din mine care suspină a Dor nu mai cunoaște jale. Nu mă pot apropia așa de
                          Făptura Făptuitoare a Neamului.

Se spune că tărâmul dobrogean a fost printre primele din Europa care s-a ,,ridicat dintre ape”. Amintirile au rămas în adâncuri de memorie a oamenilor dar și a ținutului.
Treptat noua civilizație a început să înflorească de la Marea cea Mare până pe Inaltul munților.  O civilizație a omului care devenea simbioză de credință. Maramureșenii mai ,,privesc ” și acum în cântecele lor, spre intinsa Mare.

La întâlnirea dintre cele două credințe ( a geto-dacilor cu creștinismul), Făptura Făptuitoare a tracilor avea o vârstă de câteva mii de ani, iar sacerdoțiul lui Dionisos de la Sarmisegetuza – prevestindu-i-se moartea de către oracol, a negociat cu puterea creștină, transferul zeității născute , Făptura Făptuitoare a tracilor, către Puterea Sacerdotală Creștină.

Făptura Făptuitoare a acceptat și a ajutat preoții traci să facă acest transfer pentru sufletele credincioșilor traci, care astfel s-au creștinat.
Un eveniment magic deosebit s-a produs la intrarea Sfintei Fecioare Maria în spațiul de putere a Făpturii Făptuitoare a tracilor, ulterior a românilor.

A fost vorba de conlucrarea intre două zeități, una născută cu mulți ani in urmă- Făptura Făptuitoare și cealaltă zeificată NATURAL încă din viață , ca Mamă naturală a Fiului Omului

Zeificarea de cult a Fecioarei Maria  în sacerdoțiu s-a făcut mult mai târziu.
Prin urmare Făptura Făptuitoare a românilor, a primit in spațiul ei de putere, zeificarea naturală a Sf. Fecioare Maria și nu una sacerdotală , cum este la alte popoare ( mai ales in catolicism).

În fapt de Putere magică, Făptura Făptuitoare a Neamului, și-a retras din spațiul sacru puterea sacerdotală a ZEIȚEI SÂNZÂIENELOR, care a rămas să-și perpetueze puterea doar prin Făptuitoarele mici, ZÂNELE , până la retragerea lor completă din spațiul sacru. Acest loc de Putere i-a fost cedat FECIOAREI MARIA, în dubla sa natură de Fecioară și Mamă.

Cultul Fecioarei Maria, așa cum a fost zeificat la alte popoare, nu a pătruns la români decât accidental.

Făptura și Făptuitoarea ortodoxiei române, adoptând Puterea naturală a Fecioarei Maria și nu pe cea sacerdotală, s-a înnobilat deoarece Maria și-a păstrat regalitatea din viață și după moarte, în Puterea ei.

Pe Pământ Sf. Fecioară Maria are mai multe cetăți de cult. Este vorba de o   singură zeificare dar cu puteri diferite în funcție de cetatea de cult în care locuiește zeificarea. Asta deoarece o zeificare poate avea prezențe multiple în același timp.
-        O putere de cult dintr-o cetate este dată de zeificare ( puterea unică a zeificării Fecioarei Maria), care se îmbracă in puterile de credință ale sufletelor oamenilor care se roagă în acea cetate Sf. Fecioare Maria.
-        Puterea care se emană către oameni este Puterea cetății formată la rândul ei din Puterea Unică a Fecioarei dar și a straielor care le poartă în acea cetate.
-        Deseori, puterea straielor poate fi mai mare decât a zeificării, situație în care puterea zeiței crește, dar cultul se deplasează către specificul puterilor de credință înveșmântătoare.
......................................................................................................................
Uneori, prin intensificarea mișcării feministe, s-a manifestat o tendință de joncțiune cu puterea mănăstirească a maicilor, prin care s-ar fi vrut să fie adus cultul sacerdotal a Fecioarei Maria, în locul puterii naturale a Fecioarei Maria- din Făptura Făptuitoare  a ortodoxiei române și prin asta să mărească puterea călugărițelor preotese în sacerdoțiul BOR-ului.
Asta contravine însă Făptuirii Făptuitoare a românilor care l-a ales pe patriarh drept singur păstor al neamului.
Intervenția Patriarhului vizează tocmai această tentativă și prin puterea Cârjei patriarhale a micșorat puterea de cult sacerdotal a Fecioarei Maria în favoarea (ascunsă lumii), a puterii naturale a Fecioarei Maria , care a înnobilat Făptura Făptuitoare a neamului.

Gestul magic face parte din înțelegerea Făpturii Făptuitoare a ortodoxiei de a nu impurifica spațiul sacru a Puterii Naturale a Fecioarei Maria, cu puteri sacerdotale din alte culte.
Născuți, botezați aici, avem Focul Viu, veșnic nestins în suflete, Rugul luminos în care ne regăsim mereu și mereu, de la Începuturi.


,, ……Fecioară a neînseratului veac,
          Sfântă Maică a Luminii!
….. Bucură-Te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-Te, pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucură-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-Te, dezlegare care topeşti tot lăuntricul ger;
Bucură-Te, toiag cu floare întru a inimii călătorie;
Bucură-Te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-Te, parafă de jar până în suflet pătrunsă;
Bucură-Te, zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă;
Bucură-Te, măsura a opta a împărăţiei din noi;
Bucură-Te, învăţătură scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-Te, mirare sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

…. Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare.
Tu chip al păcii văzut în foc într-un ocol de răcoare,
apleacă-te acum, Preabună, peste noi.
Şi sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Şi ne trece în făptură, fiecãruia în parte
acest aprins tain de bunătate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Şi ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să-Ţi putem învăpăiaţi cânta:

…… Bucură-Te, cruce a înflăcărării şi agerimii alesului;
Bucură-Te, osia cerului cu luceafărul înţelesului;
Bucură-Te, spargerea gândurilor cu al lor zădarnic stup;
Bucură-Te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-Te, cleştarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-Te, străpungerea strălucită a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, psaltirion al inimii sub arcuş de gând;
Bucură-Te, strigăt de cinci strune tot una zicând;
Bucură-Te, muzică negrăită a celei de-a doua naşteri;
Bucură-Te, înălţime unică a desăvârşitei cunoaşteri;
Bucură -Te, logodnă la Numele cel de Înţelepciune;
Bucură-Te, Mireasã urzitoare de nesfârşită rugăciune.

….. Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!

……. Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.”

Din Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu- scris de Ieroschimonahul Daniil Tudor de la Rarău.





                      (Învățături primite de la MAG)


luni, 16 iulie 2012

TRADIŢIA SACRĂ


Am practicat, am predat şi am scris despre Reiki. După apariţia primei cărţi, cei care au citit-o au reluat practicarea acestei terapii. Mi-au mărturisit că după o perioadă ceva începuse să le lipsească, doreau mai mult şi găsiseră în carte un imbold. La fel se întâmplase şi cu mine. Existau timpi în care căutam ceva, nu simţeam împlinire sufletească. Nu îmi era deajuns că luăm cu mâna durerea. Un gest şi gata! O durere de ani dispărea. Nu spun asta ca laudă, ştiu că mulţi terapeuţi au realizat vindecări, dar… Am avut curiozitatea de a urmări evoluţia câtorva din cei vindecaţi. Chiar dacă unii ştiau să îşi facă autotratament, nu aveau timp (spuneau că au încredere mai mare în mine). Ba le eram şi datoare să le uşurez viaţa! Iar durerea fizică, sub altă formă, în alt loc, a reapărut. De fapt, greşeala lor neînţeleasă la timp, asta era durerea. Îi ajutasem? NU! Era terapia Reiki, sau cristalele de vină?! Oare?! Acesta este un prim aspect. Celălalt avea să se contureze în timp.

Nu se poate să practicăm Reiki ca în Japonia. Avusese dreptate dr. Mikao Usui ca Reiki să nu iasă în afara ţării lui. Pronunţia simbolurilor: cio ku reu sau şo ku rei?! Desenele care se făceau de nu înţelegeai ce semne şi cui face respectivul. Mda! Intenţia contează, auzeam pe unii. Ştiu şi eu ce este INTENŢIA. Dar, dacă tot faci ceva, vorbind în acest fel cu universul… măcar să fie vizibil şi corect. NU este critică la adresa nimănui. Sunt doar înţelesurile la care am ajuns. Atâta tot. Şi aşa trebuia să fie. Pentru ca noi, cei din afara Japoniei să ajungem la înţelesurile proprii. De NEAM!!!

La un moment dat m-am izbit, ca de un zid, de o Putere. Şi atunci am înţeles: Puterea de neam! Adevărul care a cuprins sufletele. Şi nu unul profan, ci un adevăr sacru din care mulţi se împărtăşesc acum, chiar fără să conştientizeze.
ADEVĂRUL SACRU este relaţia omului cu divinitatea. Şi este cuprins şi revelat prin textele sacre, prin procedurile sacre . Prin tradiţia sacră, într-un spaţiu sacru (care înainte era în natură, dar prin desacralizarea datorată omului, acum am ajuns să ne redefinim sacralitatea spaţiilor, construindu-le. Poate fi interpretat aceasta şi ca o aroganţă, sau orgoliu a omului?! Desigur).

Cunoaşterea îţi dă putere, care corupe pe unii. Nu ei devin puternici ci… sunt dominaţi de acea putere. A Simbolurilor, a Textelor… a informaţiei (cum circulă ca denumire acum). Şi se ajunge ca Puterea să devină faptă a omului nu Faptă a lui Dumnezeu prin om. De asta mulţi care au primit iniţiere stau acum deoparte. Nu mai vor să-şi facă nici autotratament, nu mai vor să audă de Reiki sau orice altceva practică. Cred că au ajuns la limita puterii lor. Asta este adevărat pentru că nu au învăţat să se predea unicei Puteri: lui DUMNEZEU, lui IISUS, FECIOAREI. Neştiinţa, teama… toate teoriile şi bau-baurile de care am avut parte până acum vin în contradicţie la nivel de subconştient, uneori şi sufleteşte cu dorinţa inimii, unica care ştie simţi ADEVĂRUL.

Unii nici nu realizează ce forţă devin. Orice gând capătă o putere de manifestare mult mai mare, cu o arie de pătrundere în timp şi spaţiu mai cuprinzătoare. Dar şi efectele apar înapoi, returnate.

Nu ne mai bucurăm de nimic. Grijile înseamnă totul. Nu sunt absurdă, în a spune că nu trebuie să fim atenţi la viaţa noastră, în care patologicul îngrijorării este una, şi a te lăsa măcinat de ele e iad. Încercări?! Da! Şi încă mari, dar înseamnă că sunt pe măsura noastră şi numai noi nu ştim, nu realizăm asta. Noi avem încredere deplină în Dumnezeu? NU! Nu îi consacrăm roadele acţiunilor noastre LUI. Le vrem ale noastre.

Între om și Puterea lui se află starea prin care omul se folosește de puterea sa. În Japonia se practică urmărind echilibrul energetic iar mişcarea este continuă, percepută din interior, pe când în occident, datorită conceptului de perfecţiune, mişcarea este spre exterior, căutându-se simetria, stânga-dreapta, sus-jos.

Când creezi cu mintea vei atrage spre tine din afară, când creezi cu inima tu materializezi.

Este refacerea puterii naturale a omului. Asta am înţeles trăind în acest spaţiu sacru, studiind încetul cu încetul, din ce în ce mai profund, zona sufletească şi spirituală în care m-am născut, în care am revenit.

Nu avem cum practica Reiki ca în Japonia sau oricare alt sistem. Şi mă îndoiesc că este cineva care poate afirma că face aceasta. Pentru că există spiritul de neam, pentru că rezonanţa cu pământul unde ne naştem creează o legătură profundă.

Scriu în carte că: Simbolurile sunt arhetipuri rămase în subconştientul colectiv. Ideogramele sacre ale strămoşilor. SIMBOLUL SACRU este semnul, obiectul, imaginea care prezintă, evocă o idee, o noţiune, un sentiment cu caracter religios, mistic.

Simbolurile, fie ele ideograme cromoinciziograme sugerate sau reprezentate obiectual diferit, sunt un produs al gândirii omului cultic din toate timpurile, un produs al misticismului acestuia.

Noi, acum aici, le redescoperim chiar dacă au venit pe alte căi. Ele sunt universale dar încărcătura sufletească, sacralitatea noi le-o dăm. Pentru că sunt un legământ de la Început. Iar acum le primim de la/prin alţii. Câte domnişoare sau doamne ştiu ce semne poartă pe ii?! Voluta, cercul spirala au existat ca prime semne /ideograme (datările cu C14) încă de acum 45.000-43.000 ani (grota Boroşteni, La Bordu- Mare, Ohaba -Ponor, Mitoc-Valea Izvorului). Segmentul de dreaptă, cercul, rombul… în primele culori: ocru, alb.

Necesitatea VINDECĂRII a apărut de la prima dereglare fizică, psihică a omului. Apoi… datorită evoluţiei a apărut şi cea spiritual energetică care a fost sămânţa CREDINŢEI.

Omul a ieşit în afara lui, căutând vindecare şi aşa s-a subţiat legătura cu divinitatea. De ce se creadeau dacii nemuritori?! Pentru că ştiau că aşa este. Aveau certitudinea absolută că zeii există, că viaţa de dincolo e viaţa în Dumnezeu, alături de Hestia, de Zamolxe. Realitatea acestei vieţi nu era o adeziune sentimentală sau o încântare sufletească pentru că aşa… se simţeau mai buni (aşa cum este astăzi de cele mai multe ori, inducându-ne plăcerea de a fi mai ceva decât suntem). Ei aveau experienţa directă a divinătăţii, a cerurilor Celui prea Înalt.

Şi la daci, după o perioadă istorică, în care legătura directă cu cei cărora acum le spunem zei, a început să fie din ce în ce mai slabă din motive umane, a rămas şi a fost păstrată sub diferite forme şi aspecte, iniţierea în mistere. Scopul acestor iniţieri era de a –l transfigura, de a da conştientizarea discipolului asupra stărilor în care fiinţa umană devine nemuritoare, dar nu trăind veşnic în corpul, haina umană, de care aveau mare grijă, ea fiind vehicolul temporar, şi pregătindu-se pentru viaţa alături de zei. Dar, ca şi acum, iniţierea singură nu era suficientă pentru a deveni nemuritor pentru că aşa spunea Zamolxe. Poate unii şi-ar dori asta, de asta fac atâtea cursuri, de asta spun: dar eu cred, şi, de ce nu se întâmpla nimic?! Păăăăăi… fără practică, fără cunoştiinţele necesare, fără o atitudine demnă şi corectă în a respecta Legile Creaţiei… fără a fi drepţi nu se întâmplă nimic. Sau da: dezamăgiri, nemulţumiri, vorbe otrăvitoare…

                                                   * * *

Un aspect neglijat, rar cercetat în practicile esoterice, se referă la drepturile de proprietate asupra Simbolurilor.

La prima vedere o asemenea idee pare absurdă. Cum să priveşti Simbolul Sacru, ca pe o proprietate personală sau ca pe un poem – proprietate intelectuală? Cu toate acestea, dreptul de proprietate este abordat în toate religiile. În Biblie stă scris că omului i s-a dat drept de stăpânire asupra Pământului, apelor şi vieţuitoarelor – iar acesta este un drept de proprietate. De fapt, şi cuvântul “stăpân”, atribuit, fie regilor, conducători pământeni – fie zeilor, conducători cereşti, tot de aici se trage, de la dreptul de proprietate.

Când un creştin spune “Dumnezeu este Stăpânul meu”, prin asta ar trebui să înţeleagă nu numai că Dumnezeu are grijă de el, ci şi că el, ca persoană, este proprietatea lui Dumnezeu. Din păcate, multe din sensuri au sărăcit în înţelesuri sau chiar şi-au deformat înţelesurile iniţiale şi au ajuns cu totul altceva, la care nu ne mai gândim atunci când le rostim şi aşa, creem realitatea.

În zona spiritualităţii, sensurile proprietăţii sunt la fel.

Efectul cel mai important al existenţei dreptului de proprietate asupra Simbolurilor Sacre se regăseşte în moştenirea lor. Am să dau un exemplu. Esoterismul ebraic a general, mai ales în ultimul secol, o veritabilă filosofie religioasă de orientări multiple. Dar, deşi s-au scris şi se scriu biblioteci întregi despre acest esoterism, doar iniţiaţii evrei pot să-l practice. Şi asta nu din cauza păstrării unor secrete la care alţii nu au acces. Revelaţiile lui Moise şi ale lui Israel (Dumnezeu a făcut legământ cu poporul lui Israel) se referă la dobândirea unor Simboluri Sacre care au fost lăsate moştenire sângelui ebraic, neamului evreiesc. Asta înseamnă că toţi născuţii evrei sunt recunoscuţi de Simbolurile Sacre ca Stăpâni, fie că practică sau nu esoterismul. În acest context, un evreu profan care doreşte să se iniţieze în esoterismul ebraic, o poate face foarte firesc. “Poarta” îl recunoaşte că Stăpân, îl lasă să intre în spaţiu de iniţiere. Pe ceilalţi nu îi lasă, pentru că Moise, Israel, alţi mari iniţiaţi au lăsat mari Puteri să păzească Simbolurile Sacre ebraice.

Un neevreu, poate să aibă acces esoteric la aceste simboluri prin două căi: fie se converteşte la această religie, fie dobândeşte stăpânirea asupra simbolurilor ebraice după ce învinge Puterile care păzesc aceste simboluri, ceea ce este, dacă nu imposibil, foarte greu.

Se cunosc cazuri de iniţiaţi în alte zone esoterice care au încercat să învingă aceste Puteri Păzitoare şi au luat-o razna, sau chiar au ajuns posedaţi, deoarece,

Legea numărul 1 în Magia Simbolurilor Sacre, este ca iniţiatul să fie Stăpânul Simbolului şi nu invers.

Dacă un iniţiat ajunge să fie stăpânit de un Simbol Sacru, acesta ajunge demonic, satanismul fiind specializat în preluarea iniţiaţilor şi neiniţiaţilor stăpâniţi de diferite Simboluri Sacre. Relaţia dintre om şi Simbol Sacru este clară: stăpân – stăpânit, totul depinde de cine proprietatea cui este.

„Spune-mi cine eşti, că să-ţi spun peste ce Simboluri Sacre eşti Stăpân”, ar trebui să fie o formulă de recunoaştere a unei identităţi esoterice. Iar preumblarea pe la Simboluri “străine” ar trebui să se facă, obligatoriu, după reguli stricte şi clare care sunt cunoscute şi predate în şcolile care ştiu aceste aspecte.

La acestea, eu aş mai adăuga una, foarte necesară în contemporanitatea noastră bulversată: Nu uita de simbolurile moştenite prin sânge! Iar noi, cei de aici, asta căutăm ca împlinire. Spiritualitatea neamului care a început să se reveleze celor care se apropie cu inima curată.

Nimic nu s-a pierdut, pentru că spiritualitatea unui neam, ca şi simbolurile nu se poate pierde! Nu a fost uitată, pentru că sângele nu uită! Iar revenirea la sacralitatea de neam a fiinţei, a fost transmisă: citiţi FERICIRILE de pe munte, citiţi LEGILE BELAGINE! Veţi înţelege cu inima. De asta dacii erau drepţi, ca un izvor de apă lină le era sufletul.

Toate au fost păstrate pentru vremurile de acum, care sunt.

duminică, 8 iulie 2012

FOCUL VETREI SACRE


                                        Cristale şi aur_ Mina Musariu



Căutarea spirituală implică frecvenţe specifice pe care odată ce le cunoaştem învăţăm să le menţinem, integrându-le în viaţa noastră. Începem cu vibraţia luminii ajungând să înţelegem că există ceva mai mult: dragostea.

Lumina este informaţie complexă şi profundă,

Dragostea este Creaţie.

Materia este lumină Captivă. Dar nu întotdeauna a fost aşa. Am trecut prin multe şcoli esoterice. Am practicat ghidată spre o finalitate clară: cunoaşterea neamului meu. De care nu am fost conştientă de la bun început. Recunosc!

EXISTĂ un drept de proprietate spiritual ?! Cu siguranţă că da. Multe din simbolurile învăţate, apoi Legile, Ritualurile, au început să fie tot mai clar conturate cu cât mă apropiam de căutarea înţelesurilor neamului meu care deveneau parte din mine, zi în zi.

În fiecare se află toate răspunsurile pe care le căutăm. În fiecare! Suntem purtători de informaţii.
Întrebările care apar brusc în minte au acest rol, de a dezgropa adevărurile sădite adânc în fiinţă de la începuturi.

Dar pentru a putea să le scoateţi singuri la lumină trebuie să credeţi mai întâi de toate , în existenţa acestor informaţii. Iar ele apar din ce in ce mai clar, ies la vedere. Pentru că a sosit timpul lor, pentru că noi am revenit, marea majoritate, pentru a le face din nou, cunoscute.

ADEVĂRUL SACRU este relaţia omului cu divinitatea. 


Este cuprins şi revelat prin
textele sacre, prin procedurile sacre (imnuri, invocaţii, rugi, - adică folosirea textelor prin adresabilitate (ceea ce a fost făcut de sacerdoţii, până acum), prin tradiţia sacră, într-un spaţiu sacru, care înainte era în natură, dar prin desacralizarea datorată omului, acum am ajuns să ne redefinim sacralitatea spaţiilor, construindu-le. Poate fi interpretat aceasta şi ca o aroganţă, sau orgoliu a omului ?! Desigur.

Cunoaşterea îţi dă putere, care corupe pe unii. Nu ei devin puternici ci... sunt dominaţi de acea putere. 

Şi se ajunge ca Puterea să devină faptă a omului nu Faptă a lui Dumnezeu prin om.

Fiecare este o individualitate şi acţionează ca atare.

 Între om și Puterea lui se află starea prin care omul se folosește de puterea sa. Iar asta se învaţă.

Refacerea puterii naturale şi sacre a omului. Asta am înţeles trăind în acest spaţiu sacru, studiind încetul cu încetul, din ce în ce mai profund, zona sufletească şi spirituală în care m-am născut, în care am revenit.

Puterea de autovindecare îi este dată omului, prin EL, prin Dumnezeul care l-a creat, şi este oriunde pe acest pământ. Aici , la noi ea a fost şi recunoscută de către marii taumaturgi ai antichităţii.

S-au pierdut înscrisurile, s-au pierdut ideogramele noastre?! Ei, asta nu! Au rămas înscrise în piatră, în lutul ars pe care mâinile strămoşilor l-au imprimat cu cele mai frumoase rugi adresate cerului drept mulţumire, le regăsim pe iile şi costumele păstrate cu sfinţenie.

De ce se credeau dacii nemuritori?! Pentru că ştiau că aşa este. Aveau certitudinea absolută că zeii există, că viaţa de dincolo e viaţa în Dumnezeu, alături de Zamolxe. Dar şi de Hestia sau de Zeiţa a cărui nume numai taina din suflet îl mai ştie .

Realitatea acestei vieţi nu era o adeziune sentimentală sau o încântare sufletească pentru că aşa ... se simţeau mai buni ( aşa cum este astăzi de cele mai multe ori, inducându-ne plăcerea de a fi mai ceva decât suntem).Ei aveau experienţa directă a divinătăţii, a cerurilor Cerului Celui prea înalt.

Şi la daci era iniţierea în misteriile cerurilor- coborâte pe pământ. Scopul acestor iniţieri era de a –l transfigura, de a da conştientizare discipolului asupra stărilor în care fiinţa umană devine nemuritoare dar nu trăind veşnic în corpul, haina umană, de care aveau mare grijă, ea fiind vehicol temporar, şi pregătindu-se pentru viaţa alături de zei.

Dar, ca şi acum, iniţierea singură nu era suficientă pentru a deveni nemuritor pentru că aşa spunea Zamolxe. Poate unii şi-ar dori asta, printr-o reţetă magică, de asta unii zic: dar eu cred, şi, de ce nu se întămplă nimic?! Păăăăăi ... fără practică, fără cunoştiinţele necesare, fără o atitudine demnă şi corectă în a respecta Legile creaţiei ... Fără a fi drepţi nu se întâmplă nimic. Sau da: dezamăgiri, nemulţumiri, vorbe otrăvitoare.

Un aspect neglijat, rar cercetat în practicile esoterice, se referă la drepturile de proprietate asupra Simbolurilor, asupra Textelor sacre. La prima vedere o asemenea idee pare absurdă. Cum să priveşti Simbolul sau Textul Sacru, ca pe o proprietate personală sau ca pe un text poetic - proprietate intelectuală?

Cu toate acestea, problematica dreptului de proprietate este abordată în toate religiile.

În Biblie stă scris că omului i s-a dat drept de stăpânire asupra Pământului, apelor şi vieţuitoarelor - acesta este un drept de proprietate. De fapt, şi cuvântul "stăpân", atribuit, fie regilor - fie zeilor, tot de aici se trage, de la dreptul de proprietate.

Când un creştin spune "Dumnezeu este Stăpânul meu", prin asta ar trebui să înţeleagă nu numai că Dumnezeu are grijă de el, ci şi că el, ca persoană, este proprietatea lui Dumnezeu. Din păcate, multe din sensuri au sărăcit în înţelesuri sau chiar şi-au deformat înţelesurile iniţiale şi au ajuns cu totul altceva.

În zona spiritualităţii, lucrurile, deşi deosebite faţă de proprietatea materială, profană, sensurile proprietăţii sunt la fel.

Redescoperirea spaţiului sacru al neamului este o aventură în care vom pleca împreună. Nu întâmplător ne-am născut aici. Nu întâmplător toată cunoaşterea acumulată până acum nu ne este sucientă. Necesară DA!

Mi-am propus să parcurgem etapă cu etapă, istoria acestui pământ, pentru a înţelege sufletul neamului care doreşte să revină. Asta se poate numai cu ajutorul fiecăruia.

Să ne întâlnim cine îşi caută cu Sufletul, Identitatea Fiinţei de Neam.


Aşa să fie !!!


Danaela