Translate

luni, 16 iulie 2012

TRADIŢIA SACRĂ


Am practicat, am predat şi am scris despre Reiki. După apariţia primei cărţi, cei care au citit-o au reluat practicarea acestei terapii. Mi-au mărturisit că după o perioadă ceva începuse să le lipsească, doreau mai mult şi găsiseră în carte un imbold. La fel se întâmplase şi cu mine. Existau timpi în care căutam ceva, nu simţeam împlinire sufletească. Nu îmi era deajuns că luăm cu mâna durerea. Un gest şi gata! O durere de ani dispărea. Nu spun asta ca laudă, ştiu că mulţi terapeuţi au realizat vindecări, dar… Am avut curiozitatea de a urmări evoluţia câtorva din cei vindecaţi. Chiar dacă unii ştiau să îşi facă autotratament, nu aveau timp (spuneau că au încredere mai mare în mine). Ba le eram şi datoare să le uşurez viaţa! Iar durerea fizică, sub altă formă, în alt loc, a reapărut. De fapt, greşala lor neînţeleasă la timp, asta era durerea. Îi ajutasem? NU! Era terapia Reiki, sau cristalele de vină?! Oare?! Acesta este un prim aspect. Celălalt avea să se contureze în timp.

Nu se poate să practicăm Reiki ca în Japonia. Avusese dreptate dr. Mikao Usui ca Reiki să nu iasă în afara ţării lui. Pronunţia simbolurilor: cio ku reu sau şo ku rei?! Desenele care se făceau de nu înţelegeai ce semne şi cui face respectivul. Mda! Intenţia contează, auzeam pe unii. Ştiu şi eu ce este INTENŢIA. Dar, dacă tot faci ceva, vorbind în acest fel cu universul… măcar să fie vizibil şi corect. NU este critică la adresa nimănui. Sunt doar înţelesurile la care am ajuns. Atâta tot. Şi aşa trebuia să fie. Pentru ca noi, cei din afara Japoniei să ajungem la înţelesurile proprii. De NEAM!!!

La un moment dat m-am izbit, ca de un zid, de o Putere. Şi atunci am înţeles: Puterea de neam! Adevărul care a cuprins sufletele. Şi nu unul profan, ci un Adevăr Sacru din care mulţi se împărtăşesc acum, chiar fără să conştientizeze.


ADEVĂRUL SACRU este relaţia omului cu divinitatea. Şi este cuprins şi revelat prin textele sacre, prin procedurile sacre . Prin tradiţia sacră, într-un spaţiu sacru (care înainte era în natură, dar prin desacralizarea datorată omului, acum am ajuns să ne redefinim sacralitatea spaţiilor, construindu-le. Poate fi interpretat aceasta şi ca o aroganţă, sau orgoliu a omului?! Desigur).

Cunoaşterea îţi dă putere, care corupe pe unii. Nu ei devin puternici ci… sunt dominaţi de acea putere. A Simbolurilor, a Textelor… a informaţiei (cum circulă ca denumire acum). Şi se ajunge ca Puterea să devină faptă a omului nu Faptă a lui Dumnezeu prin om


De asta mulţi care au primit iniţiere stau acum deoparte. Nu mai vor să-şi facă nici autotratament, nu mai vor să audă de Reiki sau orice altceva practică. Cred că au ajuns la limita puterii lor. Asta este adevărat pentru că nu au învăţat să se predea unicei Puteri: lui DUMNEZEU, lui IISUS, FECIOAREI. Neştiinţa, teama… toate teoriile şi bau-baurile de care am avut parte până acum vin în contradicţie la nivel de subconştient, uneori şi sufleteşte cu dorinţa inimii, unica care ştie simţi ADEVĂRUL.

Unii nici nu realizează ce forţă devin. Orice gând capătă o putere de manifestare mult mai mare, cu o arie de pătrundere în timp şi spaţiu mai cuprinzătoare. Dar şi efectele apar înapoi, returnate.


Nu ne mai bucurăm de nimic. Grijile înseamnă totul. Nu sunt absurdă, în a spune că nu trebuie să fim atenţi la viaţa noastră, în care patologicul îngrijorării este una, şi a te lăsa măcinat de ele e iad. Încercări?! Da! Şi încă mari, dar înseamnă că sunt pe măsura noastră şi numai noi nu ştim, nu realizăm asta. Noi avem încredere deplină în Dumnezeu? NU! Nu îi consacrăm roadele acţiunilor noastre LUI. Le vrem ale noastre.

Între om și Puterea lui se află starea prin care omul se folosește de puterea sa. În Japonia se practică urmărind echilibrul energetic iar mişcarea este continuă, percepută din interior, pe când în occident, datorită conceptului de perfecţiune, mişcarea este spre exterior, căutându-se simetria, stânga-dreapta, sus-jos.

Când creezi cu mintea vei atrage spre tine din afară, când creezi cu inima tu materializezi.


Este refacerea puterii naturale a omului. Asta am înţeles trăind în acest spaţiu sacru, studiind încetul cu încetul, din ce în ce mai profund, zona sufletească şi spirituală în care m-am născut, în care am revenit.

Nu avem cum practica Reiki ca în Japonia sau oricare alt sistem. Şi mă îndoiesc că este cineva care poate afirma că face aceasta. Pentru că există spiritul de neam, pentru că rezonanţa cu pământul unde ne naştem creează o legătură profundă.

Scriu în carte că: Simbolurile sunt arhetipuri rămase în subconştientul colectiv. Ideogramele sacre ale strămoşilor. SIMBOLUL SACRU este semnul, obiectul, imaginea care prezintă, evocă o idee, o noţiune, un sentiment cu caracter religios, mistic.


Simbolurile, fie ele ideograme cromoinciziograme sugerate sau reprezentate obiectual diferit, sunt un produs al gândirii omului cultic din toate timpurile, un produs al misticismului acestuia.

Noi, acum aici, le redescoperim chiar dacă au venit pe alte căi. Ele sunt universale dar încărcătura sufletească, sacralitatea noi le-o dăm. Pentru că sunt un legământ de la Început. Iar acum le primim de la/prin alţii. Câte domnişoare sau doamne ştiu ce semne poartă pe ii?! Voluta, cercul spirala au existat ca prime semne /ideograme (datările cu C14) încă de acum 45.000-43.000 ani (grota Boroşteni, La Bordu- Mare, Ohaba -Ponor, Mitoc-Valea Izvorului). Segmentul de dreaptă, cercul, rombul… în primele culori: ocru, alb.

Necesitatea VINDECĂRII a apărut de la prima dereglare fizică, psihică a omului. Apoi… datorită evoluţiei a apărut şi cea spiritual energetică care a fost sămânţa CREDINŢEI.

Omul a ieşit în afara lui, căutând vindecare şi aşa s-a subţiat legătura cu divinitatea. De ce se creadeau dacii nemuritori?! Pentru că ştiau că aşa este. Aveau certitudinea absolută că zeii există, că viaţa de dincolo e viaţa în Dumnezeu, alături de Hestia, de Zamolxe. Realitatea acestei vieţi nu era o adeziune sentimentală sau o încântare sufletească pentru că aşa… se simţeau mai buni (aşa cum este astăzi de cele mai multe ori, inducându-ne plăcerea de a fi mai ceva decât suntem). Ei aveau experienţa directă a divinătăţii, a cerurilor Celui prea Înalt.

Şi la daci, după o perioadă istorică, în care legătura directă cu cei cărora acum le spunem zei, a început să fie din ce în ce mai slabă din motive umane, a rămas şi a fost păstrată sub diferite forme şi aspecte, iniţierea în mistere. Scopul acestor iniţieri era de a –l transfigura, de a da conştientizarea discipolului asupra stărilor în care fiinţa umană devine nemuritoare, dar nu trăind veşnic în corpul, haina umană, de care aveau mare grijă, ea fiind vehicolul temporar, şi pregătindu-se pentru viaţa alături de zei. Dar, ca şi acum, iniţierea singură nu era suficientă pentru a deveni nemuritor pentru că aşa spunea Zamolxe. Poate unii şi-ar dori asta, de asta fac atâtea cursuri, de asta spun: dar eu cred, şi, de ce nu se întâmpla nimic?! Păăăăăi… fără practică, fără cunoştiinţele necesare, fără o atitudine demnă şi corectă în a respecta Legile Creaţiei… fără a fi drepţi nu se întâmplă nimic. Sau da: dezamăgiri, nemulţumiri, vorbe otrăvitoare…

                                                   * * *

Un aspect neglijat, rar cercetat în practicile esoterice, se referă la drepturile de proprietate asupra Simbolurilor.

La prima vedere o asemenea idee pare absurdă. Cum să priveşti Simbolul Sacru, ca pe o proprietate personală sau ca pe un poem – proprietate intelectuală? 

Dreptul de proprietate este abordat în toate religiile. În Biblie stă scris că omului i s-a dat drept de stăpânire asupra Pământului, apelor şi vieţuitoarelor – iar acesta este un drept de proprietate. De fapt, şi cuvântul “stăpân”, atribuit, fie regilor, conducători pământeni – fie zeilor, conducători cereşti, tot de aici se trage, de la dreptul de proprietate.

Când un creştin spune “Dumnezeu este Stăpânul meu”, prin asta ar trebui să înţeleagă nu numai că Dumnezeu are grijă de el, ci şi că el, ca persoană, este proprietatea lui Dumnezeu. Din păcate, multe din sensuri au sărăcit în înţelesuri sau chiar şi-au deformat înţelesurile iniţiale şi au ajuns cu totul altceva, la care nu ne mai gândim atunci când le rostim şi aşa, creem realitatea.


În zona spiritualităţii, sensurile proprietăţii sunt la fel.

Efectul cel mai important al existenţei dreptului de proprietate asupra Simbolurilor Sacre se regăseşte în moştenirea lor. 




Am să dau un exemplu. Esoterismul ebraic a general, mai ales în ultimul secol, o veritabilă filosofie religioasă de orientări multiple. Dar, deşi s-au scris şi se scriu biblioteci întregi despre acest esoterism, doar iniţiaţii evrei pot să-l practice. Şi asta nu din cauza păstrării unor secrete la care alţii nu au acces. 


Revelaţiile lui Moise şi ale lui Israel (Dumnezeu a făcut legământ cu poporul lui Israel) se referă la dobândirea unor Simboluri Sacre care au fost lăsate moştenire sângelui ebraic, neamului evreiesc. Asta înseamnă că toţi născuţii evrei sunt recunoscuţi de Simbolurile Sacre ca Stăpâni, fie că practică sau nu esoterismul. În acest context, un evreu profan care doreşte să se iniţieze în esoterismul ebraic, o poate face foarte firesc. “Poarta” îl recunoaşte că Stăpân, îl lasă să intre în spaţiu de iniţiere. Pe ceilalţi nu îi lasă, pentru că Moise, Israel, alţi mari iniţiaţi au lăsat mari Puteri să păzească Simbolurile Sacre ebraice.

Un neevreu, poate să aibă acces esoteric la aceste simboluri prin două căi: fie se converteşte la această religie, fie dobândeşte stăpânirea asupra simbolurilor ebraice după ce învinge Puterile care păzesc aceste simboluri, ceea ce este, dacă nu imposibil, foarte greu.

Se cunosc cazuri de iniţiaţi în alte zone esoterice care au încercat să învingă aceste Puteri Păzitoare şi au luat-o razna, sau chiar au ajuns posedaţi, deoarece,



Legea numărul 1 în Magia Simbolurilor Sacre, este ca iniţiatul să fie Stăpânul Simbolului şi nu invers.


Dacă un iniţiat ajunge să fie stăpânit de un Simbol Sacru, acesta ajunge demonic, satanismul fiind specializat în preluarea iniţiaţilor şi neiniţiaţilor stăpâniţi de diferite Simboluri Sacre. Relaţia dintre om şi Simbol Sacru este clară: stăpân – stăpânit, totul depinde de cine proprietatea cui este.

„Spune-mi cine eşti, că să-ţi spun peste ce Simboluri Sacre eşti Stăpân”, ar trebui să fie o formulă de recunoaştere a unei identităţi esoterice. Iar preumblarea pe la Simboluri “străine” ar trebui să se facă, obligatoriu, după reguli stricte şi clare care sunt cunoscute şi predate în şcolile care ştiu aceste aspecte.




La acestea, eu aş mai adăuga una, foarte necesară în contemporanitatea noastră bulversată: Nu uita de simbolurile moştenite prin sânge! Iar noi, cei de aici, asta căutăm ca împlinire. Spiritualitatea neamului care a început să se reveleze celor care se apropie cu inima curată.

Nimic nu s-a pierdut, pentru că spiritualitatea unui neam, ca şi simbolurile nu se poate pierde! Nu a fost uitată, pentru că sângele nu uită! Iar revenirea la sacralitatea de neam a fiinţei, a fost transmisă: citiţi FERICIRILE de pe munte, citiţi LEGILE BELAGINE! Veţi înţelege cu inima. De asta dacii erau drepţi, ca un izvor de apă lină le era sufletul.

Toate au fost păstrate pentru vremurile de acum, care sunt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text.