Translate

joi, 21 iulie 2016

Sfântă Maică a Luminii !


Dincolo de vălul uitării este Gândul celor au fost  devenire acestei Planete. Gândul care are Drept de  Putere. Si fiecare își metamorfoza Frumusețea dăruindu-se Planetei.

Imaginația începe treptat să-mi devină Gând. Doar așa pot umbla pe Pământ înainte de Marea despărțire, care a dus la ștergerea amintirilor. La uitare.
Trăiesc amintirea celor care nu au mai vrut (un act de Voință Sacră) să plece de pe Planeta căreia îi dăruiseră minunea InFĂPTUIRII! Gânduri care înfâptuiau aici una dintre cele mai minunate Planete. Și fiecare își revărsa propria frumusețe și înțelepciune spre alcătuirea pe care o visau.
Puteri Gânditoare venite din vastele spații ale Creației.

Unele au vrut mai mult. Unele au început să considere că au drepturi. Legea Dreptului dar și Dreptul Legii! Umbrirea de atunci ne-a fost îndrumare până astăzi.
Planeta ar fi fost nimicită de focul luptelor acestor Făpturi de Gând, strălucitoare și puternice. A fost trimisă o altă Putere: cea a Apei. A Apei care a păstrat memoria Puterilor dar a și ridicat un văl de Uitare între vremi. Puterile strălucitoare nu au mai locuit direct de Planetă dar nici nu au părăsit-o. E o descătușare amintirea Lor în mine. O OGLINDIRE ! și așa este în fiecare- sau poate fi ! OGLINDA lor suntem fiecare. Apa este cea care păstrează amintirea și este Trecere. Magia ei a existat de atunci.

....  Amintirea celor de după Marele Potop a recreat o anumită Putere. Fiecare neam a primit asta.

 Credința trăitorilor a chemat și a întrupat o Făptură Făptuitoate care i-a ocrotit, i-a îndrumat pe drumul noii vieți.

Făptura și Făptuitoarea unui neam (sau populație de neamuri), este o zeitate născută din credința VIE a oamenilor și nu din puterea sacerdotală a zeificării.
Este o naștere în comun a sufletelor și nu o sumă culturală de credințe măsurate cu mintea.
Au devenit FĂPTURI FĂPTUITOARE A MULTOR NEAMURI.

După naștere zeitatea rămâne în legătură directă cu oamenii a căror suflete au născut-o și este moștenită de urmașii acelor oameni.

De-a lungul timpului, Făptura și Făptuitoarea gravitează nematerial în jurul centrelor sacerdotale care se formează, fiind însă ascunsă credincioșilor de către preoți, deoarece Puterea ei depășește cu mult puterea sacerdotală.
În spiritul Dreptului Divin, se stabilește o legătură de Putere numai între preoți și Făptura Făptuitoare, preoții asumându-și misia de Păstori de oameni ȘI pentru puterea Făpturii Făptuitoare ca zeitate născută ( un contract).

- Dar, mai există un aspect care înseamnă mult pentru noi, ca oameni. Între om și Puterea lui se află starea prin care omul se folosește de puterea sa încă din viață. După moarte este zeificată puterea acelui om dobândită în viață și nu omul. Iar în arealul nostru avem asemenea exemple: Dyonisos, Bendis, Zalmolxis. Dacă sacerdoțiile Zeiței Bendis nu mai sunt cunoscute-  poate nici nu au fost așa cum le percepem noi azi, cele dyonisiace- orfeice-zalmoxiene au rămas chiar integrându-se noilor sacerdoții.

-Zeificarea se face în unul sau mai multe culte aproape deodată, care de regulă vor purta numele omului cu puterea zeificată. Necesar să se precizeze că în fiecare cult zeificarea poate avea puteri diferite, numite puteri de cult.

-În teologiile creștine monoteiste, s-a renunțat la terminologia de zeificare pentru a nu fi micșorată în conștientul omului Puterea  Dumnezeului unic care este Sf. Treime, Termenul de zeificare a fost inlocuit cu acela de sfânt - în fapt un artificiu de limbaj, deoarece sfânt nu înseamnă Zeu, ci SACRU.
Negura Uitării se lasă ușor dusă din suflul amintirii. Sufletul cunoaște tresăriri pe care încerc să le domolesc pentru a nu pierde intrarea în Impărăție. Acordul LOR este necesar. Și partea din mine care suspină a Dor nu mai cunoaște jale. Nu mă pot apropia așa de
                          Făptura Făptuitoare a Neamului.

Se spune că tărâmul dobrogean a fost printre primele din Europa care s-a ,,ridicat dintre ape”. Amintirile au rămas în adâncuri de memorie a oamenilor dar și a ținutului.
Treptat noua civilizație a început să înflorească de la Marea cea Mare până pe Inaltul munților.  O civilizație a omului care devenea simbioză de credință. Maramureșenii mai ,,privesc ” și acum în cântecele lor, spre intinsa Mare.

La întâlnirea dintre cele două credințe ( a geto-dacilor cu creștinismul), Făptura Făptuitoare a tracilor avea o vârstă de câteva mii de ani, iar sacerdoțiul lui Dionisos de la Sarmisegetuza – prevestindu-i-se moartea de către oracol, a negociat cu puterea creștină, transferul zeității născute , Făptura Făptuitoare a tracilor, către Puterea Sacerdotală Creștină.

Făptura Făptuitoare a acceptat și a ajutat preoții traci să facă acest transfer pentru sufletele credincioșilor traci, care astfel s-au creștinizat.
Un eveniment magic deosebit s-a produs la intrarea Sfintei Fecioare Maria în spațiul de putere a Făpturii Făptuitoare a tracilor, ulterior a românilor.

A fost vorba de conlucrarea intre două zeități, una născută cu mulți ani in urmă- Făptura Făptuitoare și cealaltă zeificată NATURAL încă din viață , ca Mamă naturală a Fiului Omului

Zeificarea de cult a Fecioarei Maria  în sacerdoțiu s-a făcut mult mai târziu.
Prin urmare Făptura Făptuitoare a românilor, a primit in spațiul ei de putere, zeificarea naturală a Sf. Fecioare Maria și nu una sacerdotală , cum este la alte popoare ( mai ales in catolicism).

În fapt de Putere magică, Făptura Făptuitoare a Neamului, și-a retras din spațiul sacru puterea sacerdotală a ZEIȚEI SÂNZÂIENELOR, care a rămas să-și perpetueze puterea doar prin Făptuitoarele mici, ZÂNELE , până la retragerea lor completă din spațiul sacru. Acest loc de Putere i-a fost cedat FECIOAREI MARIA, în dubla sa natură de Fecioară și Mamă.

Cultul Fecioarei Maria, așa cum a fost zeificat la alte popoare, nu a pătruns la români decât accidental.

Făptura și Făptuitoarea ortodoxiei române, adoptând Puterea naturală a Fecioarei Maria și nu pe cea sacerdotală, s-a înnobilat deoarece Maria și-a păstrat regalitatea din viață și după moarte în Puterea ei.

Pe Pământ Sf. Fecioară Maria are mai multe cetăți de cult. Este vorba de o   singură zeificare dar cu puteri diferite în funcție de cetatea de cult în care locuiește zeificarea. Asta deoarece o zeificare poate avea prezențe multiple în același timp.
-        O putere de cult dintr-o cetate este dată de zeificare ( puterea unică a zeificării Fecioarei Maria), care se îmbracă in puterile de credință ale sufletelor oamenilor care se roagă în acea cetate Sf. Fecioare Maria.
-        Puterea care se emană către oameni este Puterea cetății formată la rândul ei din Puterea Unică a Fecioarei dar și a straielor care le poartă în acea cetate.
-        Deseori, puterea straielor poate fi mai mare decât a zeificării, situație în care puterea zeiței crește, dar cultul se deplasează către specificul puterilor de credință înveșmântătoare.
......................................................................................................................
Uneori, prin intensificarea mișcării feministe, s-a manifestat o tendință de joncțiune cu puterea mănăstirească a maicilor, prin care s-ar fi vrut să fie adus cultul sacerdotal a Fecioarei Maria, în locul puterii naturale a Fecioarei Maria- din Făptura Făptuitoare  a ortodoxiei române și prin asta să mărească puterea călugărițelor preotese în sacerdoțiul BOR-ului.
Asta contravine însă Făptuirii Făptuitoare a românilor care l-a ales pe patriarh drept singur păstor al neamului.
Intervenția Patriarhului vizează tocmai această tentativă și prin puterea Cârjei patriarhale a micșorat puterea de cult sacerdotal a Fecioarei Maria în favoarea (ascunsă lumii), a puterii naturale a Fecioarei Maria , care a înnobilat Făptura Făptuitoare a neamului.

Gestul magic face parte din înțelegerea Făpturii Făptuitoare a ortodoxiei de a nu impurifica spațiul sacru a Puterii Naturale a Fecioarei Maria, cu puteri sacerdotale din alte culte.
Născuți, botezați aici, avem Focul Viu, veșnic nestins în suflete, Rugul luminos în care ne regăsim mereu și mereu, de la Începuturi.


,, ……Fecioară a neînseratului veac,
          Sfântă Maică a Luminii!
….. Bucură-Te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-Te, pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucură-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-Te, dezlegare care topeşti tot lăuntricul ger;
Bucură-Te, toiag cu floare întru a inimii călătorie;
Bucură-Te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-Te, parafă de jar până în suflet pătrunsă;
Bucură-Te, zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă;
Bucură-Te, măsura a opta a împărăţiei din noi;
Bucură-Te, învăţătură scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-Te, mirare sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

…. Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare.
Tu chip al păcii văzut în foc într-un ocol de răcoare,
apleacă-te acum, Preabună, peste noi.
Şi sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Şi ne trece în făptură, fiecãruia în parte
acest aprins tain de bunătate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Şi ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să-Ţi putem învăpăiaţi cânta:

…… Bucură-Te, cruce a înflăcărării şi agerimii alesului;
Bucură-Te, osia cerului cu luceafărul înţelesului;
Bucură-Te, spargerea gândurilor cu al lor zădarnic stup;
Bucură-Te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-Te, cleştarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-Te, străpungerea strălucită a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, psaltirion al inimii sub arcuş de gând;
Bucură-Te, strigăt de cinci strune tot una zicând;
Bucură-Te, muzică negrăită a celei de-a doua naşteri;
Bucură-Te, înălţime unică a desăvârşitei cunoaşteri;
Bucură -Te, logodnă la Numele cel de Înţelepciune;
Bucură-Te, Mireasã urzitoare de nesfârşită rugăciune.

….. Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!

……. Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.”

Din Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu- scris de Ieroschimonahul Daniil Tudor de la Rarău.





                      (Învățături primite de la MAG)


Un comentariu:

  1. Apele uitării ascund întotdeauna o ESENȚĂ. O descoperim cu cât dorul este mai mare.

    RăspundețiȘtergere