Translate

vineri, 29 iulie 2016

UNA dintotdeauna ESTE MAICA



                             
         Crucea magică, cea din antichitatea timpurie, făurită cu gândul prin puterea minţii, era aşezată în interiorul sferei capului, perpendicular pe axa trupului. Dacă aşezăm o farfurie pe creştetul capului şi desenăm pe suprafaţa ei o cruce, avem această poziţie de perpendicular pe axa trupului.

 Această cruce din sfera capului, construită cu puterea minţii, are consistenţă magică materială (ca şi când ar fi făcută din lemn, metal etc, deci, din substanţă).

     A ajuns în contemporaneitate, vorbirea despre puterea acestei Cruci, următoarele: "dacă rotim cu puterea minţii Crucea într-un sens, ea va atrage "energia" divină în noi, iar dacă o rotim în sens invers, "ne golim de energie divină". Și uite așa ni s-a predat o informație care ne-a determinat să nu fim atenți la ceea ce singuri provocăm pentru a nu ajunge la adevăr. E o piatră de încercare atunci când INFORMAȚIA este prezentată folosind un gest: înșurubăm înspre dreapta – idea că strângem /adunăm energie iar în sens invers extragem. O acțiune profană care ,,mărturisește” una divină?! Sau un voal peste adevărata Intenție de care folosindu-ne în anumite circumstanțe, ,,vedem” că funcționează și nu mai punem întrebări?! Să deslușim.

Există o profanare a Puterii Pământului în formularea care a ajuns la noi (prin profanare se înţelege deposedare de puterea sacră) Este vorba de preoţii antici care venerau puterea solară, desacralizând puterea pământului

    Din teologia cathonică - a Adâncului Materiei - a Soarelui şi Pământului rezultă că magii sihaştri din antichitate aveau cunoaştere despre Puterea Adâncului din Soare şi despre Puterea Adâncului din Terra, cât şi relaţia dintre aceste DOUĂ ADÂNCIMI (a nu se confunda cu "grosimi" - grosimea materiei este una, rezultată din lungime, lăţime şi grosime, iar Adâncimea Materiei este alta, este ceea ce teologul şi filosoful Evului Mediu conceptualiza ca fiind "Sinele materiei")

     Magul sihastru, atunci când învârtea acestă Cruce într-un sens, prin sacramentalul natural al Crucii, lăsa să treacă prin mag Puterea Adâncului din Soare care relaţiona cu Adâncimea Terrei, iar când o rotea în sens invers, lăsa să treacă prin mag Puterea Adâncului din Terra care relaţiona cu Adâncimea solară. Într-o situaţie magul „aduna” putere de Adânc din Adâncimea Soarelui şi invers în cealaltă situaţie.

Prin profanarea Pământului, desacralizarea Puterii Adâncimii Pământului (magii aveau acestă putere de desacralizare şi sacralizare), Discipolii lor se puteau "hrăni numai din Soare", iar când roteau Crucea în sens invers, în fapt real Puterea Adâncului din Terra nu mai trecea prin ei, iar această senzaţie creea iluzia că pierd din putere, dar era vorba de o ne-hrană, iar senzaţia de nehrană se aseamană foarte mult cu senzaţia de pierdere a puterii. Prin asta, magii solari, cum au fost numiţi în cultura istoriei religiilor, au conferit Autoritate Divină Astrului.

Deci Crucea Antică, este o creaţie a magilor, nu este Creaţia lui Dumnezeu, şi această Cruce, sacralizată, a fost una din "armele" sacerdotale de mai târziu. 




                                          Crucea sacramentală,
                              creată în natură (în creaţie) de Dumnezeu

Rotirea Pământului în jurul axei sale, atrage după sine diferenţele de temperatură dintre noapte şi zi, iar rotirea pământului în jurul Soarelui, dă anotimpurile unui an.
În studiile de cultură a religiilor, fenomenul material poartă numele de "creşterea şi descreşterea energiei", de unde şi explicaţia lor că zeii vegetali, cu moartea şi învierea repetată este legată de această creştere-descreştere, respectiv de o înţelegerea religioasă a unui fenomen material. 

      Rotirile în jurul axei  Pământului, generează o linie dinamică de rotire perpendiculară pe axa Pământului, în timp ce, rotirea în jurul soarelui într-un an crează o rotire dinamică "în Cruce" cu rotirea din jurul axei. Deci, la o rotire în jurul Soarelui, polii Pământului prin legile mişcării de rotaţie, efectuează o "rostogolire" se rotesc pe axa perpendiculară cu axa de rotaţie a Pământului. 

      Rotaţia Pământului în jurul Soarelui se face în 360 de rotiri /zile şi patru ore, aşa se mişcă şi anotimpurile de pe Pământ în patru ani, realizând în materia vie ceva asemănător respiraţiei: inspiraţie şi expiraţie: pe doi ani, viaţa inspiră prin înaintarea anotimpurilor, apoi expiră prin ajungerea anotimpurilor în locul de unde au plecat, şi asta se repetă cu aceaiaşi dinamică neperturbată.

În Patru ani, Crucea Pământului (creată de Dumnezeu prin cele două mişcări de rotaţie a Pământului perpendiculare una pe alta), deci, această Cruce "Respiră", este vie, face parte din "suflarea lui Dumnezeu peste viaţă", iar Această Cruce, are o respiraţie proprie, este vie şi Creată de Dumnezeu.

Are putere sacramentală puterea sacră care vine direct de la Dumnezeu nu prin magi. Magii, prin cunoaştere, au aflat de Această Cruce, şi şi-au construit una a lor, Crucea magică, desigur şi aceasta cu mari puteri dacă ştii cum să o foloseşti. 

       Apostolii se trag din religia semită, cu sacerdoţiile lui Moise, care au promovat şi sau folosit în mod special de magia Adâncului Materiei.

Dogma, (legea oficială a sacerdoţiului semit), îşi trăgea puterea din Adâncul Materiei, în timp ce dyonisiniamul prin cele doua etape (dinainte şi de după Orfeu), îşi trăgea puterea mai ales din Crucea Sacramentală (la început a vieţii biologice şi sufleteşti într-un tot inseparabil până la Orfeu).

    De la începutul Creştinismului, între creştinii dyonisiaci şi cei semiţi au fost neînţelegeri, până când dyonisianismul a înlăturat arianismul semit al apostolilor.

În acest context aveau să apară mari conflicte între căştigătorii luptei cu Arie, care au restabilit Autoritatea Universală a Mântuitorului, dar nu au acceptat magii sihastri care, protejaţi de Maica, doreau să restabilească, prin Autoritatea Mântuitorului şi Autoritatea Universală a Tatălui.

Cel mai dur conflict a fost între Sfântul Vasile cel Mare şi magii păstori dyonisiaci. 
     Poate prin aducerea Moaştelor Sfântului Vasile cel Mare la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost realizată "împăcarea"lui Vasile cel Mare cu Sfânta noastră Sihastră, protejată de Maica şi care a fost în Lucrarea pe Pământ a Maicii. 

Marele Ritual al Cinei de Taină, dă SEMN DIVIN dyonisiacilor că ei au fost aleşi pentru adunarea puterilor sacerdotale din lume şi nu sacerdoţiile lui Moise sau cele egiptene.
Iar Născătoarei de Dumnezeu, Maica Domnului, i s-a dat să-şi ajute Fiul prin Propria ei lucrare, ascunsă, şi în afara sacerdoţiilor.




                                                                          (Invățături primite de la Mag) 


PreMinunată Fecioară, 
Să fiu una cu Tine
Parte din Inima TA!
 din cântul Zorilor care-ți face suflarea auzită.

Lăsând mângâierea Vie să-mi fie adorare.

                                                                    

joi, 21 iulie 2016

Sfântă Maică a Luminii !


Dincolo de vălul uitării este Gândul celor au fost  devenire acestei Planete. Gândul care are Drept de  Putere. Si fiecare își metamorfoza Frumusețea dăruindu-se Planetei.

Imaginația începe treptat să-mi devină Gând. Doar așa pot umbla pe Pământ înainte de Marea despărțire, care a dus la ștergerea amintirilor. La uitare.
Trăiesc amintirea celor care nu au mai vrut (un act de Voință Sacră) să plece de pe Planeta căreia îi dăruiseră minunea InFĂPTUIRII! Gânduri care înfâptuiau aici una dintre cele mai minunate Planete. Și fiecare își revărsa propria frumusețe și înțelepciune spre alcătuirea pe care o visau.
Puteri Gânditoare venite din vastele spații ale Creației.

Unele au vrut mai mult. Unele au început să considere că au drepturi. Legea Dreptului dar și Dreptul Legii! Umbrirea de atunci ne-a fost îndrumare până astăzi.
Planeta ar fi fost nimicită de focul luptelor acestor Făpturi de Gând, strălucitoare și puternice. A fost trimisă o altă Putere: cea a Apei. A Apei care a păstrat memoria Puterilor dar a și ridicat un văl de Uitare între vremi. Puterile strălucitoare nu au mai locuit direct de Planetă dar nici nu au părăsit-o. E o descătușare amintirea Lor în mine. O OGLINDIRE ! și așa este în fiecare- sau poate fi ! OGLINDA lor suntem fiecare. Apa este cea care păstrează amintirea și este Trecere. Magia ei a existat de atunci.

....  Amintirea celor de după Marele Potop a recreat o anumită Putere. Fiecare neam a primit asta.

 Credința trăitorilor a întrupat o Făptură Făptuitoate care i-a ocrotit, i-a îndrumat pe drumul noii vieți.

Făptura și Făptuitoarea unui neam (sau populație de neamuri), este o zeitate născută din credința VIE a oamenilor și nu din puterea sacerdotală a zeificării.
Este o naștere în comun a sufletelor și nu o sumă culturală de credințe măsurate cu mintea.
Au devenit FĂPTURI FĂPTUITOARE A MULTOR NEAMURI.

După naștere zeitatea rămâne în legătură directă cu oamenii a căror suflete au născut-o și este moștenită de urmașii acelor oameni.

De-a lungul timpului, Făptura și Făptuitoarea gravitează nematerial în jurul centrelor sacerdotale care se formează, fiind însă ascunsă credincioșilor de către preoți, deoarece Puterea ei depășește cu mult puterea sacerdotală.
În spiritul Dreptului Divin, se stabilește o legătură de Putere numai între preoți și Făptura Făptuitoare, preoții asumându-și misia de Păstori de oameni ȘI pentru puterea Făpturii Făptuitoare ca zeitate născută ( un contract).

- Dar, mai există un aspect care înseamnă mult pentru noi, ca oameni. Între om și Puterea lui se află starea prin care omul se folosește de puterea sa încă din viață. După moarte este zeificată puterea acelui om dobândită în viață și nu omul. Iar în arealul nostru avem asemenea exemple: Dyonisos, Bendis, Zalmolxis. Dacă sacerdoțiile Zeiței Bendis nu mai sunt cunoscute-  poate nici nu au fost așa cum le percepem noi azi, cele dyonisiace- orfeice-zalmoxiene au rămas chiar integrându-se noilor sacerdoții.

-Zeificarea se face în unul sau mai multe culte aproape deodată, care de regulă vor purta numele omului cu puterea zeificată. Necesar să se precizeze că în fiecare cult zeificarea poate avea puteri diferite, numite puteri de cult.

-În teologiile creștine monoteiste, s-a renunțat la terminologia de zeificare pentru a nu fi micșorată în conștientul omului Puterea  Dumnezeului unic care este Sf. Treime, Termenul de zeificare a fost inlocuit cu acela de sfânt - în fapt un artificiu de limbaj, deoarece sfânt nu înseamnă Zeu, ci SACRU.
Negura Uitării se lasă ușor dusă din suflul amintirii. Sufletul cunoaște tresăriri pe care încerc să le domolesc pentru a nu pierde intrarea în Impărăție. Acordul LOR este necesar. Și partea din mine care suspină a Dor nu mai cunoaște jale. Nu mă pot apropia așa de
                          Făptura Făptuitoare a Neamului.

Se spune că tărâmul dobrogean a fost printre primele din Europa care s-a ,,ridicat dintre ape”. Amintirile au rămas în adâncuri de memorie a oamenilor dar și a ținutului.
Treptat noua civilizație a început să înflorească de la Marea cea Mare până pe Inaltul munților.  O civilizație a omului care devenea simbioză de credință. Maramureșenii mai ,,privesc ” și acum în cântecele lor, spre intinsa Mare.

La întâlnirea dintre cele două credințe ( a geto-dacilor cu creștinismul), Făptura Făptuitoare a tracilor avea o vârstă de câteva mii de ani, iar sacerdoțiul lui Dionisos de la Sarmisegetuza – prevestindu-i-se moartea de către oracol, a negociat cu puterea creștină, transferul zeității născute , Făptura Făptuitoare a tracilor, către Puterea Sacerdotală Creștină.

Făptura Făptuitoare a acceptat și a ajutat preoții traci să facă acest transfer pentru sufletele credincioșilor traci, care astfel s-au creștinizat.
Un eveniment magic deosebit s-a produs la intrarea Sfintei Fecioare Maria în spațiul de putere a Făpturii Făptuitoare a tracilor, ulterior a românilor.

A fost vorba de conlucrarea intre două zeități, una născută cu mulți ani in urmă- Făptura Făptuitoare și cealaltă zeificată NATURAL încă din viață , ca Mamă naturală a Fiului Omului

Zeificarea de cult a Fecioarei Maria  în sacerdoțiu s-a făcut mult mai târziu.
Prin urmare Făptura Făptuitoare a românilor, a primit in spațiul ei de putere, zeificarea naturală a Sf. Fecioare Maria și nu una sacerdotală , cum este la alte popoare ( mai ales in catolicism).

În fapt de Putere magică, Făptura Făptuitoare a Neamului, și-a retras din spațiul sacru puterea sacerdotală a ZEIȚEI SÂNZÂIENELOR, care a rămas să-și perpetueze puterea doar prin Făptuitoarele mici, ZÂNELE , până la retragerea lor completă din spațiul sacru. Acest loc de Putere i-a fost cedat FECIOAREI MARIA, în dubla sa natură de Fecioară și Mamă.

Cultul Fecioarei Maria, așa cum a fost zeificat la alte popoare, nu a pătruns la români decât accidental.

Făptura și Făptuitoarea ortodoxiei române, adoptând Puterea naturală a Fecioarei Maria și nu pe cea sacerdotală, s-a înnobilat deoarece Maria și-a păstrat regalitatea din viață și după moarte în Puterea ei.

Pe Pământ Sf. Fecioară Maria are mai multe cetăți de cult. Este vorba de o   singură zeificare dar cu puteri diferite în funcție de cetatea de cult în care locuiește zeificarea. Asta deoarece o zeificare poate avea prezențe multiple în același timp.
-        O putere de cult dintr-o cetate este dată de zeificare ( puterea unică a zeificării Fecioarei Maria), care se îmbracă in puterile de credință ale sufletelor oamenilor care se roagă în acea cetate Sf. Fecioare Maria.
-        Puterea care se emană către oameni este Puterea cetății formată la rândul ei din Puterea Unică a Fecioarei dar și a straielor care le poartă în acea cetate.
-        Deseori, puterea straielor poate fi mai mare decât a zeificării, situație în care puterea zeiței crește, dar cultul se deplasează către specificul puterilor de credință înveșmântătoare.
......................................................................................................................
Uneori, prin intensificarea mișcării feministe, s-a manifestat o tendință de joncțiune cu puterea mănăstirească a maicilor, prin care s-ar fi vrut să fie adus cultul sacerdotal a Fecioarei Maria, în locul puterii naturale a Fecioarei Maria- din Făptura Făptuitoare  a ortodoxiei române și prin asta să mărească puterea călugărițelor preotese în sacerdoțiul BOR-ului.
Asta contravine însă Făptuirii Făptuitoare a românilor care l-a ales pe patriarh drept singur păstor al neamului.
Intervenția Patriarhului vizează tocmai această tentativă și prin puterea Cârjei patriarhale a micșorat puterea de cult sacerdotal a Fecioarei Maria în favoarea (ascunsă lumii), a puterii naturale a Fecioarei Maria , care a înnobilat Făptura Făptuitoare a neamului.

Gestul magic face parte din înțelegerea Făpturii Făptuitoare a ortodoxiei de a nu impurifica spațiul sacru a Puterii Naturale a Fecioarei Maria, cu puteri sacerdotale din alte culte.
Născuți, botezați aici, avem Focul Viu, veșnic nestins în suflete, Rugul luminos în care ne regăsim mereu și mereu, de la Începuturi.


,, ……Fecioară a neînseratului veac,
          Sfântă Maică a Luminii!
….. Bucură-Te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-Te, pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucură-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-Te, dezlegare care topeşti tot lăuntricul ger;
Bucură-Te, toiag cu floare întru a inimii călătorie;
Bucură-Te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-Te, parafă de jar până în suflet pătrunsă;
Bucură-Te, zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă;
Bucură-Te, măsura a opta a împărăţiei din noi;
Bucură-Te, învăţătură scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-Te, mirare sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

…. Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare.
Tu chip al păcii văzut în foc într-un ocol de răcoare,
apleacă-te acum, Preabună, peste noi.
Şi sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Şi ne trece în făptură, fiecãruia în parte
acest aprins tain de bunătate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Şi ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să-Ţi putem învăpăiaţi cânta:

…… Bucură-Te, cruce a înflăcărării şi agerimii alesului;
Bucură-Te, osia cerului cu luceafărul înţelesului;
Bucură-Te, spargerea gândurilor cu al lor zădarnic stup;
Bucură-Te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-Te, cleştarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-Te, străpungerea strălucită a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, psaltirion al inimii sub arcuş de gând;
Bucură-Te, strigăt de cinci strune tot una zicând;
Bucură-Te, muzică negrăită a celei de-a doua naşteri;
Bucură-Te, înălţime unică a desăvârşitei cunoaşteri;
Bucură -Te, logodnă la Numele cel de Înţelepciune;
Bucură-Te, Mireasã urzitoare de nesfârşită rugăciune.

….. Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!

……. Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.”

Din Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu- scris de Ieroschimonahul Daniil Tudor de la Rarău.





                      (Învățături primite de la MAG)